Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Timișoara a sărbătorit Ziua Europei printr-o serie de evenimente dedicate unor valori precum pacea, solidaritatea, cooperarea și diversitatea culturală.
După ceremonia oficială și parada steagurilor Uniunii Europene, atmosfera de sărbătoare a continuat în oraș prin concerte, spectacole, momente artistice și întâlniri care au adus comunitatea mai aproape.
După concertul Corului „Ion Românu” și al corului comunitar din Piața Libertății, precum și spectacolul „Cei trei purceluși” din Piața Sfântul Gheorghe, timișorenilor li s-a pregătit un spectacol în Piața Unirii, acolo unde a performat Luke Silva, unul dintre cei mai cunoscuți artiști stradali ai momentului.
Interpretul italian, stabilit în Anglia, a devenit celebru datorită clipurilor sale virale de pe YouTube și rețelele sociale. El duce muzica „la firul ierbii” în întreaga Europă. Tot ceea ce face urcă pe YouTube, unde are peste 2,5 milioane de urmăritori, dar și clipuri care strâng mii sau chiar zeci de mii de vizualizări.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fs9-1024x578.jpg)
Luke Silva la Timișoara / sursa foto: Ștefan Both
Succesul său online a făcut ca artistul să fie invitat la festivaluri și evenimente din multe țări, devenind un simbol al noii generații de creatori care îmbină arta cu puterea rețelelor sociale.
Concret, show-ul lui Luke Silva constă în invitarea unor persoane să cânte alături de el pe o mică scenă. Are un laptop cu sute de negative și, de regulă, pune piesa cerută de invitați, alături de care cântă și el.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fs3-1024x578.jpg)
Luke Silva la Timișoara FOTO Ștefan Both
Așa s-a întâmplat și la Timișoara. Prima care a spart gheața la evenimentul din Piața Unirii a fost Jaqline Kohl, o tânără cântăreață și actriță din Timișoara, membră a trupei Peregrinii.
Cei doi au cântat „Sara perchs ti amo”, piesa celor de la Ricchi e Poveri, și ”Million Reason” de la Lady Gaga. Apoi a urcat pe scenă un băiețel de opt ani, care a cerut „Eye of the Tiger”, de la Survivor.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fs10-1024x578.jpg)
Luke Silva la Timișoara FOTO Ștefan Both
Spectacolul a continuat astfel vreme de aproape două ore.