VIDEO 7 milioane de vizualizări în 2 săptămâni: Un film produs cu ajutorul AI de o echipă din care fac parte mai mulți români / Alexandru Mihai, director de imagine: ”Nu cred că aș lucra la ceva care pretinde a fi ce nu este. Asta e granița”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un scurt metraj de 20 de minute realizat exclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale a fost vizualizat din 12 aprilie, data lansării, de peste 7 milioane de ori.

E realizat de Zack London, în vârstă de 35 de ani, cel care și-a luat pseudonimul Gossip Goblin. E un fost student la antropologie din Los Angeles care ar putea fi „George Lucas-ul” domeniului IA, așa cum îl prezintă The Hollywood Reporter.

Filmul ”The Patchwright” — situat într-o lume murdară, populată de personaje hibride din carne și metal și având o distribuție completă de actori de voce, un artist de efecte sonore și o coloană sonoră originală — a fost executat în cinci luni de producție.

Din echipa filmului fac parte mai mulți români, cei mai mulți cooptați de Alexandru Mihai, un tânăr director de imagine și producător  care a mai lucrat la filmele ”Terapie pentru crimă” (2014), ”Date Night” (2017) și ”Chimeres” (2013).

G4Media a discutat cu Alexandru Mihai despre această colaborare cu Zack London (Gossip Goblin) cum a ajuns să lucreze în proiectul ”The Patchwright” și care este opinia lui despre viitorul inteligenței artificiale în cinematografie.

• Cum ai ajuns să faci parte din acest proiect?

Într-un moment în care experimentam cu AI-ul, cam acum un an pe vremea asta, am dat peste proiectele lui Zack London / Gossip Goblin pe Instagram și a fost prima oară când am fost real surprins unde a ajuns tehnologia. Deși videourile vorbeau despre un viitor în care algoritmii ne domină, paradoxal păreau destul de însuflețite. Urmărindu-l, a postat într-o zi că își dorește să extindă echipa — i-am scris (fără prea mari așteptări că va vedea mesajul) și, pe scurt, am fost selectat dintr-un pool relativ mare de candidați.

• Cum de sunt atâți români implicați?

Era nevoie în special pe partea de post-producție de oameni, așa că am recomandat persoane de încredere.

• Cum se schimbă rolul vostru atunci când nu mai lucrați cu actori – oameni – ci cu algoritmi, cu programe?

În continuare lucrăm cu oameni, iar pe partea de voci se folosesc în continuare actori. Și cred că tendința aceasta, dimpotrivă, nu se va diminua, ci va crește treptat, până în punctul în care se va putea vorbi despre un nivel de control cât se poate de bun pentru a reda starea/emoția cerută sau impusă de o secvență anume. Sunt multe attempturi pe tehnologii de motion capture AI care sunt încă în stadii incipiente, aș zice.

• Cum ați reușit să transmiteți „emoție” unor actori generați de AI?

Ține mult de posibilitățile pe care le avem și de limitările tehnice. Dacă am fi încercat să facem asta acum un an, cu siguranță nu ne-ar fi ieșit. Apoi „regia” propriu-zisă — și aici mă refer în mare parte la actorie — vine, ca și în filmul tradițional, dintr-o viziune/concept/idee. Sigur că spontaneitatea „de pe set” este inexistentă când vine vorba de AI, însă pentru un univers atât de complex, cu un nivel de detaliu bogat cum a fost pentru „Patchwright”, avantajele de a folosi AI pentru producție sunt inestimabile. Pentru a realiza un astfel de film prin metode „tradiționale” ar însemna un efort financiar imposibil de susținut și de justificat pentru majoritatea studiourilor de oriunde din lume.

• Care a fost cel mai mare avantaj, dar și cel mai mare compromis în a lucra exclusiv cu actori virtuali, comparativ cu distribuția tradițională?

Împreună cu Zack London și restul echipei, am avut discuții extinse apropo de personaje, de momente, de puncte de inflexiune în poveste, însoțite de enorm de multe teste cu diferite tooluri, până am găsit ceva cu care eram satisfăcuți (tool-ul pe care l-am folosit pentru video gen a ieșit mult spre finalul producției — deci a fost și o chestiune de timing). Având vocile actorilor înregistrate, a fost cu siguranță un ghid bun în a genera cadrele individuale care să compună secvențele. Spre exemplu, secvența de care eu sunt cel mai mândru de cum a ieșit și la care am lucrat poate cel mai mult este cea în care clientul vine în workshop-ul lui Patchwright și îi cere să îi intre în sistem pentru a-i verifica niște amintiri (no spoilers). Sunt aproximativ 8 minute de dialog între două personaje care sunt mai mult sau mai puțin statice în același spațiu. Pentru a face o secvență de felul acesta să fie legată, e nevoie de multă răbdare, multe rerolluri și modificări incrementale necesare pentru ajustări, astfel încât în montaj ele să aibă continuitate și fluiditate.

• Unul dintre cele mai dezbătute subiecte este lipsa spontaneității umane. Există? Poate fi replicată?

Spontaneitatea există, însă este mai mult unilaterală, de partea noastră, a echipei care construim această lume. Totul pleacă de la un scenariu care este scris de mâna și mintea umană, apoi, cu ajutorul AI, se generează mii, poate zeci de mii de imagini din care se aleg câteva care să alcătuiască baza proiectului.

• Unde consideri că se încadrează acest scurtmetraj din punct de vedere cinematografic? Este o formă de animație avansată sau un gen de artă complet nou?

Aș zice că, la nivel de producție, este cu siguranță nou (de aceea ar trebui să existe o separare între AI și restul tipurilor de producție — cel puțin pentru moment). Însă, în rest, nu este absolut nicio diferență. Toată istoria filmului, limbajul vizual și metodele prin care filmul ajunge la spectator sunt absolut identice.

• Crezi că festivalurile de film (Cannes, Oscarurile etc.) ar trebui să creeze categorii separate pentru producțiile realizate integral cu AI?

Cred că depinde de categorie. O separare însă ar fi binevenită. Probabil că un premiu precum Best Cinematography sau Best VFX ar trebui să dispună de un alt fel de jurizare, pentru că presupune un alt craft. Deci probabil că, pe viitor, ar putea fi poate nu neapărat categorii separate pentru AI, ci o redefinire a criteriilor, în special la categoriile tehnice.

• Vor concura acest tip de filme cu filmele tradiționale? Cum ar trebui să fie jurizate aceste performanțe?

Cred că între timp s-a și decis în privința asta — cele două vor fi jurizate separat. Filmele care conțin cadre lucrate cu inteligență artificială generativă (cadre/secvențe al căror look a fost generat exclusiv de AI) nu pot concura cu filme tradiționale. Mi se pare absolut în regulă; înțelegând ce presupune un proiect tradițional, cu experiența de director de imagine, nu este nimic de contestat. Avantajul pentru mine, când vine vorba de AI, cred că stă în abordarea unor subiecte/lumi mult mai dificil de pus în imagini în alt mod decât cu AI. Cred că există loc sub soare pentru amândouă.

• Cum percepi reacția publicului față de acest tip de conținut? Există o reticență din partea spectatorilor în a empatiza cu personaje despre care știu de la bun început că nu există în realitate?

Există o reținere vizavi de acest mediu, cu siguranță, din partea spectatorilor, și e firească. Majoritatea lucrurilor produse de AI sunt facil de produs și sunt produse în masă. Cu alte cuvinte, cred că poți face lucruri mediocre extrem de ușor, iar lumea percepe falsul sau facilul instantaneu. În aceeași măsură, cred că un desen naiv poate emoționa sau trezi reacții la fel de bine într-o persoană sensibilă, deci nu cred că ține atât de mult de mediu, ci de o privire mai de ansamblu și mai contextuală a ceea ce un anumit public vede.

• Mulți actori și profesioniști din industrie se tem că AI-ul le va înlocui locurile de muncă, o temă centrală și în recentele greve de la Hollywood. Ce părere ai despre asta?

Cred că teama e legitimă și trebuie luată în serios. Unele joburi chiar se vor transforma sau vor dispărea — ar fi naiv să pretindem altceva. Nu cred că e utilă poziția „o să fie bine, apar joburi noi” — e o consolare relativ abstractă pentru cineva care își pierde efectiv locul de muncă acum.

Dar teama e îndreptată, parțial, într-o direcție greșită. Bugetele se taie continuu, și nu e o problemă doar la Hollywood, e peste tot, inclusiv în România. Presiunea asupra actorilor, a echipelor tehnice, a tuturor oamenilor din producție, exista cu mult înainte să apară AI-ul generativ. AI-ul nu a creat problema.

Ce cred că este necesar este să existe protecții contractuale — consimțământ, transparență, drepturi asupra likeness-ului etc. Tehnologia nu cred că se va opri din pricina fricilor noastre, dar termenii în care e folosită pot și cred că trebuie negociați.

• Crezi că în viitor actorii umani își vor licenția exclusiv imaginea și vocea pentru a fi folosite de algoritmi, devenind practic „baze de date” pentru personaje, sau industria va prefera figuri generate 100% de la zero, pentru a evita complicațiile legale?

Cred că se va merge în ambele direcții. Pentru mainstream — blockbustere, IP existent — licențierea actorilor reali e aproape inevitabilă. Publicul nu plătește bilet pentru o poveste cu acțiune, plătește pentru un nume cunoscut, și cred că studiourile nu vor renunța la asta, deci se vor găsi formule contractuale.

Pentru producții independente, mai creator-driven — zona în care lucrăm noi — cred că logica e inversă. Un personaj original, recognoscibil, cu o lume în jurul lui, va valora mai mult decât un deepfake bine făcut.

• Cum vezi evoluția acestei nișe în următorii 5-10 ani? Vom ajunge să vedem lungmetraje de succes la box-office cu distribuție exclusiv virtuală?

Cred că în următorii cinci ani vom vedea o schimbare mai mare decât anticipăm — dar nu în locul unde toată lumea se uită acum.

Cred că ceea ce mă entuziasmează personal este că vor apărea creatori noi care vor face filme super ambițioase, nu că „filmele vor arăta mai bine”. Acum, cu o echipă de 5-10 oameni, se poate realiza un film SF în termeni absolut comparabili vizual cu ceva ce, acum 5 ani, necesita resurse uriașe.

În ce privește box office-ul clasic, sunt mai rezervat. Nu pentru că nu e posibil tehnic, ci pentru că nu sunt sigur că e locul potrivit pentru primul mare succes. Definiția de succes, oricum, mi se pare că e în schimbare. Pentru generația tânără, un film care strânge zeci de milioane de vizualizări pe social media s-ar putea de multe ori să fie mai relevant cultural decât unul care rulează într-o sală de cinema.

Un singur lucru aș vrea să adaug: faptul că ceva e făcut cu AI nu înseamnă că e și ușor de făcut. Înseamnă doar că poate e mai la îndemână. Dificultatea și munca necesară pentru a transforma un scenariu într-un film coerent, credibil, chiar și cu ajutorul AI, nu scad. Doar se mută în alte locuri.

• Până unde poate merge această tehnologie fără a pierde esența artei cinematografice? Există o limită pe care tu personal nu ai trece-o în utilizarea inteligenței artificiale?

Cred că „până unde poate merge” e, poate, un pic impropriu. Tehnologia nu are cum să „piardă” esența artei cinematografice, pentru că esența nu stă în tehnologie — stă în intenție, în ce are creatorul de spus. Un film prost făcut tradițional nu e mai apropiat de artă decât un film bun făcut cu AI, și invers.

Ce cred că se poate pierde este convenția dintre creator și public. Cinema-ul, oricare ar fi forma lui, funcționează pentru că spectatorul știe ce vede. Într-un film de ficțiune, chiar și unul realist, există un acord tacit: urmărești o poveste. Într-un documentar, un altul: asta s-a întâmplat cu adevărat (hipersimplificate exemplele). Problema nu e AI-ul în sine, ci atunci când se șterge granița asta. În film, spectatorul știe că privește un univers construit. Aici problema, cred eu, apare atunci când apare deepfake-ul sau fabricarea unor „noi adevăruri”. Posibilitatea de manipulare la scară largă e uriașă. Atâta timp cât există o linie clară între ce e generat și ce e capturat — nu văd o problemă.

Personal, nu cred că aș lucra la ceva care pretinde a fi ce nu este. Asta e granița. Restul — estetică, tool-uri, stil, abordare — sunt negociabile.