Home » Articole » VIDEO | Fost atașat militar român în Egipt și Pakistan: Un viitor acord cu Iranul ar putea dura 50 de ani / De ce „boots on the ground” nu e o soluție? (Frontier Defense)

VIDEO | Fost atașat militar român în Egipt și Pakistan: Un viitor acord cu Iranul ar putea dura 50 de ani / De ce „boots on the ground” nu e o soluție? (Frontier Defense)

780
Sursa foto: G4Media
Ascultă articolul

Dacă va exista un acord cu Iranul, acesta va fi unul de durată, iar obiectivul real al războiului este să împingă Teheranul spre astfel de negocieri, nu ocuparea statului din Orientul Mijlociu, a declarat colonelul (r) dr. Cătălin Cîrlănaru, fost atașat militar al României în Egipt și Pakistan, la podcastul „Frontier Defense” (Ep. 7).

- articolul continuă mai jos -

O invazie terestră nu este de dorit, deoarece Iranul are un sistem de comandă și control descentralizat, reprezentat mai ales prin Gardienii Revoluției (IRGC), astfel încât eliminarea unor lideri nu paralizează statul sau capacitatea militară, potrivit acestuia. Totodată, Cîrlănaru afirmă că țara dispune de rachete și drone care nu pot fi distruse complet, deoarece relieful și dimensiunea Iranului fac imposibilă neutralizarea totală a capacității de lovire, inclusiv asupra traficului maritim și a intereselor occidentale din regiune. „Dovadă că asistăm aproape zilnic la atacuri. Nu lovesc Statele Unite, nu au acest potențial, dar lovesc interesele din Orientul Mijlociu, interesele europenilor, ale celor din NATO, ale partenerilor”, a spus colonelul (r) la podcastul difuzat pe G4Media.ro și pe canalul de YouTube al publicației.

Din acest motiv, Cîrlănaru nu consideră realist un scenariu de tip „boots on the ground” în profunzimea Iranului, ca în Irak sau Afganistan, deoarece o invazie terestră ar complica și prelungi conflictul.

El mai spune că planificatorii militari au intrat în conflict având de la început în vedere o soluție politică, iar acordul final va fi construit în jurul câtorva condiții-cheie: Iranul să renunțe la arma nucleară, să nu mai considere Israelul „inamicul etern” și să limiteze programul de rachete balistice.

Odată acceptate condițiile de ambele părți, Cîrlănaru consideră că un astfel de acord ar putea stabiliza regiunea pentru 40–50 de ani, la fel cum Acordurile de la Camp David dintre Egipt și Israel (invitatul a spus, din greșeală, Dayton – n.e.) au blocat practic posibilitatea unui nou război direct între cele două state. „În opinia mea, în momentul în care se va semna un acord, va fi de lungă durată. Nu ne așteptăm ca în următorii 40–50 de ani să se întâmple un alt conflict”, a spus el.

Urmărește mai jos integral cel de-al șaptelea episod al podcastului „Frontier Defense”:

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole