Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Carmen Calvo, vicepremier al Spaniei, a fost ironizată pe rețelele sociale după ce a felicitat actorii dintr-un monolog, potrivit publicației locale ABC.
Politiciana socialistă, fost ministru al Culturii, a postat pe Twitter un mesaj de felicitare la adresa actorului Juan Diego Botto și a ”celorlalți actori și actrițe” din piesa ”Una noche sin luna”, de Federico García Lorca.
Problema e că piesa a fost un monolog, susținut, evident, de un singur actor – Juan Diego Botto. Chiar regizorul piesei a postat un comentariu în care i-a atras atenția lui Carmen Calvo că e vorba despre un monolog, scrie ABC.
Ca urmare, ministra și-a șters postarea inițială și a revenit cu una nouă din care a eliminat referirile la alți actori și actrițe.
Dãncilã mai bronzatã 🙂
Sa nu uitam ca “ministra” este o comunista. Un fel de Ana Pauker. La fel de inculta ca orice “socialist” european. Extrema stânga își arată limitele.
Fost ministru al Culturii , ce sa mai zici.