
VIDEO Gestul celor de la FC Porto după încetarea din viață a lui Jorge Costa / Reacția emoționantă a lui Jose Mourinho și mesajul lui Cristiano Ronaldo
Clubul portughez FC Porto și-a amânat meciul din prima etapă a noului sezon din campionatul intern, programat sâmbătă, pe teren propriu, în compania celor de la Vitoria Guimaraes, după ce Jorge Costa, directorul sportiv al clubului și fostul căpitan al echipei și al naționalei, s-a stins din viață la vârsta de doar 53 de ani.
Legenda „Dragonilor” a murit marți în urma unui stop cardiac. Costa este bine cunoscut și în fotbalul românesc, activând ca antrenor la formații precum CFR Cluj (2011/2012) sau Gaz Metan Mediaș (2020).
Clubul lusitan îi aduce un omagiu directorului său sportiv astăzi pe Estadio do Dragao.
#E2ERNO 💙 pic.twitter.com/QjpiHHBhqW
— FC Porto (@FCPorto) August 6, 2025
Într-un comunicat al Ligii portugheze de fotbal se arată că partida dintre Porto și Guimaraes se va disputa luni, 11 august.
Doliu în lumea fotbalului portughez. Reacția emoționantă a lui Jose Mourinho și mesajul lui Cristiano Ronaldo
Fost căpitan al naționalei Portugaliei și simbol al lui FC Porto, Jorge Costa a fost omagiat de nume importante din fotbal, iar printre cei care și-au exprimat regretul se numără Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo
Jorge Costa a făcut parte din acea echipă senzațională a celor de la FC Porto care cucerea, sub comanda lui Jose Mourinho, Liga Campionilor în 2004, iar „The Special One” a reacționat imediat după ce a primit vestea tragică.
„O parte din istoria mea dispare. Există căpitani și există lideri; nu este vorba despre banderole, ci despre ceea ce reprezinți. Jorge Costa a fost unul dintre cei care «au strâns gunoiul» și l-au lăsat pe antrenor să-și facă treaba de antrenor, nu de lider în vestiar. Asta e perfecțiunea pentru un antrenor. Sunt foarte trist. Să uităm de fotbalist și să ne concentrăm pe Jorge Costa, pe copiii lui pe care i-am cunoscut… Sunt aici pentru că dacă ar putea să-mi vorbească acum, mi-ar spune să joc mâine și să câștig. Acesta a fost Jorge. Am o treabă de făcut, pot plânge mâine.”, a spus Mourinho, vizibil foarte afectat, la conferința de presă premergătoare meciului dintre Fenerbahce și Feyenoord din turul 3 preliminar Champions League, potrivit Mundo Deportivo.
José Mourinho emotional talks about Jorge Costa ahead of the first game of the season.
„It’s part of my history that goes.” pic.twitter.com/tik2Oery0D
— IM🇵🇹 (@Iconic_Mourinho) August 5, 2025
După declarația din timpul conferinței de presă premergătoare meciului lui Fener, Jose Mourinho a scris un mesaj emoționant și pe rețelele de socializare.
„Moștenirea ta va rămâne mereu cu noi. Știu ce ai spune acum dacă ai putea: «Domnule, nu mai plânge, ai meci mâine și băieții tăi au nevoie de tine pregătit și puternic». Îți promit că o voi face. Odihnește-te în pace, pentru că moștenirea ta va rămâne cu noi.”, a scris Mourinho pe contul personal de Instagram, alături de o fotografie în care era împreună cu Jorge Costa la un antrenament.
Vezi această postare pe Instagram
În urmă cu câțiva ani, „The Special One” a povestit un episod sugestiv cu Jorge Costa în prim plan, din perioada Porto, care arăta cât de util era fostul fundaș central în vestiarul echipei, potrivit Eurosport.
„Am avut căpitani care nu erau lideri. Dar am avut unul la Porto, Jorge Costa, care, într-un meci împotriva lui Belenenses, când eram conduși cu 2-0 la pauză, mi-a spus: «Așteaptă două minute afară, te rog!». Eram furios, iar jucătorii mă vedeau că sunt furios. Jorge Costa a intrat în vestiar, a închis ușa și mi-a făcut treaba murdară. Apoi a deschis ușa și a spus: «Dă-ne instrucțiuni». A făcut tot ce aș fi făcut și eu. Am câștigat cu 3-2. Era fundaș central, nu a marcat niciodată până atunci și atunci a marcat de două ori. Există căpitani și există lideri, iar liderii nu pot fi cumpărați sau creați. Când îi ai, echipa ta este cu un pas înainte.”, spunea Mourinho despre fostul campion mondial cu naționala U20 a Portugaliei (1991).
Cristiano Ronaldo a transmis un mesaj pe contul său oficial de Instagram, alături de o fotografie cu fostul fundaș central: „Adio pentru totdeauna, Jorge Costa”.
De asemenea, CFR Cluj a publicat un text pe contul oficial de Facebook despre trecerea în neființă a fostului antrenor al echipei.
„Clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea la cele veşnice a fostului nostru antrenor, Jorge Costa, care s-a stins din viaţă la vârsta de doar 53 de ani. Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cifrele lui Jorge Costa
Ca profesionist, Jorge Costa a îmbrăcat tricoul FC Porto timp de 13 sezoane, între 1992 şi 2005 (cu o jumătate de sezon la Charlton, între ianuarie şi iunie 2002). Palmaresul său este incredibil:
- 1 Liga Campionilor
- 1 Cupa UEFA/Liga Europa
- 1 Cupa Intercontinentală
- 1 Cupa Mondială Under-20
- 8 x campion portughez
- 5 x Cupa Portugaliei
- 5 x Supercupa Cândido de Oliveira
- A jucat 383 de meciuri pentru FC Porto, marcând 25 de goluri.
A avut 50 de apariţii internaţionale pentru echipa naţională, marcând două goluri.
După ce şi-a încheiat cariera de fotbalist cu Standard Liège din Belgia în 2006, a început imediat să antreneze la SC Braga, pe care a condus-o între 2006 şi 2008, urmată de Académica (2010/11), CFR Cluj, România (2011/12), Anorthosis şi AEL Limassol, Cipru (2012-2014), Paços de Ferreira (2013/14), echipa naţională a Gabonului (2014 la 2016), Sfaxien, Tunisia (2016/17), Arouca (2017), Tours, Franţa (2018), Mumbai City, India (2018 la 2020), Gaz Metan, România (2020), Farense (2021), Sfaxien Tunisia (2021/22), Académico Viseu (2022/23) şi Aves SAD (2023/24).
A revenit la FC Porto sub conducerea lui Andre Villas Boas şi era director al clubului alb-albastru din 2024.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.