G4Media.ro

VIDEO „Captain Tom”, care a strâns donații record pentru serviciul britanic de…

sursa foto: Captură video

VIDEO „Captain Tom”, care a strâns donații record pentru serviciul britanic de sănătate în pandemie, a fost internat cu COVID-19

Veteranul de război Tom Moore, devenit eroul britanicilor după ce a strâns donaţii record pentru serviciul de sănătate publică din Marea Britanie în plină pandemie de COVID-19, a fost spitalizat duminică după ce s-a infectat la rândul său cu coronavirus, a anunţat familia sa.

În ultimele săptămâni era îngrijit pentru penumonie şi a fost testat pozitiv la COVID-19 săptămâna trecută, a precizat fiica sa Hannah pe Twitter. „A fost cu noi acasă până astăzi, când a avut nevoie de ajutor suplimentar pentru respiraţie”, a adăugat ea.

Tom Moore a fost internat la spitalul din Bedford, dar nu se află la terapie intensivă.

„Captain Tom”, care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a reuşit să strângă suma fără precedent de 33 de milioane de lire sterline (37 de milioane de euro) – omologată şi printr-un record înscris în Guinness Book – printr-o campanie în cadrul căreia şi-a înconjurat de 100 de ori, cu paşi mici şi folosind un cadru metalic, grădina casei sale din Bedfordshire, înainte de a împlini vârsta de 100 de ani pe 30 aprilie 2020.




Pentru această reuşită, la cererea premierului Boris Johnson el a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în iulie anul trecut, primind Ordinul Imperiului Britanic în rang de cavaler. De asemenea, cu ocazia aniversării sale, el a fost promovat de la gradul de căpitan la cel de colonel.

Captain Tom, cum încă mai este numit de multă lume, a ajuns pe primul loc în clasamentul single-urilor din topul muzical britanic cu un cover înregistrat în duet cu artistul Michael Ball şi cu corul NHS al piesei „You’ll Never Walk Alone”, un cântec extras dintr-un musical de după război şi devenit un imn al suporterilor de fotbal, iar de acum un simbol al întrajutorării pe timp de pandemie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...