Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
USR se poziționează de partea liberalilor, în disputa din coaliție pe tema bugetului, și acuză PSD că „se joacă din nou cu chibriturile, deși incendiul deficitului pe care l-a declanșat Ciolacu încă nu a fost stins”. „Amenințarea de a vota amendamente la buget care ar crește din nou cheltuielile publice este o iresponsabilitate”, transmite USR cu mențiunea că social-democrații sunt pregătiți să se alieze la vot în Parlament cu formațiunea extremistă AUR.
„Faptul că PSD cochetează deschis cu o majoritate cu extremiștii pentru a le trece amendamentele arată că nu le pasă de românii îngrijorați de creșterea prețurilor. Instabilitatea politică pe care o poate declanșa o astfel de mișcare va lovi în primul rând în oamenii pe care PSD pretinde că vrea să-i protejeze”, transmite USR,
Parte din coaliția de guvernare, USR se poziționează de partea premierului subliniind că direcția partidului este clară: „Mai mulți bani în buzunare, mai multe produse în coșul de cumpărături. Pentru ca oamenii să simtă asta, trebuie să tragem frâna de mână la cheltuielile statului și să deschidem larg ochii la cheltuirea banilor pe care îi avem. Anii trecuți, guvernele au încercat scamatorii: au împrumutat mai mult decât le permitea plapuma și au aruncat cu banii fără să rezolve pe termen lung vreo problemă a oamenilor. Iar nota de plată a debandadei o plătim acum cu toții. USR a spus deja că nu mai acceptă creșteri de impozite pentru cetățeni, cum ar fi introducerea impozitului progresiv, și nici creșterea notei de plată pentru generațiile următoare prin creșterea îndatoririi țării mai mult de 6,2% PIB”.
USR anunță că nu va depune și nu va vota amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2026, cerând PSD-ului să facă la fel: „Cerem tuturor celor din coaliția de guvernare să își respecte cuvântul dat prin contractul pe care l-am încheiat acum mai puțin de un an”.