Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Descoperire arheologică importantă pe șantierul Centurii de Vest a Timișoarei: specialiștii au identificat vestigii din perioada romană și post-romană, inclusiv ceramică de tip „terra sigillata” și o vatră de foc, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Vestigii din perioada romană, datate în secolele II–IV d.Hr., au fost descoperite pe traseul Centurii de Vest a Timișoarei, în cadrul descărcărilor arheologice efectuate înainte de demararea lucrărilor de construcție.
Potrivit Direcției Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cercetările au scos la iveală fragmente de ceramică de tip „terra sigillata”, dar și urme de locuire, inclusiv o vatră de foc amenajată sub podea, indicii clare ale unei prezențe umane în zonă în urmă cu aproape două milenii.
Investigațiile arheologice sunt realizate de specialiști ai Muzeul de Istorie din Satu Mare și se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare, după stabilirea traseului final al proiectului.
Pe tronsonul de 14 kilometri al viitoarei centuri au fost identificate 13 puncte unde sunt sau urmează să fie deschise situri de cercetare. Recent, pe același traseu au fost descoperite și urme de locuire din perioada sarmaților.
Centura de Vest a Timișoarei, un proiect de infrastructură estimat la aproximativ 1,68 miliarde de lei, va avea două benzi pe sens, patru noduri rutiere, zece poduri și pasaje, precum și două parcări. Traseul va conecta zone importante din jurul orașului și va contribui la fluidizarea traficului din municipiu.