Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incendiu a izbucnit la biserica din satul Puchenii Moșneni (Prahova), în timpul slujbei de duminică, transmit autoritățile. Biserica parohială este monument istoric.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești cu 4 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 1 ambulanță SMURD. În sprijin, acționează și 1 autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la turlele bisericii, existând degajări de fum însemnate cantitativ, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Din interior s-au autoevacuat un număr de aproximativ 120 persoane.
Până în prezent, nu au fost înregistrate victime, transmite ISU Prahova care intervine cu autospeciale pentru lichidarea focarelor și limitarea propagării incendiului.
În ceea ce privește traficul rutier, pe DN1, pe sensul de deplasare București – Ploiești, circulația se desfășoară restricționat, pe o singură bandă, mai transmit autoritățile.
Polițiștii rutieri sunt prezenți la fața locului pentru dirijarea traficului și fluidizarea circulației.
Recomandările Poliției Ruriere pentru șoferi:
– să reducă viteza în zona intervenției;
– să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri;
– să păstreze o distanță de siguranță față de autovehiculul din față;
– să evite oprirea sau staționarea în apropierea locului intervenției, pentru a nu îngreuna accesul echipajelor de urgență.