Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O anchetă pentru „răpire în bandă organizată” şi „în legătură cu o acţiune teroristă” a fost deschisă după răpirea în Mali a jurnalistului francez Olivier Dubois, a anunţat Parchetul naţional antiterorism (Pnat), confirmând informaţii publicate de ziarul Le Monde, relatează Agerpres.
Această investigaţie, care se desfăşoară în mod clasic atunci când un francez este răpit în străinătate, a fost deschisă după confirmarea miercuri a răpirii acestui jurnalist de către Grupul de sprijin pentru islam şi musulmani (GSIM), la începutul lunii aprilie.
Un jurnalist francez răpit luna trecută de militanţi islamişti în oraşul Gao din nordul Mali a apărut într-o înregistrare video în care face apel la autorităţile franceze să facă tot ce pot pentru a-l elibera, notează Reuters.
Cel din poza este rapitorul ?
e jurnalistul, evident😉 altfel monsieur Dubois era un freelancer. am înteles că lucra la o anchetă jurnalstica pentru Le Point. era specializat pe t.e.r.o. televiziunile franceze spun că s-a urcat in maşina unui intermediar care l-ar fi dus la un interviu ..cu un şef local trrist şi dus a fost.