Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ilie Bolojan a susținut prima sa conferință de presă în calitate de prim-ministru. Reporterul G4Media a fost prezent la Palatul Victoria.
Q: Cum se împacă politica de reducere a posturilor cu transferurile între instituții, așa cum s-a întâmplat cu cei pe care i-ați disponibilizat de la Senat?
A: Un primar care face reducere de personal nu e polițistul posturilor vacante. Dacă personalul care pleacă de la primărie pleacă la alte structuri e de vină primarul sau cei care au ținut rezerva de posturi vacante? Sau cei care nu au aplicat ordonanța privind posturile vacante.
În ce privește transferurile în general, ele trebuie să existe ca mecanism, dar la fel ca sporurile nu trebuie abuzate. Nu sunt adeptul transferurilor incompetenților, dar promovarea oamenilor valoroși e cel mai bun lucru.
Reducerea de posturi de la Senat s-a făcut, unde au plecat oamenii respectivi e altă situație.