Home » Articole » Vicepreşedintele Iranului îşi anunţă demisia după numai 11 zile de la numire

Vicepreşedintele Iranului îşi anunţă demisia după numai 11 zile de la numire

Vicepreşedintele Iranului îşi anunţă demisia după numai 11 zile de la numire
Sursa foto: Borna Mirahmadian | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Vicepreşedintele Iranului, Mohammed Javad Zarif, şi-a anunţat demisia, după numai 11 zile de la numirea sa ca adjunct al preşedintelui Masoud Pezeshkian, relatează luni dpa, transmite Agerpres.

„Nu sunt mulţumit cu activitatea mea şi regret că nu am putut îndeplini aşteptările”, a scris duminică seara pe reţeaua X politicianul de orientare moderată.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a indicat că motivul deciziei sale l-a reprezentat selectarea miniştrilor din noul cabinet al lui Pezeshkian. Cel puţin şapte dintre cei 19 miniştri nominalizaţi nu au fost prima sa opţiune, a menţionat Zarif.

Retragerea lui Mohammed Javad Zarif este a doua criză pentru Pezeshkian de la învestirea sa, la sfârşitul lunii trecute, după uciderea la Teheran a liderului mişcării palestiniene islamiste Hamas, Ismail Haniyeh.

Javad Zarif a fost „mâna dreaptă” a lui Pezeshkian în cursul campaniei electorale şi, datorită popularităţii sale, a jucat un rol cheie în victoria acestuia.

După alegeri, Zarif şi un grup de experţi urmau să alcătuiască o listă de candidaţi pentru posturi guvernamentale care să ducă la îndeplinire reformele promise. Duminică, Pezeshkian a prezentat o listă despre care observatorii consideră că nu corespunde planurilor şi promisiunilor de reformă. Potrivit observatorilor, facţiunea ultraconservatoare din Iran i-ar fi impus lui Pezeshkian unele dintre numiri.

Zarif a fost şef al diplomaţiei iraniene între 2013 şi 2021 şi a reuşit încheierea acordului internaţional cu puterile mondiale din 2015 privind dosarul nuclear iranian, în calitate de şef al echipei de negociere a Teheranului.

Cu Zarif şi o echipă nouă de diplomaţi, Pezeshkian spera la o reluare a negocierilor privind dosarul nuclear, care să ducă la ridicarea sancţiunilor ce paralizează economia Iranului.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole