G4Media.ro

VIDEO Dacian Cioloș anunță armistițiu politic total al membrilor PLUS până la…

Sursa Foto: Facebook

VIDEO Dacian Cioloș anunță armistițiu politic total al membrilor PLUS până la trecerea crizei

Dacian Cioloș anunță armistițiu politic total al membrilor PLUS până la trecerea crizei și spune că el și toți ceilalți membri ai partidului se pun la dispoziția autorităților.

„Nu mai e timp acum doar de comentarii politice de pe margine. Vom fi alături de instituțiile statului român și de eforturile pe care le au de făcut, o să susținem Președinția, Guvernul, autoritățile locale să traverseze cu efecte cât mai mici criza asta de proporții”, afirmă Dacian Cioloș.

Declarația lui Dacian Cioloș:

Trecem printr-o perioadă extrem de grea, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Trăim vremuri în care avem nevoie în primul rând de solidaritate umană.

Nimeni nu are dreptul să caute câștig electoral folosindu-se de criza asta fără precedent, de tragediile unor familii și comunități.

Împreună cu colegii mei din PLUS am decis următorul lucru: nu vom mai face declarații politice. Intrăm într-un armistițiu politic total până la trecerea crizei în care ne găsim. Nu mai e timp acum doar de comentarii politice de pe margine. Vom fi alături de instituțiile statului român și de eforturile pe care le au de făcut, o să susținem Președinția, Guvernul, autoritățile locale să traverseze cu efecte cât mai mici criza asta de proporții.

Rolul celor care ne conduc acum e nu doar să guverneze aceste instituții, dar și să ne unească. Să ne încurajeze să ne folosim cu toții resursele de care dispunem și pe care le putem pune la dispoziție.

O să ne alăturăm efortului medical, economic și social, să contribuim cu tot ce putem noi la depășirea situației. Dacă suntem oameni responsabili, avem datoria să menținem echilibrul social, să evităm panica, să sprijinim oamenii să treacă peste încercarea asta.

Cer instituțiilor statului să nu ezite să folosească toate resursele pe care societatea le poate pune la dispoziție.

Mă pun pe mine și pe toți colegii mei, cei 20.000 de membri ai PLUS, la dispoziția autorităților române. Sunt oameni cu experiență, unii dintre ei chiar cu experiență guvernamentală, care o să fie la dispoziția Guvernului să ajute în domeniile importante acum, precum: sănătate, economie, social, agricultură sau acolo unde e nevoie. Și facem lucrul acesta fără nicio pretenție și fără nicio așteptare în schimb.

Acum trebuie să rezolvăm urgențele și vom avea apoi timp să discutăm și despre vinovății, să tragem concluziile necesare și să învățăm să nu ne mai lăsăm folosiți de oameni fără scrupule. Dar vom face asta numai după ce trece criza.

Sursa Foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

29 comentarii

  1. Băiatul asta se crede NATO!

    • ba nea caisa nu ai obosit,incearca sa te uiti in oglinda ,poate,poate (desi nu prea cred)ai vedea cit de penibil esti(ca sa nu folosesc alt termen.al dracului de bine te plateste mafia rosie de nu iei pauze !

    • Bine, bai putzulica!

    • Adică ma plătește bine, giboane!

    • Du-te’n p..da ma-tii, dobitocule.

    • @Radulescu, ma pupi în pu.a, boratule!

  2. If you can’t beat them, join them.

    V-am asteptat sa candidati in 2016 si nu v-ati prezentat.

  3. Unitatea nu convine gunoaielor ruso-pesediste.

  4. S-a pus capra. Nu sunt fan Barna, dar parca aia din usereu’ mai au ceva coloana vertebrala.

  5. O atitudine responsabila ! A inteles in sfirsit si Ciolos , ca tara trece prin mari primejdii ! Sper ca va intelege si USR ! Nu ma astept sa inteleaga PSD …. pt. ca PSD nu este un partid politic !

  6. Și-au băgat capu-n c**! Acum era momentul perfect în care să arătați cu degetul mizeria lăsată de PSD și acum scurmată de PNL (aceeași mizerie). În schimb, voi mai bine tăceți din gură, înghițiți căc** și nu spuneți nimic când se fac achiziții directe iresponsabile și dubioase, medicii sunt trimiși la infectare în papuci de casă, iar convoaiele cu lemne ies din țară într-un ritm alarmant sun privirile îngăduitoare ale poliției si armatei. Păi, fac iu, bă și ior armistițiu!

    • Pai tace pt ca vrea si el o felie de pizza si altfel baietii nu il primesc in combinatie.

      Securist sinistru si pe interes, mereu propus, never ales.

    • iar ”o sug” trolii ”sinistri” ai mafiei PRO-PSD, de data asta pe ”o felie de pizza”. L-ar primi ei ”in combinatie” la mafia securistă, orice să se salveze, numai că ăla nu vrea. Așa că mafia PRO-PSD va muri în chinuri și postacii ei vor rămâne orfani.

  7. Cand usr-plus l-a deranjat pe Johannis si PNL?
    Alegatorii ii vad ca pe un accesoriu al statului paralel. Daia Plus se va duce la fund impreuna cu Iohannis.
    Adică usr-plus plus reprezinra noii oameni in politica, vede miseriile facute de psd,iar pe cele de la pln nu le vede? Miscare de securisti si de copii de securisti.

    • Asta e strădania trolilor mafiei PRO-PSD să ”deranjeze ” usr-plus” pe ”Johannis PNL” și invers. N-o să vadă așa că ”la fund se va duce” mafia securistă ”impreuna” cu trolii ei și cu ”miseriile” lor de sputnikari infecți, că nu vor mai avea stăpâni și vor zburătăci ca găinile fără cap

    • Cand ciolos a criticat guvernul lui Johannis? Sau Barna?

    • Nu trebuie să-l intrebi pe gunoiul asta de Orban de ce nu are teste si de ce medicii nu au echipamente de protectie? Nu vorbesc de noi ca nu avem unde sa cumparam masti ! ? Fatarnicule! Jeg de securist!

  8. O atitudine responsabila! Respect!

  9. Bravo!
    #politicenii_onesti_stau_acasă_pititi_sub_masa!!
    Ceilalți cu state vechi fac combinații și scot miliarde din buget pe spinarea poporului ce moare anonim prin spitale, amendat pe strada in loc sa primească masti, sau ars la taxe/impozite și executat de executorii profitori ținuți in brațe de legi strâmbe!!
    Când trece gripa va aștept sa tv sa vorbiți cu voce tremurândă și slaba despre cum suntem toți sătui de PSD-PNL și România trebuie sa aleagă altceva..altceva ce?
    Pe acei luptători ca voi, poate onesti dar lipsiți de acțiune atunci când momentul o cere, lipsiți de istețimea și gândirea la secunda pentru a profita de cea mai mică șansa pentru a schimba ceva spre binele tuturor??
    Avem nevoie de eroi, justițiari și oameni puternici capabili sa fie lideri, nu de manageri sfioși ca la ședința companiei!!

    • Să-l aleagă pe ciolos si barna care nu vor să-l deranjeze pe orban si iohannis. Se guvernează ok. A vazut barna cu ciolos cum se privatizeaza sistemul sanitar romanesc? De ce au tăcut. Iar acuma au anunțat moratoriu dupa l-au haituit atâta pe orban cu criticile. Sinteti patetici…

  10. Cioloş e un om responsabil şi cu bun simţ. M-am sătura de ţaţele care ştiu doar să critice şi să nu dea o mână de ajutor în această situaţie.

  11. Cind vad excrementele ciumei rosii lasind mirosuri pestilentiale si minjeli pe toti peretii forumurilor mi se face sila.

  12. Sprijinul neconditionat/
    Este de c….t.
    Starea de urgenta nu este suspendarea democratiei. Sa inteleg ca plus “se va pune la dispozitie” (de remarcat termenul militar!) si la baronii PSD?

  13. ce pot face politicienii in afara de politica?
    Macar daca erati medic.
    Altfel spus, alegeti sa nu faceti nimic in aceasta perioada, adica alegeti sa negati ideea pentru care v-ati apucat de politica.

  14. ce mai celebreaza PNL, acum se poate fura in liniste, partidele tac

    mai e presa, care mai descopera morti uitati, incompetente, furturi, nereguli, da poate pune armata pe ei

    SICA lausa DSP/PSD, afacerile PNL,PSD infloresc

    USR PLUS nu ar trebui sa taca dpdv politic, sa semnaleze toate derapajele, pentru ca sunt intentionate, sunt din prostie, sunt din ignoranta

  15. Cum mama dracului sa „repari” o natie invrajbita de ura?! Ceea ce am citit in comentarii ma convinge ca tara asta nu are speranta! Nu din cauza ca e saraca, nu din cauza ca are lideri slabi, dar mai ales din cauza ca oamenii sunt atat de orbiti de ura! De ce un gest de reconciliere naste atata ura?! Ajung sa cred ca pandemia asta ar trebui sa ne omoare pe toti. Cred ca numai asa scapam de ura … Sunt extrem de dezamagit de atitudinea concetatenilor mei. Am ajuns sa imi fie rusine ca sunt roman.

  16. Initiativa PLUS este f buna. Faptul ca acesti oameni se pun la dispozitia guvernului si autoritatilor locale, ca sa ajute este laudabila. O sa vedem daca are cineva nevoie de ajutorul lor. PS. Citind unele comentarii incarcate de ura, te cuprinde o mare tristete. Da, suntem o natie bolnava; iti vine sa-ti bagi picioarele in tara asta si sa fugi cat mai departe.

  17. Adica…pana peste vreo 4 ani cand trece si crizxa financiara?