G4Media.ro

Usain Bolt ar fi pierdut milioane de dolari din cauza unei fraude…

sursa foto: Facebook/ Usain Bolt

Usain Bolt ar fi pierdut milioane de dolari din cauza unei fraude extinse / Compania în care a investit Bolt este anchetată de autoritățile din Jamaica

Autorităţile jamaicane anchetează o companie financiară care deţine fonduri investite de legenda sprintului mondial, Usain Bolt, despre care rapoartele din presă spun că ar fi pierdut milioane de dolari din cauza unei fraude extinse, relatează Agerpres.

Comisia pentru Servicii Financiare din Jamaica (FSC) a declarat joi că a plasat compania Stocks and Securities Limited (SSL) sub „un control sporit” în aşteptarea anchetei.

Nugent Walker, impresarul lui Usain Bolt, a declarat pentru publicaţia Jamaica Gleaner, că sprinterul jamaican a investit mulţi bani la această companie în urmă cu aproximativ zece ani. „S-a descoperit că lipsesc milioane de dolari”, a indicat publicaţia, în timp ce Walker a spus: „S-au făcut toţi paşii necesari pentru a se clarifica situaţia. Are conturi la această entitate de peste 10 ani. Tot portofoliul său este analizat”.

De asemenea, dosarul este cercetat şi de poliţie, luându-se în considerare şi un atac cibernetic.

Usain Bolt s-a retras în 2017, după un deceniu de dominaţie necontestată în sprintul masculin.

De-a lungul carierei, a câştigat opt medalii olimpice de aur.

Fostul rege al sprintului deţine în continuare recordurile mondiale la 100 m şi 200 m.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...