G4Media.ro

Vicepremierul Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar, unul fiind…

Foto: Raluca Turcan / Facebook

Vicepremierul Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar, unul fiind repetarea acestuia

Sunt trei scenarii în privința anului școlar, în contextul coronavirusului: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat, a declarat luni la RFI vicepremierul Raluca Turcan, care spune că a cerut o analiză ministerului de resort.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Turcan.

Raluca Turcan spune că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.

Citește integral și ascultă audio pe rfi.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

35 comentarii

  1. Repetarea anului scolar va fi o palma data unor tineri fara nicio vina. Mai bine sa le dea ocazia sa demonstreze ca au invatat acasa si sa promoveze macar cei merituosi.
    Daca nu, va fi un an de viata irosit.

    • Ca de obicei, raluca turcan e IRESPONSABILA. Am spus asta intotdeauna, la fel ca anisie si ghorghiu.
      Daca le baga asta in cap la elevi, ii va demobiliza si acestia nu vor mai invata.
      De unde stie proasta ce va fi peste o luna

  2. Copiii invata si acasa. De ce sa le mancati voi un an din viata ? Cu ce drept? Aveti monopol pe invatamant, platiti profesorii 100% si copiii repeta anul ? Pentru ce ? Sa repete cei care nu invata.

  3. Nu cred că se va repeta anul,în condițiile în care mai bine de jumătate din el a fost parcurs.O întârziere a evaluărilor este cea mai amiabilă soluție.În ce privește salarizarea profesorilor,cea mai mare bucurie a lor ar fi să vină cineva de la minister cu un anunț prin care să se arate necesitatea sistării gradațiilor de merit…Este cel mai bun moment de as se face dreptate în sistem,că prea s-a luat avânt cu așa ceva…S-au pus atât de multe criterii la acea fișă de evaluare,încât punctajul maxim a ajuns la 150 de puncte din care nici 8 la sută nu este acordat pentru performanțe la concursuri și olimpiade cu elevii.Eu de 100 de puncte transformate în nota 10 am auzit,dar de 150,transformate în nota 15,niciodată..

  4. mai exista si a 4-a varianta.
    echivalarea mediilor pe ultimii 4 ani pentru evaluarea de la a 8-a si de la bac.
    eventual mediile materiilor in cauza.
    nu poti sa-i pui pe toti sa repete anul… este absurd

  5. Este inadmisibilă repetarea anului școlar. Rațională ar putea fi recuperarea integrală a semestrului 2. Sau, luarea in considerare a rezultatelor cursurilor online și formalizarea evaluărilor online. O soluție de compromis pentru o situație de compromis. Da, este de la sine înțeles că educația formală se diferențiază prin multe aspecte de educația non-formală, sau de cea informală, dar situațiile excepționale au nevoie de soluții flexibile, pentru a nu traumatiza suplimentar societatea.

  6. Cred ca este un avertisment ca sa sperie si sa evalueze ce zic oamenii. Apoi vor lua decizia dupa statistica reactiilor.

    • PNL nu stie ce sa faca, are nevoie sa-i spuna poporul, un popor de neprofesionisti.

    • Eu cred ca dna este responsabila cu declaratiile tampite ale pnl !! Daca tot vorbesti spune toate variantele …. Pe cine intereseaza ce ganditi/evaluati fix dvs ?! Cetatenii vor sa stie ce evalueaza/propune grupul care se ocupa de evaluare , nu ce crede separat fiecare !! Chiar daca nu e foarte mare numarul celor care pot sa o faca, stiu ca sunt scoli, profesori, elevi care depun acum eforturi si reusesc sa faca scoala de acasa ! Altii care se mobilizeaza. Nu puteti sa-i deprimati, sa le zadarniciti eforturile cu asa o tampaenie, nici ca varianta de lucru ………….

  7. Matematic vorbind, din moment ce a fost parcurs mai mult de jumătate din anul școlar, prin rotunjire, se ajunge la absolvirea acestui an școlar, iar nu la repetarea lui.
    Din nou, politrucii împinși în inspectoratele școlare și conducerilor școlilor nu sunt capabili să desfășoare activitatea școlilor de la distanță, folosind infrastructura electronică existentă, chiar dacă plătim o grămadă de cățeluși de partid, angajați ca specialiști IT, iar școlile au pagini electronice, prin intermediul cărora doar se laudă…
    Conducerile școlilor, inclusiv cățeii de partid care primesc bani pentru că fac parte din conducere, să-și pună creierele la treabă, să caute specialiști și, mai ușor ca niciodată, un singur profesor poate să predea pentru toți elevii dintr-un an școlar. Răspunsurile copiilor pot fi transmise, într-un interval orar bine stabilit, către profesorul clasei; de exemplu.
    Pe de altă parte, există deja câteva site-uri care desfășoară activitate școlară de la distanță, inclusiv în direct, iar testele se pot completa on-line, într-un interval de timp impus.

  8. Dobitoaca fără limite, sunt multi copii de clasa a 12 a admisi deja la studii in strainatate.
    BAC ul se poate da si in august-septembrie. Se renunta cel mult la sesiunea a 2 a.
    La fel, Evaluarea Națională.
    Începi scoala in 1 octombrie. Accelerezi programul .
    Deja copiii au teme, lecții predate pe online, profesorii si parintii se străduiesc să găsească o cale de a închide acest an școlar.
    Nu am crezut, dar copilul meu are un program la fiecare materie, cu excepția sportului.
    Am vorbit si cu altii, lumea se organizează, iar asta răspândește tampenii panicarde.
    Nu mai apăruse de ceva timp, matracuca asta.
    Deci, mai învață copiii sau intrăm în vacanță până anul viitor?
    Dacă iau in calcul nebunia cu repetarea anului, ar trebui să ia în calcul și posibilitatea ca, la cerere, copiii sa poate finaliza anul in curs in baza unor examene/teste sau ce-o hotărî turcanca si sa plece departe de incompetenți.
    Cine vrea să repete anul, n-are decât.
    Ăștia n-au avut curajul sa dea lockdown nici pentru mosii si babele de peste 65 de ani care se plimba aiurea pe unde au chef, dar turcancei ii arde de împrăștiat scenarii alarmate.

  9. Stati linistiti, starea de urgenta va fi prelungita la 2-3 luni pentru a produce saracirea necesara alegerilor urmatoare. La toamna s-ar putea sa nu fie scoala de teama revenirii virusului.
    Cand o sa va fie foame o sa votati pe oricine promite sa bage faina la megaimaj.
    E imposibil ca psd sau pnl sa riste ridicarea starii de urgenta exact cand urmeaza alegeri fara ca populatia sa fie bagata in foamete inainte. Credeti ca derogarea de la CEDO era degeaba?

  10. Cum să mănânci un an din viaţa unui copil? S-a parcurs mai mult de jumătate din anul şcolar, să se găsească o soluţie rezonabilă, în niciun caz repetarea anului. Asta e soluţie de oameni cretini.

  11. Cum să mănânci un an din viaţa unui copil? Deja s-a parcurs jumătate din anul şcolar, să se găsească o soluţie rezonabilă. Repetarea anului e soluţia unor oameni fără cap.

  12. Nu trebuie sa se repete anul.
    Dna Turcan greșiți!

  13. Avem 3 luni de vara. Care e problema daca se preda in lunile alea si se dau examenele de Bac si altele la sfarsitul lui august ?

    • Iti explic eu. Dupa X luni (Cercel vrea 3) de carantina cu restrictia totala a deplasarii o sa fie in faliment toate firmele romanesti si foamete. „Pericolul” va „ramane” si nu vor deschide scolile pe perioada verii.
      E posibil ca la toamna, de teama valului 2 de virus de la vreme rece, sa ramana inchise printr-o noua stare de urgenta care se poate prelungi pe perioada nedeterminata
      Turcan a fost pusa sa raspandeasca ideea repetarii anului din timp, sa se obisnuiasca oamenii cu ea, pentru ca nici la toamna n-o sa fie scoala.

  14. Ăștia nu-s sănătoși la cap!
    Iese unu’ spune ceva, după care vine altul și zice exact pe dos. Nici nu știi ce să mai crezi în țara asta!

  15. Vicepremierul acesta are obiceiul să vorbească fără să gândească. De cand este in funcție, numai petarde lansează. Nu îi poate cineva limita ieșirile publice?

    • Nu,nu o poate limita nimeni pentru ca nu are intentia,se crede desteapta si iese la rampa cu tampenii,”lebada neagra”,lebedele sunt mute,dar „asta”debiteaza numai prostii,neconectata la propriul creier !

    • Rolul ei este sa arunce petarde, pentru ca oricum nu va ocupa o functie mai mare niciodata si imaginea ei nu conteaza. Doar este un soldat disciplinat.

  16. In primul rand, nu e decat o varianta dintre cele trei enumerate. Sa citim atent, zic. Solutia ar fi: incheierea situatiei scolare cu media primului semestru, parcurgerea materiei ramase in prima parte a anului scolar viitor. Pentru anii terminali, ajustarea programei de examen la admiterea in facultate (acolo unde se sustine examen). Asta, in ipoteza ca anul scolar/universitar viitor va incepe si se va desfasura in conditii normale.

  17. În primul rand nu cred ca vorbește de capul ei. În elucubrațiile astea se intersectează cei care vor sa testeze ceva și panarama de dorobanti care vrea sa nu fie uitata de lume.

  18. Repetenta Turcana ar trebui trimisa la reciclare.

  19. S-ar putea lua în calcul și o altă variantă pentru clasa a VIII-a : să se dea examenul(de ex.la matematică) cu subiecte fără cerințe din aceste ultime capitole,care nu s-au parcurs la clasă. Până nu de demult,așa erau cerințele:fara corpurile rotunde și fără ecuația de gradul al doilea.
    In orice caz sa se repete anul,mi se pare cea mai mare prostie (incerc să fiu elegantă in exprimare). Această hotărâre ar trebui luată împreună cu reprezentanții cadrelor didactice, cu sindicatele,cele care cunosc realitatea și nu cu d-na Turcan care nu am înțeles ,nici până acum, care e treaba dânsei prin guvern.

  20. Exclus repetarea anului scolar ! Atâția politicieni au făcute studiile la distanța, unii dintre ei, nici măcar nu știu cu ce se mănâncă ceea ce doamne sfinte au studiat , încât copiiilor acestora nu li se poate fura un an de viață, ținând cont ca au parcurs jumătate din materia pe acest an , și restul perioadei ramase se va invata online! Oricum , de 30 de ani numai școală nu se face, ce mai contează un semestru. …..sau deodată vrem educație?

  21. Puneți profesorii la treaba! Sa încarce cursuri online & invata copiii de acasa in timp real. Nu doar testați ce știu. Ce sa știe dacă nu îi pregătește un prof.? Părinții sunt limitați.
    Am copilul la scoala de stat, dar in paralel face si cerc de mate & română la un liceu privat. E,acel liceu privat le predă online ( google class-zoom) începând din 20 martie. De ce ei pot ?!?!

  22. Voi nu prea vă sincronizați, nu? Nu știu de ce mai stau miniștrii ăia acolo. E ordin de la partid să stai și să înghiți mizerii? Ceva coloana vertebrală la unii dintre ei se găsește?

    • Este conform scenariului. Nu e nicio desincronizare. Asa a fost gandit de la inceput. Si PSD facea la fel.

  23. Pentru ce ati nominalizat-o intr-o functie importanta si onoranta ? Trimitet-o la munca echivalenta nivelului aratat in aceste patru luni.Este jenant !!!

  24. Inghețarea anului școlar este o mare prostie.
    Trebuie să se gasească o soluție pentru examene doar pe materia predată până la suspendarea cursurilor.
    In urmatorul an să fie suplimentată programa cu materia rămasă nepredată.

  25. Cât trebuie sā mai suportām aceastā idioatā ?
    Si-a arātat competenta acum vreo 15 când în comisia de culturā a Parlamentului a fost împotriva înfiintārii unui post TV la Hunedoara, când de fapt se discuta despre televiziunea HD. O fi doar anecdotā, dar I se potriveste perfect !
    Viorica din partea pnl-ului în USL !

    • Mai usor!
      A zis femeia ce variante se iau in calcul.
      Italia deja a luat măsura înghețării anului.
      Noi nu avem bani să platim profesorii de două ori pentru o treabă prost facută.

  26. trebuie data afara din guvern!

    o persoana care nu are simtul responsabilitatii nu are ce ocupa o functie publica!

    si in general, nu are ce cauta in politica!