Va reuși Europa să se apere singură în fața Rusiei dacă Statele Unite se retrag din NATO?

Securitatea Europei trece printr-o criză. Ce s-ar întâmpla dacă Staele Unite şi-ar lua rămas bun de la NATO, se  întreabă Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de Rador.

Suntem în februarie 2021. La câteva luni de la realegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump declară NATO drept învechit şi anunţă retragerea Americii din Alianţă. Toate forţele americane – personalul militar, echipamentele, inclusiv armamentul nuclear şi sistemele antirachetă vor fi retrase cât mai rapid din Europa.

De când New York Times a relatat pentru prima oară în ianuarie 2019 despre faptul că în cursul anului 2018 Trump a discutat de mai multe ori despre o posibilă retragere din Alianţă, politicienii şi specialiştii sunt preocupaţi de acest scenariu de coşmar.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Congresul SUA a acţionat şi a adoptat “NATO Support Act” care interzice folosirea bugetului pentru retragerea Statelor Unite din NATO. Cu toate acestea posibilitatea unui asemenea pas nu poate fi exclusă în totalitate, ca atare un asemenea scenariu rămâne plauzibil.

Revenirea preşedintelui Trump asupra unei retrageri din NATO a fost un apel de trezire pentru Europa, însemnând că aceasta trebuie să-şi asume o mai mare responsabilitate pentru propria sa siguranţă. Dar sunt oare europenii în stare să se apere singuri şi oare cum îşi vor putea construi politica de apărare fără SUA?

În cadrul unei acţiuni organizate de Fundaţia Körber şi IISS din Londra, care a avut loc într-un cadru restrâns la Berlin, scenariul a fost simulat cu participarea Franţei, Germaniei, Poloniei, Regatului Unit şi SUA. În decursul unei zile echipele au “interpretat” retragerea Americii din NATO, urmată de criză într-un stat membru din Balcanii de Vest şi în Europa de Est. Rezultatele au avut un rol de trezire.

La început cele mai multe echipe au ales o poziţie de expectativă şi s-au concentrat asupra convingerii SUA de a reveni în NATO în schimbul unor concesii. S-a văzut că o strategie americană de ameninţare cu ieşirea din NATO ar putea da roade.

Europenii au devenit activi abia în momentul în care situaţia securităţii s-a deteriorat puternic. În cadrul unei crize dintr-o ţară din Balcanii de Vest (în cazul de faţă un puci pro-rus), cei mai mulţi au pornit de la ideea că statele rămase nu ar putea proclama – conform Articolului 5 – destrămarea alianţei într-o zonă gri.

Se pare că în lipsa unor garanţii de securitate din partea americană vor avea de suferit atât credibilitatea Articolului 5 cât şi problema unei defensive colective.

În cazul unei escaladări în Est (staţionarea în vestul Rusiei a unor rachete sol-sol având o rază de acţiune de peste 4.500 Km), deficitul din Europa în privinţa apărării aeriene şi împotriva rachetelor ar constitui un pericol direct pentru statele membre europene – mai ales pentru cele fără echipament nuclear. Depăşirea acestor lacune ar cere investiţii pentru mai mulţi ani, iar în acest timp Europa va rămâne vulnerabilă.

O retragere a SUA ar însemna o ameninţare de securitate mai ales pentru Germania. Echipa germană a propus o verificare a potenţialului Acordului franco-german din 2019 de la Aachen şi să ceară Franţei şi Marii Britanii să-şi extindă umbrela nucleară asupra mai multor tări europene.

Acest lucru ar însemna costuri mai mari şi ar duce la noi discuţii privind repartizarea echitabilă a dificultăţilor în Europa. Ameninţarea nucleară rămâne problema principală a Europei: în cazul în care extinderea menţionată ar eşua, unele grupuri propun continuarea extinderii armamentului nuclear în Europa.

Din perspectiva franceză, fără SUA, NATO ar fi anihilată. Partea franceză a propus înfiinţarea unei structuri colective de apărare, dar aceasta a fost primită cu scepticism mai ales de către britanici şi polonezi.

Germania, Franţa şi Marea Britanie insistau ca structura de comandă a NATO să fie menţinută şi după o retragere a SUA, respectiv să existe posibilitatea ca America să adere ulterior la o viitoare structură de securitate.

După Brexit, Regatul Unit se va considera drept un actor principal în securitatea europeană. Marea Britanie consideră că echipa sa asigură ţării o puternică poziţie de negocieri. Liniile roşii britanice erau: fără armată UE, fără alianţă UE.

“Marea Britanie va participa la menţinerea securităţii europene nu doar prin a semna pur şi simplu un acord.”

Mai ales Polonia, reprezentativă pentru statele membre est-europene care se simt vulnerabile, a manifestat puţină încredere faţă de capacitatea Europei de a organiza o apărare colectivă şi se gândea la încheierea unor acorduri bilaterale cu America: “În cazul unei retrageri a SUA, acest lucru trebuie să se întâmple în ultimul rând pe flancul estic!” Efectul ar consta într-o bilateralizare a securităţii şi apărării. În mod interesant, toate echipele au respins ofertele ruse, ceea ce înseamnă că Rusia nu este percepută drept un garant credibil al securităţii în Europa, chiar dacă unii credeau că Germania ar fi dispusă la a purta un dialog cu Rusia.

Pentru echipa americană, o subvenţionare a securităţii europene nu mai constituia o opţiune. În schimbul unor garanţii de securitate europenii vor trebui să pună totul pe masă: “Ţări care cred că este important vor găsi căi pentru a ne convinge să rămânem”.

Gestionarea crizei de pe continent va trebui preluată de Europa. O situaţie firească între SUA şi Europa ar fi o relaţie tranzacţională – o mare deziluzie pentru europeni care sperau că partenerul lor va manifesta în continuare un interes strategic faţă de Europa şi un parteneriat bazat pe valori.

În ansamblu, europenii ar fi în principiu de acord să-şi organizeze propria lor defensivă. Însă deficitele privind capacităţile militare au împiedicat o acţiune efectivă şi au făcut să devină vizibile rupturile între statele membre.

Fără garanţiile de securitate din partea SUA, principiile unităţii europene şi solidaritatea reciprocă vor fi puse rapid sub semnul întrebării. Acest lucru poate avea loc în cazul în care SUA nu s-ar retrage în totalitate, ci doar şi-ar reduce prezenţa militară şi disponibilitatea de a interveni.

Fără SUA se află în joc securitatea Europei. Dar SUA este interesată înainte de toate de un “fair deal” în apărare şi comerţ.

SURSA: Frankfurte Allgemeine Zeitung/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu