G4Media.ro

VIDEO Iohannis: Fac un apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu…

VIDEO Iohannis: Fac un apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu e timpul orgoliilor și disputelor politice. Salvarea vieții românilor trebuie să fie mai presus de orice / Virusul e real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege, nu dispare prin negarea lui

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că a trimis către Parlament informarea privind acţiunile şi iniţiativele pe care le-a avut în perioada stării de urgenţă, care a fost instituită pe întreg teritoriul ţării ca urmare a pandemiei COVID-19, prin cele două decrete semnate pe 16 martie şi, respectiv, 14 aprilie, precizând că unica rațiune a măsurilor restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, inevitabil mai ales în condițiile în care România nu avea stocuri medicale pentru situații de urgență.

Șeful statului a solicitat Parlamentului să adopte urgent cadrul legislativ necesar pentru ca Guvernul să poată combate pandemia și a făcut un apel la colaborare loială între instituțiile statului.

”Nu e timpul orgoliilor și disputelor politice. Salvarea vieții românilor trebuie să fie mai presus de orice. Politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor. Românii au nevoie de argumente raționale, solide, de soluțiile cele mai bune pentru societate. E nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar: virusul e real, nu are culoare politică, nu dispare prin lege sau prin negarea lui”, a mai spus Klaus Iohannis.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Am transmis parlamentului o dare de seamă privind acțiunile din timpul Stării de urgență. Documentul prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile pe perioada stării de urgență
  • Documentul conține propuneri de măsuri pentru provocări similare
  • Pandemia Covid 19 a generat o criză la nivel mondial
  • Ne aflăm azi la aproape jumătate de an de la momentul în care OMS recunoștea riscurile majore ale epidemiei cu noul coronavirus
  • Noul coronavirus a schimbat radical viețile tuturor și a pus la încercare sistemele de sănătate
  • Realitatea ne arată acum că pericolul unei răspândiri masive a virusului, care să nu poată fi ținută sub control, a putut fi evitat doar prin măsuri ferme
  • România a acționat la timp și eficient. La 16 martie am semnat decretul pentru instituirea stării de urgență
  • Unica rațiune a măsurilor restrictve a fost evitarea unui scenariu negru, inevitabil mai ales în condițiile în care România nu avea stocuri medicale pentru situații de urgență
  • De asemenea, în evaluarea situației și apreciera necesității stării de urgență, am luat în considerare o caracteristică ce diferențiază România de alte țări: cea mai numeroasă diasporă din Europa
  • Revenirea acasă a unui număr important de români a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru autorități și un argument pentru instituirea stării de urgență
  • A fost nevoie de o intervenție rapidă a autorităților pentru sprijinirea populației și firmelor
  • Evoluția situației epidemiologice a condus la evidențierea unor carențe majore în sisteme publice, mai ales în cel medical.
  • Mai mult, pandemia a scos la iveală fragilități sistemice, precum o economie puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută, capacitate administrativă scăzută
  • Criza a pus presiune uriașă pe sistemele publice, subfinanțate
  • Dilentantismul și lipsa de răspundere a guvernărilor trecute a influențat capacitatea statului
  • Din cauza vulnerabilităților sistemice, efortul autorităților a fost cu atât mai anevoios
  • În pofida acestor condiții deosebite, instituțiile implicate direct au reușit, prin măsuri dure, excepționale, să dimnueze efectele crizei
  • Acest lucru ar fi fost imposibil fără profesionalismul și dedicarea personalului medical
  • Datorită lor a fost evitată o criză sanitară de proporții și au fost salvate numeroase vieți omenești.
  • Răspunsul cetățenilor a fost unul covârșitor pozitiv. Românii au dovedit că au înțeles gravitatea situației
  • Deși restricțiile impuse au fost fără precedent, justețea și proporționalitatea lor au fost întărite de comportamentul majorității cetățenilor
  • Sectorul neguvernamental și cel economic s-au alăturat efortului statului
  • Pe durata stării de urgență m-am consultat mereu cu guvernul, managerii de spitale, șefii de instituții pentru a mă asigura că măsurile sunt suficiente
  • România s-a dovedit una dintre țările cu capacitate instituționale de a gestiona adecvat criza
  • Datele statistice relevă că, deși nu dispune nici pe departe de resursele altor state membre UE și nici de un sistem sanitar performant, România a gestionat eficient criza în timpul stării de urgență
  • Totuși, pandemia ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri, carențe majore
  • Efortul de construcție a unui stat eficient va fi de durată, de aceea reforma nu mai poate fi amânată
  • Pașii mari spre digitalizare trebuie continuați accelerat. Tot ce s-a dovedit că nu funcționează trebuie pus pe baze corecte
  • Am propus un set de măsuri pentru ca pe viitor statul să dispună de o capacitate crescută de răspuns
  • Țin să menționez una dintre marile probleme cu care ne confruntăm: lipsa unei legislații coerente și bine gândite. Am fost nevoiți să gestionăm pandemie cu legi slabe, sumar croite, astfel că în cele mai critice momente a trebuit să ajustăm din mers legislația
  • Există situații excepționale care cer măsuri excepționale. Regimul stării de urgență a fost gândit de legiuitorul constituant pentru un răspuns prompt. Din acest motiv, tot cadrul legislativ trebuie regândit și aliniat cu arhitectura constituțională și să cuprindă instrumente suficiente
  • Prin Constituție, în criză sanitară, statul e obligat să ia măsuri. Fac un apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu e timpul orgoliilor și disputelor politice. Salvarea vieții românilor trebuie să fie mai presus de orice
  • Politicienii din toate partidele treubie să fie la înălțimea funcțiilor
  • Românii au nevoie de argumente raționale, solide, de soluțiile cele mai bune pentru societate
  • E nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar: virusul e real, nu are culoare politică, nu dispare prin lege sau prin negarea lui
  • Fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul legislativ necesar
  • Am intrat de jumătate de an într-o perioadă cu extrem de multe incertitudini. E normal să simțim nesiguranță.
  • Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, dar ține de fiecare dintre noi să reușim
  • Oricâte eforturi ar face statul, ține și de conștiința fiecăruia: să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini și să păstrăm distanța
  • Să nu pierdem ce am câștigat deja. Suntem o nație puternică și putem trece împreună cu bine peste această perioadă
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

50 comentarii

  1. Stare de urgenta reconfigurata ,tiniind cont de lipsa de legislatie inca neaprobata in parlament si punerea in evidenta a lipsei de decizie parlamentara (cu vinovatii stiuti deja ) urmare a cererilor presedintelui din ziua anterioara .

    • Daca declara stare de urgenta iese revolutie pe strazi.

    • Doar vreu zapacit poate crede asta in stare de epidemie .

    • Spurc nu e orice zăpăcit. El are indicații clare, de la care nu se poate abate nici picat cu ceară. Grav e că cei ca el sunt de obicei sacrificați la final și cel mai grav e că sunt sacrificați chiar in ghearele creaturii a cărei exisență a primit sarcina să o nege, așa cum se poate viziona și în „The Thing” al lui Carpenter sau in „Aliens” al lui Cameron…

    • …existență…

  2. Sper ca Guvernul este capabil sa schimbe PARADIGMA de citire a acestei epidemii. Focusul trebuie schimbat de pe „controlul” irational si inutil al unui virus, mai ales ca asta implica incalcarea drepturile omului, pe stimularea si sprijinirea sistemului imunitar al populatiei plus plus identificarea si protejarea acelor categorii de oameni care sunt cei mai vulnerabili: cei batrani si cu co-morbiditati sau sistemul imunitar afectat. Si asta trebuie facut de EXPERTI in phenomene si dinamici complexe gazda-parazit (echipe multi-disciplinare care sa lucreze complementar si integrat), nu de policieni (politicienii si statul trebuie doar sa sprijine logistic, nu sa se bage ei aiurea), nici de „specialistii” lui Arafat.
    Altfel, nu mai dau doi bani pe statul Roman actual. Si eu cand spun asta, nu este doar vorba. In general, cand spun ceva nu este doar vorba, este doar inceputul.

    • Inceputul actiunii, adica. (Sau poate fi sfarsitul actiunii, anuntul concluziilor, ma rog; dar vorbele mele sunt legate de fapte). A nu se interpreta aiurea. Vreu sa spun ca deja nu mai simt ca Statul Roman nu ma mai reprezinta si nu-mi apara interesul de cetatean Roman, ci chiar din contra, ma trateaza dictatorial si fara respect. Statul Roman este unul medieval. Prin urmare, eu de ce sa ma ma simt responsabil fata de acest stat? Cu alte cuvinte, in practica: de ce as pune umarul sa ajut acest stat ??? (Din nou, a nu se interpreta: eu fac diferenta intre Romania ca tara si Statul Roman actual).

    • // deja NU mai simt ca Statul Roman MA MAI reprezinta si nu-mi apara interesul de cetatean Roman.

    • Ioan,
      mai reciteste al doilea comentariu pe care l-ai pus aici. Esti incoerent, repezit, neconvingator.
      Te-am urmarit cand postai in favoarea herd immunity la inceputul pandemiei. S-a dovedit ca nu se poate atinge asta. Acum ce vrei de fapt sa se faca? Spune direct.

    • Mara, atat timp cand asimptomaticii sunt marea majoritate, nu stim nivelul real de herd immunity, iar faptul ca procentul de morti este foarte mic inseamna tocmai ca herd immunity este mult sub-estimata. Deci nu s-a dovedit nimic. In rest, esti libera sa ai opiniile tale. Eu nu-ti sunt dator cu nimic.

    • PS. Am spus deja ce trebuie sa se faca.

  3. Daca nu le zice sa se spele pe maini dupa fiecare rahat pe care-l fac, degeaba. Oricum, romanul nu crede pana nu-i moare cineva drag. Daca ar fi si Iohannitza mai barbat, ar stii s-o joace, sa se impuna mai mult, si asa, ce mai are de pierdut… Presedinte nu mai iese ca nu mai are cum … De atins, n-are nimeni ce sa-i faca, ca-i rade pe toti la puscarie … I-ar fi trebuit niste meditatii de la Base, ca prea s-a ales praful de DNA si SRI-ul schioapata … Dar na … Sunt si ei corupti, au dosare, case, asta e problema … E totul o cardasie a mafiei USL-iste.

  4. Iata cine s-a trezit! Oare o baga pe aia cu „am hotarat sa… declar… starea de urgenta” sau doar p-aia cu „stati acasa”?

    • Eu personal cred ca cel putin pana in primavara 2021 nu se va iesi din „stari”. E motivul perfect sa faca guvernul absolut orice doreste iar cetatenii sa nu aiba dreptul sa protesteze. Televiziunile sunt toate vandute cu cadouri de milioane in fiecare luna, nu misca nimeni.
      Cum zicea tanti aia demult: „ciocu’ mic, acu’ noi suntem la putere”.

  5. Da’ guvernul, ce face guvernul? Mr Marcelino cu surprizele lui plăcute, Mandolina care ne spunea că nu are ce să facă, Agafat care dădea aseară vina pe pacienți, unde sunt toți ăștia? Guvernul „1 și 1” (a se citi unul și unul).
    Unde sunt măștile nevoiașilor? Alea promise de 2 luni și ceva.
    Ce autoritate mai are guvernul acesta, dle președinte?!
    Și vă mai rog ceva: alegeti-va imaginea de fundal cu petrecerea lui Orban din birou! Vă mirați că românii petrec? Că nu păstrează distanțarea? Că nu poartă măști? Pai cum e cu puterea exemplului și profesorii buni pe care ii are acest popor de 30 ani???

  6. „555 de noi imbolnaviri” ???!!!
    Bolnavul este o persoana care sufera .
    Daca dintre cele 555 de” imbolnaviri ” vreo 450 au fost depistate la niste asimptomatici , sa intelegem ca acestia tipau de suferinta si alergau liberi pe strazi,debusolati,in asteptarea DSP-ului si a binefacatorului test.
    Daca ar fi suferit,nu mai erau asimptomatici.

    • Tu crezi ca daca esti asimtomatic o sa mergi sa iti faci testul doar asa de curiozitate? Majoritatea merg sa faca testul pentru ca merg la doctor ca nu se simt bine. Gandeste mai mult prietene.

    • Eronat!Se face ancheta epidemiologica in randul persoanelor cu care au intrat in contact cei cu simptome severe.Astfel,sunt descoperiti mult mai multi infectati,de regula,asimptomatici .Dar…las-o asa,cum vrei tu!

  7. Nesimțirea acestor oameni nu are limite..Acuze Faceți acuze neffondate. Populația e nevinovată câtă vreme promovările institutionale se fac pe performanță infracționala.

  8. Câteva observații:
    -bâlbe
    -vorba multa, prea multa…povesti repetate
    -masuri ZERO

    Recomandare: discursurile lui Macrin, Merkel. Mesaje scurte, simple și precise.

    Concluzie: Iohannis pierde audiența pt că e din ce in ce mai plictisitor.

  9. Pe scurt iar o venit sa certe romanii ca nu se spala pe maini, nu pastreaza distanta si nu poarta masti. Pentru numarul de infectati de azi sunt vinovati guvernarile anterioare, ci nu guvernul Orban care e mirobolant, manca-l-ar tata.

  10. Ce treaba are guvernul cand romanii sunt atat de inconstienti ca stau lipiti unii de altii pe litoral? Nu putem da vina pe guvern pentru orice lucru rau din tara asta. Hai sa fim putin responsabili, avem un guvern pe masura, noi i am ales.

  11. imediat ce i se da si mai multa putere lui arafat se potoleste si virusul , se sperie ! Pe dracu nu au facut nimic bun , nu vor face nici de acum.

  12. „Alo, John Connor? Sper că te-ai gândit să-i montezi lui Terminator2 și un pulverizator de dezinfectant, din cel eficient impotriva lui Covid, dar și impotriva bacilului de Ciumă Roșie…!?”

  13. Un apel la calm, un apel la bun simt. Bine, ca nu a rezolvat nimic dar macar a zis ceva.

  14. Teama că acțiunile sârbilor pot fi exemplu și pentru români cred că l-a facut sa reacționeze moderat,fără arătător, cam târziu!!!!Era o”peroada”in care,mulți așteptam să CONCILIEZE opoziția cu pnl!!!Acum,suntem izolati de UE,cresc testarile dar nu stim TESTATII,economia este pe butuci ,si sustinatorii rataciti care nu vor sa accepte REALITATEA!NU neagă nimeni boala ci,doar METODELE și dezamăgirea că am stat închiși DEGEABA!!!Rezultatul este …..Sub asteptarile tuturor!!!!

    • mia iar le balmajesti

    • Corect. Eu sunt curios, in „pereoada” de 6 ani cat a fost presedinte, nu s-a discutat niciodata in CSAT despre riscul pandemic? Daca nu, de ce? Daca da, nu s-a vazut ca nu avem de niciunele? A descoperit in 2020?

  15. Inca o data , oare pentru a cita oara, presedintele trebuie sa ne puna in fata un adevar atit de simplu exprimat si atit de corect fundamentat . Protectie si iar protectie , masca , miini curate si distantare sociala . Oare presedintele cere prea mult ? Oare este greu sa intelegem asta ? Nu avem tratament , nu avem nici vaccin, nici vreun medicament eficient . Avem doar nevoia de a accepta ceea ce presedintele ne cere . Nu mai ascultati tot felul de aiuriti ce nu inteleg cum functioneaza acesti virusi si care nu stiu nici macar ce reprezinta ei din punct de vedere medical .Cu riscul de a-l supara din nou pe marcelino zic : Felicitari domnule presedinte

    • „nu avem tratament , nu avem nici vaccin, nici vreun medicament eficient ”

      Arafat, Nelu, Vela, Rares Bogdan si multi altii o sa te contrazica. Totul e rezolvat, e tratament, doar ca fraierii fug de internare.

  16. Ii se cam simtea disperarea din voce si e normal. A fost ok dar trebuia sa puna accentul mai mult pe spalatul mainilor. E greu sa fii presedinte, in special in situatii de criza… Acum, au vrut puterea, asa merita toti, s-o aiba la greu, sa se sature de ea. Chiar nu stiu ce o sa iasa din tot rahatul asta … Am si eu un parinte extrem de vulnerabil dar partea buna e ca-i extrem de paranoic … Ce pot sa-i fac ? Cu alimentatia nu-l conving sa si-o schimbe ca de-acolo ii se trage si diabetul, si astmul, si hipertensiunea, si ce mai vine la pachet cu astea. + ca pt. a putea sa respire trebuie sa ia cortisol, hormonul stresului, deci e fucking fucked up toata treaba. Si asta pt. ca majoritatea covarsitoare a medicilor habar n-au bob de nutritie, pt. ca nu asta se face la facultate. La facultate te invata cum sa le bagi pastile pe gat si cum mai toate-s „Cronice”. Mare pacat. Bineinteles, Industria Pharma are tot interesul sa bruieze adevarul(90% din problemele de sanatate se pot rezolva prin Nutritie. Pare simplu dar nu e pt. ca oamenii -s capriciosi iar flora microbiana e individuala, chiar manipulativa, dar na, ce sa stie muritorul de rand … E obligat sa sclavageasca mai bine de 8 ore pe zi + transportul + toata futerea care vine la pachet, timp de-o viata. Pai cum sa-ti mai arda sa ‘te cultivi’ cand esti extenuat dupa o zi infecta ? Si asta e ceva Global. Despre solutii, absolut nimeni. Eu vorbesc degeaba, in speranta ca poate prinde cineva… Mai mult nu pot sa fac. Balaurul este mult prea mare si mult prea puternic iar eu sunt unul singur … Dar ca idee: Lumea in care traim nu este deloc ok … Stiti asta dar trebuie sa acceptati ca se poate schimba, altfel suntem toti condamnati.

  17. Pt a doua oara in 24 de ore nu pomeneste in discursul sau acronimul PSD si nu doar ca este impaciuitorist ba, mai mult acum cere o cooperare loiala intre institutii !
    Trebuia de mult sa ceara lucrul acesta doar ca nu putea pt ca avea un alt mesaj, o alta tactica !

    PS. Cum e si normal strategia ramane aceiasi… doar tactica se schimba ! macar de ar da roade !

  18. Intamplarea face ca aceasta criza sa nu ma prinda in tara,am plecat exact in ianuarie inainte de declansarea crizei…
    Nu conteaza in ce tara sunt ceea ce vreau sa zic este ca si aici au fost cam aceleasi date ale problei ca si in 🇷🇴 plus sistemul de sanatate este doar 20% de stat.
    Oameni de aici nu sunt in nici un caz mai destepti decat romani,nici mai muncitori,nici mai descurcareti,nici mai nimic nu au nici mai multe maini sau mai multe capete…de fapt dupa umila mea parere romani sunt peste din multe pcte de vedere.
    Insa acesti oameni auun atribut cu care se pare ca au reusit sa depaseasca criza foarte bine…RESPECTA REGULILE.
    bine inteles ca acestia au o oarecare incredere in guvernul lor si nici acest guvern nu ii dezamageste ca in cazul nostru romanilor.
    Totusi acele reguli de igiena trebuiesc respectate pt binele populatiei nu pt guvern,nu face-ti rau guvernului cand nu respectati
    Sper sa ne auzim cu bine si “va multumesc “ celor care nu respectati regulile ca in acesta vara nu o sa ma pot intoarce in tara pt a-mi petrece vacanta cu familia.

  19. Când o să vedem un raport zilnic de forma următoare „ieri au fost testate un număr de x persoane din care x1 pentru prima dată, și x-x1 retestate. Din numărul de persoane testate au fost găsiți pozitivi un număr de y persoane din care y1 asimptomatici și y-y1 cu manifestări ale bolii covid-19 ( atâția cu formă ușoară, atâția cu formă medie și atâți cu forme grave )” , atunci o să scadă și numărul de „cetățeni iresponsabili”, numai buni de amendat. Când o să mai vedem și componența nominală cu studiile de specialitate aferente a grupului de experți care sfătuiesc decidenții politici, cetățenii vor deveni și mai responsabili. Când o să scăpăm și de meteahna laudei de sine a guvernanților vom avea și mai mulți cetățeni responsabili. Când guvernanții vor înceta să mai caute vinovați oriunde în altă parte, dar nu și în curtea proprie, iar presa va înceta să expedieze în derizoriu și să arunce invective ( nespălați, proști, vânduți rușilor, analfabeți, etc. ) asupra oricăruia care îndrăznește să pună la îndoială măsurile guvernamentale, atunci o să avem numai cetățeni responsabili.

  20. mai stie cineva unde-i vaca de la avocatul poporului.a spalat putina grasa aia infecta?
    e multumita de efectele actiunilor ei?cati morti putem numara ca urmare a actiunilor ei?
    ccr ?mucles?dreptul la viata e mai putin important?e mai important sa te plimbi bolnav fiind decat sa traiesti dupa cum se pare…

  21. Situația este foarte delicată, dar de fiecare dintre noi depinde depășirea ei. Nu cred că starea de urgență ar putea rezolva ceva, doar responsabilitatea fiecăruia dintre noi poate contribui la ameliorarea situației de fapt, o stare de urgență declarată ar înrăutăți și mai mult lucrurile, înverșunându-i și mai tare pe oameni. Trebuie conlucrare între instituții și autorități și între acestea și cetățeni, doar împreună se poate depăși momentul dificil în care ne găsim. Este obligatoriu să se verifice în ce măsură sunt respectate regulile și măsurile dispuse, dacă tot dăm măsuri, dar fără a respecta aplicarea lor, șansele de reușită nu cresc. Fiecare dintre noi trebuie să respectăm câteva reguli de bază, și nu sunt nemaispus de greu de aplicat, respectiv igena personală, purtarea măștii, evitarea aglomerațiilor, distanțarea fizică. Toate aceste măsuri sunt de bun-simț, nu ne pricinuiesc niște eforturi nemaipomenite, asta dacă vrem să nu escaladeze lucrurile. Persoanele publice trebuie să fie primele care să respecte aceste reguli, să fie ele însele puterea exemplului, nu poți încălca chiar tu regulile și măsurile dispuse, dar să ceri cetățeanului simplu să le respecte, nu faci decât să-l iriți și să-l determini să le încalce sau să le ignore cu bună-știință, pretextând că „dacă autoritățile nu respectă măsurile, noi de ce să o facem?”, așa se naște neîncrederea și ignorarea vocii factorului decident. De asemenea, este foarte important ca focarele de coronavirus apărute să fie ținute sub control și lichidate, județele foarte afectate să fie foarte bine gestionate, astfel încât situația să nu se extindă și în alte județe, circuitele în spitale să fie foarte bine stabilite, astfel încât să fie evitată apariția de focare, testarea masivă în centrele rezidențiale și verificarea aleatorie a modului în care sunt respectate regulile impuse, doar așa vom evita pe cât posibil pierderile masive de vieți omenești.

  22. S-a trezit adormitul Iohannis din hibernare. Probabil au citit consilierii lui articolele de pe G4Media si i-or fi spus: Imparate, te critica pana si G4 Media pentru lenea cronica si lipsa de reactie, ridica-te din pat, imbraca-ti costumul albastru si citeste de pe foaie. Temele sunt simple dar de o ipocrizie rara: indemnam partidele si institutiile sa colaboreze, sa lase deoparte rafuielile politice pentru ca virusul nu are „culoare politica”, dar aplicam cateva intrari prin alunecare la PSD; laudam guvernul in ciuda evidentelor: ne vorbeste despre ajutorul dat la timp firmelor si oamenilor dar e contrazis flagrant de numarul de someri, de numarul de firme care au pus lacatul, asta in timp ce unele firme „de casa” au prosperat pe seama noastra din afacerile cu masti. Stau sa ma gandesc ca exponentii clasei politice de azi sunt Iohannis, Orban, Ciolacu, Tariceanu, Barna si Ciolos si ma intreb cum ne-am ales cu astfel de nulitati…

  23. Pantore, dacă tot l-ai adoptat pe Puie Monta, liniștit îi poți idolatriza și pe răzgândeanu și pe ciumpălacu, sunt de ai tăi, în asentimentul tău primitiv. Nu te dezice de ei, gândesc exact ca tine.

    • Fii pe pace, serpi precum Ponta nu se bucura de aprecierea mea. Asa cum nu te bucuri nici tu… avansatule! 🙂

  24. Inca o data -pentru a nu stiu cita oara- de parca mai ea nevoie , presedintele Romaniei ne arata cu claritate intelesul versului atit de cunoscut nou : De asupra tuturora se ridică cine poate. Au incercat de-a lungul timpului si unii si altii sa mai -minciuneasca oleaca – sa mai baliverneasca cite vreo vorba aruncata in media , sa mai pacaliceasca pe naivii inca neadaptati vremurilor , sa mai prostesaca cite un segment mai batriior de populatie , sa mai dea hulpav din gura cite vreo perla mediatica ce vezi doamne ar influenta ea cumva electoratul , sa mai suspine gingav dupa niste apuse vremuri trecute ce ar creea nostalgii actuale , sa mai mimeze cite vreo ocheada aruncata occidentului naiv si tradator , sa mai impuste cite vreun iepure ce deja era mort la marginea drumului si sa il arate lumii ca pe trofeul cel valoros , sa mai poarte din-gura in gura – cite vreo intimplare saurmanistica – fara de masca – ca oricum presedintele a dat deja jos mastile tuturor , sa mai cotcodaceasca firav dupa oul de aur ce le-ar putea innobila asteptarile , sa mai se zbenguie fericiti prin fostele registre de stare, ce cindva le aratau maretia ,sa se mai fofileze- ticalos- prin spatele gardurilor rupte de atita ploaie prosteasca , sa mai ciupeasca- pe ici pe colo – cite vreo para chioara , pe ultima suta de metri traind inca cu speranta reintoarcerii vremurilor plini de arginti nemunciti , sa mai isi zmulga cite o tintisoara de la pantalonii plini de spaima coronavirusului , sa mai fluiere agale pentru ultima oara dupa sergentul de strada ce sta neclintit in coltul lui de lume , sa mai gingaveasca slugarnic ,cu mina intinsa ,dupa pomana neamului , sa mai se fisticeasca unori privind adevarul in fata , sa mai ciugulesca cite un firfiric tremurind de teama de a nu fi recunoscut de altii , sa mai plimbe cite un neavenit de colo prin lume cu sarsanaua doldora de verzisori , sa mai cuteze a cere cu voce tare neamului autonomii sau alte forme de separare cauzatoare de marete visuri , sa mai isi petreaca timpul pe riurile create- ad hoc- de inundatii , impinsi din spate de – vinturile si bratele prietene , purtatoare de mereu prezentele si proletarele cisme de cauciuc .Dar iata ca in acesta mareata zi presedintele taie de la radacina mai toate aceste forme de elan muncitoresc si repune cetateanul in mijlocul tutuor lucrurilor . O mutenie neintilnita este pe cale sa cuprinda intreaga clasa politica , ce nu mai poate bisbii in intunericul goliciunii de pina acum . -A te pune- impotriva cuvintelor presedintelui este echivalentul – a te pune- impotriva neamului romanesc . A nu face ceea ce presedintele spune este si mai rau . Presedinte a spus -STOP- si de aici inainte totul are alta forma si cuprinde alta intelegere .

  25. nu a luat nicio masura la timp ! de aprox 6 ani a semnat tot ! consilierii au facut ce au dorit !!! despre ce orgolii / dispute vb ???

  26. „m”…esti o mica prescurtare….inutila!!!In curtea ta se balmajeste!!!Eu vorbesc,scriu,citesc!!!