Home » Sportz » VIDEO: Cristi Chivu îi provoacă pe rivalii din Italia: „cel mai frumos titlu este următorul”

VIDEO: Cristi Chivu îi provoacă pe rivalii din Italia: „cel mai frumos titlu este următorul”

Cristi Chivu / Sursa foto: -/LaPresse via ZUMA Press/dpa / Mediafax Foto
Ascultă articolul

Cristi Chivu (45 de ani) a făcut istorie la Inter, antrenorul român cucerind „eventul” în sezonul de debut de la formația de pe Giuseppe Meazza. Întrebat dacă este cel mai frumos titlu cucerit la Inter, Chivu a uimit asistența precizând: „cel mai frumos este următorul.”

VIDEO: Faza zilei – Cristi Chivu a sărbătorit „dubla” cu celebra cască din perioada în care era fotbalist

- articolul continuă mai jos -

Chivu a lansat practic o provocare pentru marii rivali din Italia. Antrenorul român „a uitat” deja titlul cucerit în urmă cu doar câteva zile și a precizat că cel mai frumos titlu cucerit la Inter „va fi următorul”.

Cu o echipă cu mulți jucători de valoare, cu un vestiar unit și cu transferurile importante promise de conducere pentru vara acestui an, Chivu are toate șansele să-și apere la anul titlul cucerit în acest sezon.

Reamintim că Inter a devenit matematic campioană a Italiei cu trei etape înainte de finalul sezonului și că în finala Cupei Italiei a dispus pe Olimpico de Lazio cu 2-0.

„Acesta este primul meu titlu ca președinte. Este împlinirea unui vis pe care îl am încă din copilărie.
Este titlul lui Cristi Chivu, pe care l-am ales cu încredere pentru o calitate fundamentală: curajul.

Chivu a adus experiență, devenind un punct de referință atât pe teren, cât și în afara lui” – Giuseppe Marotta, președintele lui Inter Milano.

Presa italiană vorbește despre faptul că antrenorul român urmează să semneze prelungirea contractului cu Inter în următoarea perioadă. Salariul său se va dubla, urmând să ajungă la 5 milioane de euro pe sezon.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sport Mediaset (@sportmediaset)

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole