Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ultimul raport al Curții de Conturi semnalează mai multe nereguli privind cheltuielile Primăriei Cluj-Napoca, aferente anului 2024, inclusiv plăți efectuate în cadrul proiectului metrou. Documentul releva atât plăți pentru lucrări care nu au fost găsite în teren de auditori, cât și întârzieri majore în execuția investiției la metroul clujean. Reprezentanții USR Cluj arată că ei au semnalat în mai multe rânduri că „discursurilor triumfaliste” ale primarului Emil Boc „ascund un management administrativ defectuos, bazat pe o lipsă cronică de control și transparență”.
„Ceea ce am semnalat lună de lună în fiecare ședință a Consiliului Local este acum confirmat negru pe alb de raportul Curții de Conturi pentru anul 2024: Documentul oficial demonstrează că în spatele discursurilor triumfaliste se ascunde un management administrativ defectuos, bazat pe o lipsă cronică de control și transparență. Nu mai vorbim de simple scăpări, ci de nereguli sistemice care afectează direct calitatea vieții clujenilor și dezvoltarea orașului”, a transmis USR Cluj.
Consilierii locali USR prezintă un scurt sumar al raportului:
Reprezentanții USR mai arată că revoltător e faptul că problemele semnalate de Curtea de Conturi se repetă în fiecare an, Primăria lui Emil Boc alegând să le ignore, în loc să le corecteze. „Din cele 311 recomandări urmărite anterior, doar 123 au fost implementate, lăsând loc propagării aceleiași erori. Risipa banilor publici, epuizarea angajaților și nepăsarea față de patrimoniul local trebuie să înceteze. Noi vom continua să lucrăm, prin amendamente și interpelări constante, pentru a expune aceste derapaje, a recupera sumele pierdute și a aduce primăria la un standard de profesionalism pe care clujenii îl merită cu adevărat”, transmite USR Cluj.
Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis și el unele clarificări, după ce problemele din raportul Curții de Conturi au apărut în presă, precizând că o mare parte dintre aspectele constatate au fost deja corectate în evidențele contabile sau recuperate, în cursul anului 2025. În cazul Metroului, Primăria susține că a recuperat prejudiciul imputat de Curtea de Conturi însemnând lucrări decontate, dar neefectuate în teren.