Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cătălin Predoiu, ministru de Interne și vicepremier în guvernul Ciolacu, a declarat joi că legea pensiilor speciale votată miercuri în Parlament prevede intrarea în vigoare etapizată a unor măsuri ”pentru a nu bulversa sisteme” esențiale precum cele de securitate publică sau juridic.
Întrebat de jurnaliști ce fel de reformă este aceea care intră în vigoare peste 5 ani, Predoiu a spus că ”anumite măsuri au fost etapizate pentru a nu bulversa sistemele de care vorbeam. Sunt foarte mulți beneficiari ai pensiilor de serviciu care ar putea oricând să plece la pensie și care ar destabiliza funcționarea unor sistem vitale. Le fel cu magistrații, polițiștii, militarii”.
Ministrul de Interne a mai spus că ”încercăm să găsim acest optim pentru care au fost atâtea discuții cu Comisia Europeană. Nimeni nu a avut rele intenții. Am încercat să introducem cât mai multă echitate”.
Proiectul de reformă a pensiilor speciale, adoptat miercuri de Senat, aduce câteva modificări de fațadă ale acestei legi, astfel încât pensiile respective rămân neatinse vreme de câțiva ani și nici vârsta de pensionare nu va fi afectată o vreme.
În plus, au fost introduse anumite excepții de la cumulul pensiei cu salariul, potrivit Economedia.ro.
Potrivit cursdeguvernare.ro, Marius Budăi, ministrul Muncii, declara că vârsta minimă de pensionare va fi generalizată la 65 de ani, dar magistrații apar în proiect cu 60 de ani. În plus, această prevedere va fi aplicată din 2035.
Astfel, până în 2025, inclusiv, magistrații se vor putea pensiona în continuare la 50 de ani. Vârsta minimă de pensionare va crește treptat, până în 2035, când va ajunge la 60 de ani. În plus, vechimea minimă minimă în funcția de judecător, procuror urcă la 25 de ani, comparativ cu 20 în prezent, abia din 2029.
Alex Costache este și reporter la Știrile TVR
saracutul sistem de justitie! sa ramana fara fara judecatori si procurori?! pai si cine-i mai scapa pe intelopi si pe politicieni de puscarie? nu, asa ceva nu e posibil! la loc comanda.
Da, mă, știm, să nu-i ia capul pe magistrați!
Echitate?Dreptate, egalitate, nepărtinire. Ce mărețe vorbe spune fostul preș, al Justiției. Mă mir că nu-i este rușine să ne aburească ca pe proști.