G4Media.ro

USR și-a schimbat sigla: a scos PLUS, care nu mai există, a…

Sursa foto: Facebook / Cătălin Drulă

USR și-a schimbat sigla: a scos PLUS, care nu mai există, a modificat culorile și a pus un punct la final

USR are o nouă siglă, postată, miercuri, pe Facebook, de către președintele partidului, Cătălin Drulă.

Deși PLUS, fostul partid fondat de Dacian Cioloș, nu mai există de la momentul fuziunii cu USR, denumirea acestuia rămăsese în sigla partidului.

  • UPDATE: „Noua siglă a USR este punctul final al unui proces pe care l-am început la sfârşitul verii şi care a avut ca scop principal înlocuirea siglei formate din logo-urile alăturate ale vechilor partide cu o semnătură distinctă a noului USR. Noua siglă este o evoluţie firească a identităţii vizuale a Alianţei, cea pe care am folosit-o din 2019 încoace, cu care am participat la patru rânduri de alegeri şi cu care ne identifică cei mai mulţi dintre alegători. Sigla noului USR transmite cine suntem noi astăzi: un partid stabil, liberal, modern şi hotărât. Fontul este unul nou, modern, culorile sunt culorile Alianţei, iar punctul este hotărâre, fermitate”, a precizat USR, pentru Agerpres. Conform reprezentanţilor partidului, de-a lungul ultimilor cinci ani, culorile albastru şi roşu, precum şi punctul au apărut în mod repetat în afişele şi elementele grafice folosite de USR.

Noua siglă conține doar denumirea USR, în albastru închis (față de albastru deschis până acum), urmată de un punct roșu:

Sursa foto: Facebook / Cătălin Drulă

Vechea siglă:

usr partid mosteanu
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

53 comentarii

  1. NASA.

  2. USR nu e ce mințiți voi, rușii, că e. Voi gândiți în stereotipuri și mințiți cum vi se ordonă, adevărul nici nu vă interesează.

  3. Așa face și virusu de calculator după ce este executat, ca să nu fie mirosit de antivirus își schimbă hash-ul și/sau se redenumește după care așteaptă noi comenzi de la C2 (comand&control) și transformă calculatoru fie în Zombi/Botnet sau descarcă credențialele sau keylogger/screen rec, ransomware etc

    • Toate partidele politice din Romania si-au schimbat cel putin o data denumirea sau sigla. TOATE. Dar na, cand n-avem unde sa ne mai laudam ca stim niste cuvinte, mergem pe net 🙂

    • @Cineva
      Nu toate, spre exemplu PNL

    • @Cineva cuvintele nu trebuie învățate trebuie înțelese și odată înțelese nu trebuie să ne băgăm sub pat cu ele că d-aia le cunoaștem sensu pentru a le putea folosi. Cât despre lăudat nu poate fi vorba termenii ăia din cybersecurity sunt antici vechi și de demult.

  4. Cam neseminificativă schimbarea, avand in vedere scorul din sondaje. Trebuie sa recunoastem, toti cei care vom vota in continuare cu USR din lipsă de alternative mai bune, partidul s-a instalat comod in opozitie si crede ca va iesi victorios doar făcând figurație pe scena politică. Principalul vector pe care- l puteau valorifica, performanta primarilor USR sau asociati dpdv al imaginii cu USR cum e ND, a eşuat graţios prin lipsa rezultatelor vizibile, concrete cum ar fi lipsa proiectelor de infrastructură noi, neatragerea fondurilor europene, samd. Păcat, ne aşteaptă inca cel puțin 6 ani de PeZeDe.

    • @ Coco jumbo
      Ce strategie de postac neghiob… Cica „votant USR” (!) …
      Nicusor Dan – „lipsa proiectelor de infrastructura, neatragerea fondurilor europene”. Esti sigur????

      Ultima stire pe care am gasit-o despre infrastructura, de acum 2 saptamani (sunt multe altele).
      14.10.2022 Proiecte in valoare de 256 de milioane de euro in domeniul transportului public depuse la PNRR… Cererile au fost depuse în cadrul celui de-al doilea apel pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor, finanţate din Fondul Local al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi vizează achiziţia de autobuze şi microbuze electrice, tramvaie, troleibuze şi dotarea staţiilor STB cu echipamente de informare… Astfel, unul dintre proiecte prevede achiziţionarea a 70 de autobuze electrice pentru traseele de noapte şi 65 pentru traseele de zi… O altă cerere de finanţare vizează cumpărarea a 60 de microbuze electrice şi staţiile de încărcare aferente acestora… PMB a mai cerut finanţare pentru dotarea a 1.272 de staţii de transport public (din cele 2.271 existente) cu echipamente care să afişeze informaţii în timp real privind organizarea şi funcţionarea programului de circulaţie al vehiculelor, atât vizual cât şi audio. Valoarea acestui proiect este de 68.659.708 lei… Etc…

      Stire de ieri, 1 noiembrie 2022: Primarul Nicușor Dan a semnat contractul pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare. Acesta se întinde pe o perioadă de patru ani, cu o valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro sunt din fonduri europene. Etc…

      Coco jumbo, sincer, tie nu ti-e rusine sa minti intr-un mod asa de penibil?

    • Nu votezi tu USR, primitivule.

    • @Au
      In nici un caz nu sunt postac sau troll, dar primarii USR mai degrabă au dezamăgit. Au si fost sabotați la greu în consilii de mafia PSDPNL, insa aveau pârghii să arate cine sunt vinovații pt blocarea proiectelor. Oamenii votează cu cel care are realizari vizibile, adica un pasaj, drumuri noi intre cartiere, termoficare, parcuri ingrijite si locuri de joaca. ND se misca prea lent, realizari putine. Vine sârmănkur din 2024 si cheltuie discretionar si fără noimă tot bugetul pe care a reusit ND sa-l reconstruiasca. In Buc este nevoie de cineva hotărât

    • @ Coco jumbo
      „In nici un caz nu sunt postac sau troll…” Te credem pe cuvant… 🙂 🙂 🙂

      N-are niciun sens ceea ce comentezi tu. Daca „oamenii votează cu cel care are realizari vizibile”, atunci Nicusor Dan ar castiga intotdeauna in fata Gabrielei Firea… Intotddeauna! Dar tu stii foarte bine (si de aceea si comentezi asa cum o faci) faptul ca romanii voteaza dupa impresii si clisee din presa, minciuni repetate pana devin „adevaruri”… Asta e si scopul tau aici pe site…
      La alegerile trecute romanii au fost in stare sa voteze un primar condamnat definitiv in instanta pentru pornografie infantila!

    • @au
      Nu mă leg de faptul că mă consideri agent de propagandă că e inutil, nu-ti pot schimba părerea. Tu ínsă dai un cec în alb, orbeste USR-ului fără să ai exigențe de performanță față de ei. La fel vad ca face si celalalt mare comentator al siteului G4m Ruslan Zizin, fost „VPutin e vaccinat cu pfizer”. Chiar am votat cu USR si voi vota tot cu ei in lipsa alternativelor. Spuneam doar ca s-au molesit in confortul scaunelor de parlamentar sau de primari fără realizări care să rupă gura târgului.
      Si eu eram ferm convins ca pe măsură ce trec anii si se imputineaza masina de vot a pezedeului, vom scapa de năpastă. Ce sa vezi, generatiile tinere preiau năravul si lenea si votează la fel, asa că sperantele ca Usr sa guverneze ca prim partid in tara asta sunt f. subtiri. Din păcate.

    • @coco…nu va mai pierdeti timpul cu activistii super-activi ai lui ND si USR si nu puneti la suflet agresivitatea lor. Eu sunt una dintre cei multi si tacuti (dar …votanti) care va dau dreptate 100%. Cine se multumeste cu proiecte peste proiecte care vor fi (sau nu?) finalizate cine stie cand, n-are decat sa-l voteze in continuare pe ND, de ex. Eu nu voi vota ca dvs. „raul cel mai mic”, m-am saturat, eu imi voi anula votul, statul acasa inseamna vot sigur USL.

    • @ Coco jumbo
      Consider ca scrii NEADEVARURI (si, intr-adevar, cred ca le scrii intentionat)
      Dar ce e important e faptul ca scrii NEADEVARURI.
      Uite o stire aparuta acum o jumatate de ora pe acest site: Primarul Nicușor Dan anunță că a obținut 11,5 milioane de euro prin PNRR pentru modernizarea semaforizării din București, etc. (apropo, ceva ce a promis in campanie). Nicusor Dan NU are fonduri semnificative la dispozitie (mai multe sunt la primariile locale, care colecteaza impozitele cetatenilor), NU primeste fonduri pentru investitii de la buget (cum primea Firea de la Viorica Dancila) – dar face proiecte cu fonduri europene privitor la toate promisiunile din campanie. Cate fonduri a luat Firea de la UE? Mai nimic.
      Zici ca „dau un cec in alb, orbeste”… Serios? Nicusor a luat bani (in mare parte NERAMBURSABILI) pentru semaforizare. Firea NU a luat niciun ban. (Ea venea la birou cu coloana cu girofarurile pornite, ce nevoie avea de semafoare?) Iar ce se intampla la semaforizarea se intampla si pentru toate celelalte aspecte ale dezvoltarii Bucurestiului…

      La un articol despre USR, ai scris neghiobii despre Nicusor Dan (principala tinta in toate campaniile de fake-uri). Ai dat impresia ca te referi la USR, dar de fapt te-ai referit la Nicusor Dan, zicand ca „a eşuat graţios prin lipsa … proiectelor de infrastructură noi, neatragerea fondurilor europene”. Ce ce este un NEADEVAR. Ti-am dat cateva exemple de dezvoltare a infrastructurii si de atragere a fondurilor europene. (Aspecte la care Firea chiar a fost ZERO!) Sunt multe alte exemple. Poti sa iti mai dau, daca simti nevoia. Sa retii in plus ca un oras se dezvolta lent, in timp. Se pot schimba in 2 ani tevile de la sistemul de termoficare? Nu, evident. Dar Nicusor a schimbat mai multi km de conducta principala decat toti ceilalti primari ai Bucurestiului de la Revolutie si pana in 2020. Acesta este un fapt.

      Poti sa crezi ce doresti despre Nicusor Dan. Dar nu mai scrie neadevaruri despre fapte referitoare la activitatea lui.

  5. USR. (punct). Fără +, fără sabotorul Julien Cioloș!

  6. Mai bine ii puneau cruce.

  7. Mult succes USR !

  8. Dacă nu se unește cu Maia nu are nicio sansa.

  9. Drula + Maia = RO.LOVE 2024, 👍🏼
    dacă nu s-a putut Drulă + Cioloș….

    Drulă … fără cineva care sa-l echilibreze si completeze la minusuri = nu va reuși niciodată.
    Cioloș, fără cineva cu mai mult nerv si mai energetic – la fel!

  10. Fuziunea, de fapt, a esuat.

    Cam atat a mai ramas din fuziunea cu PLUS, un punctulet. Cum s-au vazut cu caii in caruta cei de la USR au incalcat toate intelegerile ulterioare si au blocat toti oamenii din PLUS cu ajutorul comisiilor de arbitraj si a altor asa zise „institutii” interne. Nu este de mirare de ce a aparut REPER.

    Am luat legatura cu cativa prieteni care au fost in PLUS si i-am intrebat de ce au fost de acord cu aceasta fuziune de la bun inceput. Mi-au spus ca banuiau ca asa se va intampla, insa din moment ce sustinatorii le-au cerut sa faca aceasta fuziune, s-au sacrificat, macar sa nu zica nimeni ca nu au incercat. Oamenii ii vedeau impreuna, nu separat.

    Momentan sunt foarte atent la ce se intampla cu REPER. Sper sa creasca si sa obtina ceva rezultate, desi sunt constient ca este f. greu. Momentan ei sunt prima mea optiune de vot. USR a trecut pe locul doi, iar la distanta f. mare …. ceilalti.

    • Respect pentru obiectivitatea si bun simtul pe care le aratati in comentarii. Eu când văd nedreptăți, uit de diplomație.

    • Aveti dreptate. Si eu simpatizez cu Reper, problema e ca, daca nu reusesc 5%, procentele lor (sub 5% nu intra in Parlament) se duc la „invingatori”, adica USL….din punctul asta de vedere sunt importante sondajele serioase, de incredere, dar nu stiu daca mai avem asa ceva….altfel, pentru mine, ramane doar anularea votului. Dvs. vi se pare ca USR-ul a miscat ceva convingator in Parlamentul asta unde au 20%? Au fost cateva initiative fara prea mare impact, dar cu tam-tam publicitar ce-i drept, in rest…PR cat cuprinde, asa ca…..eu zic pas. Am mai spus-o, nu mai dau cecuri in alb si nu mai votez „raul cel mai mic” punct

    • Corectez, USR-ul are 15% in Parlamentul national, in Parlamentul european are 20%!

    • @Adriana
      Si anularea votului inseamna tot un vot pentru PSD/PNL. Prin redistribuire. Cititi legea electorala.

  11. Mai puneți un „I” la sfârșit și aia e. Se supără „echipa”!

  12. usr pune punct ciumei rosii…😅😅😅😅😅😅😅

  13. E ca un reper că nu mai există plus.

  14. Dorele, desenează-ți un Z pe frunte, să știe lumea ce hram porți.

  15. Vedem cum cel din urmă şi mai neimportant e de fapt cel dintâi în toate sondajele. 😉

  16. As dori tragerea la raspundere a tuturor politicienilor si functionarilor care promovau/aplicau privarea libertatii in timpul pandemiei de covid.
    #NeverForget

  17. G4media sa ceara „royalties”!
    pentru punctul colorat. el semnalizeaza un articol cu prioritate.
    ce semnalizeaza usr-ul ca nu ma prind nici dupa un paharel de tulburel, caci tot suntem in plin sezon?

  18. USR trebuia să-și scimbe numele, nu sigla. Se numește „Uniunea Salvați România”, în loc să se cheme „Uniunea Salvăm România”. Deci, altcineva trebuie să o facă. USR-ul se mulțumește să facă gălăgie din opoziție, câtă vreme alții își asumă responsabilitatea guvernării și salvează cu adevărat România.

    Iar punctul roșu înseamnă cele procente pe care nu cred că le va obține la următoarele alegeri.

  19. Că să se mire proștii.

  20. USR singura speranta a Romaniei. Treziti-va si iesiti la vot

  21. Măi voi ştiţi de la ce vine punctul, de la găurică măi.😀😀😀😀😀

  22. Cel mai neimportant partid are cea mai mare împotrivire din partea TUTUROR celorlalte partidelor importante.😀

  23. De ce sare aşa toată propaganda pe USR, îi arătă cumva cu 100% în sondaje?😏

  24. În afară de neimportanţii de la USR nu mai sunt supăraţi pe nimeni celelalte partide importante.

  25. Aşa de importanţi şi de succes sunt USR că le induce o teamă iraţională de irelevanţă celorlalte partide de sunt aşa porniţi pe ei?

  26. Nu am văzut niciodată atâţia să o ieie razna de la neimportanţii ăştia de USR, îi bagă în boală de sunt de internat.😏

  27. Oare Meduzele pricep că dacă reuşesc să distrugă USR singurul partid la care va migra electoratul USR şi cel PNL supărat şi cel PSD inteligent scârbit şi el la rândul lui va fi numai la partidul lui Orban. Credeţi că vă va fi mai bine?
    Dacă aşi fi în locul vostru şi aş avea de ales între USR şi Orban aş alege USR spre binele vostru.

  28. S-au surescitat importanţii, iarăşi iau lovit la punctul „G” neimportanţii de la USR.

    😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

  29. Iarăşi au ieşit pe locul întâi cei de la USR în sondajele meduzelor?😀

  30. Pentru un partid care cică ziceţi că nu mai există cam multă energie vă pierdeţi cu ei şi nu oricum şi toată industria voastră propagandistă.

  31. Cine vorbește de minciună …