G4Media.ro

UPDATE Negocierile de la Vila Lac au eșuat după doar o oră.…

sursa foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

UPDATE Negocierile de la Vila Lac au eșuat după doar o oră. PSD și PNL n-au ajuns la nicio concluzie/ Ciolacu, Grindeanu, Stănescu, Dâncu, Tudose au încercat să negocieze cu Ciucă și Cîțu susținerea unui guvern (surse)

O întâlnire de taină a avut loc marți seară între delegații PNL și PSD la Vila Lac. Liberalii și social-democrații au încercat să negocieze timp de o oră susținerea unui guvern, au explicat surse politice pentru G4Media.

Întâlnirea a avut loc la 19:30, la mai puțin de o oră după ce PSD a trimis un comunicat oficial prin care anunță că dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente propuse de social-democrați, atunci și PSD se va alătura acestui demers.

Din delegație au făcut parte președintele PSD Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Paul Stănescu, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, iar președintele PNL, Florin Cîțu, se află împreună cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă.

Negocierile de la Vila Lac au eșuat rapid, iar PSD și PNL n-au ajuns la nicio concluzie, au mai declarat sursele G4Media.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

135 comentarii

  1. e clar. cacitu vrea USL…

    mai bine fura cu pee see dee decat reforme cu USR

    • Cred ca pentru Citu e acum mai ales personal. Nu-l vad acceptind mental sa formeze o coalitie cu partidul care l-a zburat din scaun.

    • Tu esti do-(bitoc) mare de tot!
      Si in titlu si in articol spune clar ca negocierile au EȘUAT, si tu o tii cu usl ul!
      Logica de usr ist! 🤮

    • @catalin Cine zice ăla e.
      Urla media de mesajele zilnice împăciuitoare CioloJoianistoCăcăcioase si tu injuri USR-ul. Chiar ești orb? Sau antivaxer?

    • Nu sunt nici una, nici alta.
      Pur si simpu am creier in cap nu 💩 ( precum usr isti) si inteleg ce citesc!

    • Fraților ,ce cloacă de negociatori ! Lipitori una și una ! Cum toleram jigodiile astea sa ne afecteze zi de zi? E îngrozitor ce scursuri umane parazitează parlamentul si ne conduc destinele.

    • N-auzi că negocierile AU EȘUAT? Care USL prostovaneeee? USL a fost un proiect ANTI-PRESEDINTE. A avut drept scop suspendarea și demiterea lui Traian Băsescu din funcția de Președinte al României. Dacă putem vorbi de un USL 2.0 în acest moment, trebuie să luăm în considerare partidele ANTI-PREȘEDINTE: PSD + USR + AUR = USL 2.0

    • Citzu sa meargă înainte cu guvernul minoritar. santajistii, trădătorii si duplicitarii din Usr sa nu-i mai primească.
      Parlamentarii nu-si vor riscă scaunele pt alegeri anticipate.

    • Bai Bogdane, lasă-ne mă cu USR-ul tău și cu reformele lor. Vedem reformele USR-ului la Sectorul 1, la Primăria Capitalei, în Timișoara și Brașov. Gunoaie, șobolani, mizerie în parcuri, apă rece în loc de apă caldă, lipsa de căldură în ditamai orașul + sifonarea bugetului sănătății de către spitalele private ale Doamnei Mihăilă…Astea sunt REFORMELE celor de la USR, așa că mai lăsă-ne cu USR-ul tău că ne-am lecuit și de ăștia. Apropo, tu crezi că degeaba au ajuns la 10%? Oamenii inteligenți s-au lămurit cum stă treaba cu securicii de la plusere.

    • M#13 PZD !
      M#13 Penele !
      M#13 Ude mereu !
      PSD (ciuma rosie) +PNL (ciuma galbena) = USL 2.0

    • Toată ciorovăiala asta pornită de Klaun este pentru aducerea PCR – PSD la butoane .
      Pentru a-i asigura majoritate, se va rupe din PNL .
      Guten Tag Peee Seee Deee ! 😂😂😂

    • S-ar putea ca PSD sa nu vrea USL. PNL, cu cat sta la guvernare, cu atat pierde in procente; USR va fi discreditat, fie prin intrarea la guvernare cu PSD, pe care electoratul nu o ar putea intelege, fie prin faptul ca refuza formarea unui guvern aruncand tara in criza. De aceea PSD a cerut ca PNL, UDMR si USR sa accepte conditiile prezentate. Pentru PSD, opozitia acum e mana cereasca; daca nu se poate face un guvern, o sa se ajunga la anticipate si PSD-ul va lua totul. Bravo lor, sunt singurul partid care stie politica. Daca ar mai face si ceva pentru tara asta…

    • Băh gunoi cu ifose, ura voastră față de USR este firească, fiindcă USR a arătat pe față ce jigodii penale sunteți.
      Din cauza USR, pierdeți pndl3.
      Din cauza USR vede lumea ce afaceri penale faceți.
      Din cauza USR, se vede cum evitați a face reforme reale.
      Din cauza USR se vede cum încercați mituirea politică.
      Din cauza USR veți ajunge lângă pnt-cd.
      Așa că degeaba vomitați veninul contra USR, ați mâncat prea mult maro că să vă mai bage cineva in seamă.
      Și da cacaline, cum ai deschis gura aia de canal, s-a simțit aceeași duhoare de hazna că și la celelalte pseudonime ale tale, gica, inteleptul, pacala, motz, goe, george, moromete, m, s, berbec, vasile, paul de timișoara, phillip, gabi, un domn, alt domn, etc, etc. Este o bucurie imensă că tu nu faci icter de la atâta căcat pe care îl mănânci, dar te inverzesti instant când auzi de USR. 😈
      Dacă jigodiile ne înjură, înseamnă că ne facem treaba bine😂😂😂.

  2. Cîțu + Grindeanu 🤣😂
    Doi ex-piemi, curently luzărs

    • Noi ne plangem de mila cu facturile dublate, iar astia s-au intalnit sa imparda taxele romanilor!

    • Acusi, din 2022, triplate

    • PSd si PNL doua partide care sunt unite prin coruptie, iar telul comun este subjugarea justitiei!

    • citi bani face grideanu, dancila si care mai sint rasplatiti de sistem dupa ce au ‘guvernat’ tara?

    • O să dau un exemplu relevant, spun eu.
      Care e singurul partid care poate atrage profesionisti in functii publice? Gen Patzaichin, Marius Manole sau Octavian Alexandru Berceanu?
      Așa imi pare rau ca ni se pierde timpul doar pentru ca unii vor sanramana Cu măinile pe BANI fara a oferi o garantie ca vom obtine ceva.

    • Nu vă grăbiți d-lor, e timp!
      Nu puteți voi să tărăgănați – Domnilor, de la Partide – câți putem noi, să murim!..
      Deci, nu vă grăbiți, stați încet..

    • Ciolacu + Stănescu,, două nulități de culuare maronie.

  3. A-ti reusit ,hotilor

  4. USL sa fie, daca o cer interesele, dar sa stim si noi.

  5. Ce chestie, sa ai majoritatea asigurata cu usr si totusi sa iti scuturi si atingi podoabele pe sub masa cu psd…

    • @Istvan
      Decat sa faca reforme mai bine cu PeeeSeeeDeee.
      „Pr.osti dar multi”

    • Pnl = Psd = lasa ca merge si asa fara sa facem #nimic, doar banii îi sifonăm pe toți

    • PAi cu PSD-ul se poate fura, cu USR ba!

    • @Alx: prostane, cu USR te fura multinaționalele de n-ai după ce bea apă. Ce fură PSD și PNL prin „aranjamentele” lor e rest la pâine în comparație cu hoțiile globaliste ale unui eventual guvern USR.

    • Nu merge spaga cu USR. Nu ai zis ei de Drula ca nu te poti intelege cu el, ca e un caine.

      Am citit ca ala care l-a numit pe Drula caine…a fost propus la Transporturi.

      Despre asta e vb. Cum sa fure fara probleme.

    • @Philip: „prostane, cu USR te fura multinaționalele de n-ai după ce bea apă”

      Asta sunt devizele lui Iliescu din anii 90, dar am trecut de la mosieri la multinationale. E totusi un progres.

      Ia incearca o vizita mai la est de noi, pe unde nu au ajuns prea multe multinationale. Sa vezi acolo raiul pe pamant pentru ca nu exista multinationale care sa ii fure pe fericitii oameni.

    • @Philip, relax men, #NuEVointaPolitica
      Multinationalele fiind listate la bursă, crede,mă, nu au nimic de ascuns.
      Da’ știu ca nu intelegi… 😑

    • @Philip cel mai inapoiat si prost postac a carui neuron nu intelege ce se intampla in jurul sau.

    • @Philip saracu, atat a auzit el de la Dragnea si mai ales Antena3 si Romania TV. Imi este mila de acesti spalati pe creier care nici macar nu gandesc, nu are nici o logica ce spune el dar asa e cand nu ai creier

    • O fi auzit @Filip de
      Guvernanţă Corporativă?

  6. Dar Ciolacu n-a zis că nu mai mănâncă căcat?!!!

    • Pai mai domnule, el a mancat ####t inclusiv cand a zis ca nu mai mananca ####t. E ca un perpetuum mobile, halește ce scoate din el.

  7. Măi v-a plăcut cum îi înjură propriul electorat PNL pe ăştia de la PNL, staţi să vedeţi cum îi va înjura electoratul PSD pe ăştia de la PSD că asta urmează.
    Ăştia nu au reuşit să se înţeleagă pe certificatul verde şi au impresia că vor reuşi să facă ceva fără USR iar ei fug tot la PSD, haioşi băieţi.

    Vă spunem noi ce se înţeleg şi ce o să iasă: „PSD cere ciolanul iar PNL nu o să le dea nimica că ăştia de la PSD nu o să voteze nimica celor de la PNL ce vor ei (chestii din-alea de imagine electorală pentru electoratul lor) că USR nu o să le facă jocul că o să le pună nişte condiţii cu standarde atâta de ridicate încât PNL nu o să le vrea de o să ajungă PSD să le voteze guvernul şi să rămână şi fără ciolan de la prima moţiune o să meargă în genunchi la USR să le voteze moţiunea iarăşi”…….heeeei şi ce o să zică USR „veniţi la anu să vedem cât mai scădeţi în sondaje şi mai vedem”.

    Avem bănuiala postacilor că o să vă mutaţi pe platformele online PSD să le daţi numere de înmatriculare de o să iasă sex în grup postac, v-am spus noi că USL o să vă adune pe toţi în cuget şi simţiri şi o să vă convertiţi la convingerile noastre, niciodată nu o ascultaţi pe Mama Omida 🙂.

  8. M-U-*-E USL!!!

    • Deocamdată, din afară, m*ia a luato usere, că ei au ramas fară acces la resurse. De aia sunt atât de agitați. Și se pare că susținătorii lor sinceri cam și-u dat seama. De aia sunt speriați. Și blogul lor gaz4media.

    • Deci recunosti si tu ca singurul scop de a ajunge la guvernare al oricarui partid e mufarea la resurse uriase si facile. Pai si atunci de ce-i sustii pe pesedisti, you f…g maggot?

  9. Cu Turcan la muncă și Bode peste tot asta da guvern

  10. bravo MARELUI FICUS GRIVCO

  11. Noaptea ca…politicienii!

  12. Ce nu pricep eu, e cum dracu un partid care are 15% din 3 milioane de alegători, adică usereu se crede mesia, deținătorul adevărului, miezul din dodoașcă. Bă băieți, 900.000 de voturi. Înțelegeți ce reprezentați? Vă pot desena. În plină criză energitcă , în plină criză pandemică ei au o problema cu SIIJ. Bine, nu ei personal, stăpânii lor.

    • poate înveți ceva din parabola biblica …David și Goliat …..

    • chiar ca „1neuron”…..si PNL cu 1,5 mil de voturi are mai multa legitimitate? Cand 70% nu voteaza , TOTI sunt minoritati!

    • E normal sa nu pricepi….ai spus-o tu…unneuron. Da’ hai ca-ti explic,gandeste-te la o usa. PNL 25% e usa , USR 15% e balamaua de sus,UDMR 6% e balamaua de jos.Ok? Vine galiganul de la cotroceni si se atarna cu toata greutatea pe usa…ghinion,s-a rupt balamaua de sus,si i-a venit usa in cap galiganului. Eu a-s repara usa …da’ vad ca catu vrea o reparatie provizorie (3 luni) ca sa poata spune ( inca o data ) ,el si cu galiganul ca a rupt-o USR. E OK? Ai inteles?

    • Păi de aia nu înțelegi. Ai doar un neuron. Și ăla stafidit și speriat.

  13. Cațu la masă cu PSD.

    Ardeleni, votanți PNL, prindeți șmecheria?!?

    Deci:
    1. Cațu negociază cu „cel mai mare rau” PSD
    2. PSD nu negociază cu Cațu, dar negociază

    Cata vrajeala, unirea in hoție ii face sa se facă de tot râsul.

    Rares Bogdan e si el la negociere cu Stanescu?!?

  14. Hai măi, nu creeeed!

  15. oare ce consuma? aveti ceva echipaje in zona? fiti antena la masini mergind pe contrasens. nu uitati, oamenii astia au ceva in comun cind se aduna…te uiti la fetele lor si realizezi ca ceva, altceva decit ce cu totii asteptam ii face sa se miste intr-o anumita directie.

  16. Iar a câștigat Super One! A câta rundă oare?! Eu m-aș fi plictisit de atatea victorii!

  17. Nu se poate?! Dl Citu l-a facut de cacao pe Marele Fikus? Ala cu „crizistii”, ala cu „neimportantii”???

  18. pnlpsd – acelasi partid putregai

    USL – groparul Romaniei

  19. Uite-asa fac ei loazele nevoile in gura românilor.

    When the injustice become law, rebellion become duty!

  20. Pnl este prins la mijloc de două partide mafioate pline de șmecheri si securiști. Usr un partid flămând dornic de îmbogățire rapidă iar PSD un partid scos din schema de la furt a rămas fără lovele. Părerea mew ca PNL se vor înțelege cu hoții si securiștii de la ură ca PSD alt hot dar asta vrea su ptr electorat pomeni/ așa ca decât sa dea la popor ceva sa trăiască mai bine ,se înțeleg cu usr sa bage țară in datorii sa fure ei cât mai mult

    • USR e singurul partid cinstit din tara asta ticaloasa si rea. Nu meritati voi USR, voi meritati jugul PSD/PNL.

    • @Putin gunoiul: exact asta e mesajul pe care trebuie să-l dai dacă vrei să motivezi o atitudine anti-USR la nivelul alegătorilor. Nu faci decât să radicalizezi și mai tare electoratul anti-USR din cele două partide pe care le-ai menționat mai sus.

    • cand spui lucruri te bazezi pe altceva decat pe ce iti doresti tu sa fie adevarat? USR a iesit de la guvernare pentru ca i s-au respins amendamentele care faceau mai greu de furat banii. bazeaza-te pe fapte nene, nu pe propaganda si partizanat. deschide ochii, vezi ce e in jurul tau si gandeste singur. treaba asta cu „USR se cere la banii publici” nu prea sta in picioare, pentru ca toate actiunile lor demonstreaza contrariul. PNL si PSD au demonstrat in repetate randuri ca despre asta e vorba, cel mai recent cu PNDL si impartirea banilor din fondul de rezerva.
      SIIJ nu e prioritatea numarul 1 acum, dar USR nu doreste sa legitimizeze hotii. nu se poate sa fie vina USR pentru tot ce e rau in tara, iar cei care au majoritatea de voturi sunt victimele. mai ales in momentul in care PNL refuza sa negocieze cu ei.

      USR a incercat sa faca un guvern minoritar si ceilalti au ras de ei si le-au zis ca nu se poate guverna o tara cu guvern minoritar, e nevoie de stabilitate. acum vin cei de la PNL si propun un guvern minoritar ca sa arate cat de duplicitari sunt de fapt. si numai pentru ca a dat pe fata treaba asta a meritat ca Ciolos sa se faca de ras cu propunerea lui de guvern. stia ca pica din start, dar acum arata la fel de penibil si PNL cand incearca sa faca un guvern minoritar.

      as vrea sa vad un lucru la urmatoarele alegeri cand PNL ia sub 10%: as vrea sa ii vad pe toti care au stat in prima linie facand scut in jurul lui Câțu ca isi asuma esecul, nu doar Câțu. Iohannis, Rares Bogdan, Gorghiu si Tulcan cel putin.

      PNL a jucat la cacealma, a facut pe bully-ul si acum culege roadele. un bully are succes doar daca te lasi intimidat. daca USR cedeaza face o prostie. era clar in momentul in care au fost impinsi afara de la guvernare ca PNL nu are cum sa se descurce fara ei. au mizat pe bully-ing, ca vor reusi sa ii faca mai maleabili si mai toleranti la hotie pe cei din USR. au mizat prost.

  21. Ciolacu care bea pufoaica cu Tudose a venit pentru o bautura fina. Intre doua inghitituri a cautat sa le ia portofelele. Ciumele vor fiecare totul pentru ele, niciun fifty-fifty. Urla foamea in mate.

  22. V-ați plâns pana acum ca Iohanis nu face nimic.
    Acum, dupa 7 ani de mandat, când s-a apucat de treaba nu vă convine, pai cine sa vă multumeasca?!?
    Iohanis nu a făcut nimic 7 ani pt ca el a avut un vis, guvernul meu, guvernul USL condus de un militar, nu s-a putut pana acum, acum e momentul LINIȘTE SI STÂNGA ÎMPREJUR!!!

    Democrația in Romania e in mare primejdie, fara nici o exagerare.
    UDMR iar e artizanul unui atac la Statul Roman, acum UDMR ar tb sa paraseasca PNL.
    Sa rămână PNL singur sa ceara guvern minoritar.

    Guvern minoritar = Guvern de praduit

  23. Nu a avut majoritate PNL cu USR? Nu li s-a spus ca maine se poate reface daca pleaca supermanul?

    De ce a fost asa de rau cu USR? Facea Drula prea multe autostrazi fara sa dea spagi baronilor? Ii batea Stelian la cap sa desfiinteze sectia speciala? A transparentizat Ioana Mihaila prea multe achizitii de la Sanatate?

    Hai ca de Ghinea stim ca le-a placut. Le-a placut ca le-a adus banul gros de la UE. Iar acum ei (PNL si PSD) nu se inteleg cum sa ii fure.

    Si in timpul asta oamenii dardaie si mor in spitale.

    Si ca sa fie bataia de joc completa …ne scriu scrisori si cer armistitiu!!! Armistitiu ca sa ce? Sa poata fura fara teama de procurori?

    Avea dreptate Ana Blandiana. Suntem un popor vegetal.

    • 15km de autostrăzi sunt multe? Adevarat ca a semnat multe contracte pt autostrăzi dar transp nu e numai pe șosele. SIIJ e problema majora a justiției, o echipă de 5 oameni care toaca frunze la câini? MS reformat? Au becuri cu leduri acum ?proiectul pnnr a fost făcut de toate ministerele.
      Nu ne-ai spus ce treaba buna a făcut Barna

    • Citez din Petre Țuțea : „am făcut ani grei de temniță pentru un neam de idioți” – am încheiat citatul.
      Când atâta amar de popor votează PZDe, nu se mai poate numi altfel decât a zis Țuțea. PNLprele nu au priceput că voturile pe care le-au primit la ultimele alegeri au fost preponderent voturi ANTIpzd. Pe alea le-a pierdut, așa cum a pierdut o mare parte din votanții proprii. Singura șansă pentru România constă în demiterea ficusului de la Cotroceni și alegeri parlamentare anticipate. Aveți grijă cum votați acum, alta șansă să scăpăm de gunoaie s-ar putea sa nu mai fie pentru generația asta.

  24. Cat de nesimtit sa fii ?

    – La consultari pnl sau psd zero propuneri de PM
    – Cand usr si-a asumat responsabilitatea sa faca guvern cu pnl au zis NU
    – cand usr a vrut sa faca guvern singur pnl a zis iar NU
    – acum vor guvern pnl minoritar si nu le iese
    – usr se ofera sa discute posibilitatea de a reface coalitia ( si usr nebuni nu vad ca nu au decat hoti in pnl ) , pnl nu vrea
    – pnl se duce la psd care-i “analizeaza “ pe unde-i prinde

    Clar usr nu e solutia dorita de pnl ..

    Pnl <10%

  25. Ba,postacilor, ajutati-ma sa inteleg isteria cu psd+pnl, usl 2.0 daca astia nu se inteleg dupa 2 runde de negocieri. Daca era asa multa iubire intre ei cum ziceti voi, de ce nu au ajuns la nicio concluzie? Mai multa iubire a iesit din usr si aur dupa o intalnire la cafea in cantina Parlamentului de ati votat caderea guvernului. Si nu astept un raspuns de la voi, oricum gasiti scuze in orice. Ati invatat de la mai marii vostri.

    • Treba cu USL 2.0 e simpla. Ma mir ca nu intelegi.
      In momentul de fata cererea USR-ului de a reveni in guvern a fost indeplinita Câțu nu mai este desemnat sa formeze guvernul. Deci, refacerea coalitiei s-ar face in 10 min, dar….
      Dar Cuțu este disperat și fuge de USR ca dracul de tămâie. A devenit penibil cum se tot milogeste de PSD sa-i treaca guvernul. Din pacate, nu-i iese pentru ca el ar vrea, și Ciolacu ar vrea sa refaca USL 2.0 dar, baronii din PSD nu vor, din mai multe motive si vor sa-i umileasca cat mai tare pe Cutu si pe mutul de la Cotroceni. (e dreptul lor sa-si joace cartile). Prin urmare, exista o mare deschidere catre USL 2.0 din partea PNL, doar ca PSD-ul nu e prea convins fiind mai mult cu ochii pe alegeri (anticipate sau nu).
      Pe de alta parte, din punctul de vedere al votantului anti PSD cand vezi ca PNL-ul fuge de cei care lupta sa-si onoreze cu adevarat promisiunile electorate si se arunca in bratele PSD atunci devine evident ca toti se gandesc la USL.

    • Evident,
      Rares Bogdan
      Flutur
      BOC
      sunt VINOVAȚI

  26. pana la urma, trebuie sa intervina DNA, SRI, SIE, DIICOT sa faca majoritate, politicienii astia nu sunt in stare de nimic

  27. teatru absurd.
    nimic pe surse?
    niciunul dintre „negociatori” nu a citit romanul lui Nicolai Vasilievici Gogol „Suflete moarte”?
    nu stiu cine ar fi bun in rolul principal al lui Pavel Cicikov?
    si un ancronism la zi „Moartea citeşte ziarul”.
    tragica e si situatia spitalelor din Timisoara.

  28. Sa le fie rușine! Numai pentru simplul fapt ca s au întâlnit! S au violat reciproc apoi o pun de o seara romantica. Rușine!
    Oameni politici de 0,5 lei!

  29. Ba hotarati-va, ori USL ori cu USR alta varianta nu exista, nu va sustine nimeni sa faceti voi ce vreti ca tara asta in afara de TV-urile astea obosite merge mai bine fara voi, nu faceti decat sa ne incurcati. Citu crede ca el e destept si restul prosti, adica sa il sustina psd sau usr dar fara sa intre in guvern si ei sa dea la primarii lor si firmele de casa cum doreste inimioara lor.

  30. GâîdeaA3 – NU vrea USR!
    Ca sa fie clar!

  31. Citu: Vreau guvern cu puteri depline! Fiindca criza, PNRR etc.
    Ciolos: Hai sa facem guvern majoritar!
    Citu: Nu! Eu vreau guvern slab, fara nicio putere!
    Ciolos: …

    Citu e patologic.

    • Ce guvern majoritar, prostane, ca nici UDMRul si minoritățile nu au votat guvernul ZERO al lui Ciololake

    • @vladimir putin e un gunoi,mai explica-i o data lui@georgica putza mica ,cum e treaba cu un dialog….ca trebuie sa tii cont de punct si chiar de o virgula ,care virgula poate schimba totul. Da’ nu ma-astept sa-nteleaga (creier avariat)

    • gica, inteleptul, pacala, motz, goe, george, moromete, m, s, berbec, vasile, paul de timișoara, phillip, gabi, un domn, alt domn, cătălin, etc, etc, e doar un postac decerebrat, care îi crede pe toți proști, doar el e deșteptul deștepților… nu contează că e un postac analfabet și scatofag, mănâncă tot ce vede maro și are o ura patologică față de USR 😂😂😂.
      Trebuie să-i fie tare greu acestui amărât. Nu-i poate fi ușor să-i zică fratelui mai mare „tată” iar fratelui mai mic „fiule” 😂😂😂 , cred că dintre toate pseudonimele, cel mai potrivit pentru el, e „Bulă” 😂😂😂

  32. Astept cu interes momentul incununarii „efortului” Zombilicului si a clovnilor dezarticulati care il înconjoară: PSD tocmai a cerut Ministerul Justiției sau al Finanțelor si pe cel al Fondurilor Europene.:)))))))))))))))) :((((((((((((((
    Bă, ej’nebun?

  33. In timpul asta, dom’ Presh In Fata Varanului joaca polo pe camila. Banuiesc ca ne va transmite iar cateva cugetari adanci despre „crizisti” in pauza dintre gauri.

  34. Când ne spunea banciu ca plăvanul este prostul străzii ziceam ca e nebun,! Ce a putut sa facă din tara asta….

  35. Bogdan,
    O tot dai cu USL ( că sa pui egal între PNL și PSD). Pur și simplu eu cred că Câți vrea sa fie DOAR EL, și atât. Posibil sa fi trasat Werner direcția din crosă?!?!

  36. Va dati seama ca in tot circul asta de doua luni de zile se joaca un singur lucru si anume viitorul politic al lui Cuțu.
    Daca reface majoritatea cu USR e mâncat de proprii oameni din partid. Nu mai este la butoane si nu poate sa dea bani nimanui deoarece USR-ul se intoarce tot pe portofoliile banoase si cu un militar in varful guvernului Cuțu nu mai are nicio putere. Prin urmare, toata cariera lui e terminata.
    Daca joaca cu PSD-ul ar putea sa-si puna prietenii in posturi scheie si sa dea o bucata buna de ciolan, char daca le da si PSD-istilor ceva. Din pacate, PSD-ul nu are incredere in el, i-a spus pas si acum isi tot bat joc de el cu masuri imposibil de satisfacut si alte bazaconii.
    Superman e in stare sa dea foc la toata tara doar ca sa mai fie el la butoane.
    E disperat bufonul lui Johannis.
    Deci, la ora actual jucam o tara la poker doar pentru un om. Penibil!

  37. Csf, ncsf, n-a dat suficient ca s-o inchida

  38. Am doi colegi trecuți de 60, conservatori. Nu PSD-isti, dar aproape de pensie.
    Până si ei s-au lămurit ca USR-ul e singura alternativă reală pentru o politica mai curată.
    Observând câți latrai USL sunt pe aci statistica ne învață ca sunt ori proști bătuți ori plătiți cu banii noștri sa o facă pe proștii

    • @ Tavi
      Ce gandire de (neo-)bolșevic ai…
      Cine nu e cu noi e impotriva noastră !
      Dai in mine, dai in tine,
      Dai in fabrici si uzine !

      Vai de capul tău !😂

  39. Dacă USR intră din nou la guvernare statul român va intra în incapacitate de plată acești escroci vor să distrugă românia scot bani din țară prin multinaționale în frunte cu ciolos români trebuie să scape de acești escroci.

    • @ Florin.
      Dacă USR intră la guvernare statul român va fi mai bogat deoarece PNL și PSD nu vor mai putea fura. Lucru pe care-l fac de 32 de ani. Și tu vei fi mai deștept pentru că vei merge la școală să înveți să scrii corect. Românește nu…prostii.

    • Te-ai vaccinat la Durau?!?

      Mare e gradina ta Doamne!

    • @ florin (catzule tu esti?) ,si ce-a mai spus pe la Romania TV,sau antena3 ? Hai spune ca-s curios.

  40. Unde-s lătrăii: R Bogdan, A Gorghiu, Piticul petrovian, Bode, Roman, Fenechiu, Sigartău. Sunt principalii susținători a lui Cațu, de ce nu participă langă la negocieri?

  41. PSD vrea să numească ei pe cei 3 judecători la CCR. Nu înțeleg de ce presa nu scrie și despre acest lucru.

  42. Singurii care au sustinut continuu coalitia de dreapta au fost cei de la USR. Mesajul in aceasta directie a fost intotdeauna clar.

    USR a votat impotriva premierului Catzu caruia ii retrasese sprijinul politic, dovedind fara tagada ca fara sprijinul lor Catzu nu ar fi ajuns niciodata premier. Catzu ar fi trebuit sa-si dea demisia imediat ce USR a iesit din guvern, pentru ca nu mai avea legitimitate, el fiind pus in functie de voturile USR.

    USR nu a fost niciodata impotriva coalitiei. PNL si UDMR insa, da: PNL prin actiunile nesabuite ale lui Catzu, demiterea celor doi de la USR, prin care a incalcat protocolul de colaborare al Coalitiei, iar UDMR prin declaratii directe si prin faptul ca au intrat cu picioarele pe terenul USR in justitie, punand piciorul in prag la desfiintarea SIIJ (nu-mi amintesc ca USR sa fi intrat cu picioarele peste ministerul Mediului de exemplu).

    PNL a intrat in coalitie cu USR numai ca sa inventeze motive pentru a-i elimina de pe scena politica. Ei au crezut ca cei de la USR isi vor rupe gatul. Din pacate pentru ei, USR a dovedit apetit pentru reforme si nu a intrat in combinatii. Mai mult USR nu si-a rupt gatul si s-a descurcat destul de bine pe multe planuri, un lucru total neasteptat pentru PNL. Oricat ar fi incercat presa de casa a PNL si PSD sa denatureze realitatea, rezultatele si mai ales intentiile bune vorbesc de la sine in doar cateva luni de guvernare USR. Vorbim aici de PNRR, de ranga lui Drula, de toate deblocarile din transporturi, de posturile scoase la concursuri, de transparentizare, etc. Multi dintre ziaristii onesti deja au remarcat toate acestea. PNL si-a luat-o in bot rau de tot. Se vor zbate din greu sa scoata un 15% la urmatoarele alegeri. Din pacate pentru Romania, PSD si AUR vor avea multe procente.

    Singurii care pot scoate Romania din rahat peste 3 ani sunt cei care se abtin de obicei la vot. Daca nu vor reactiona, atunci vor avea PSD si AUR de le va iesi pe nas.

    • Dumnezeule,habar nu ai cita dreptate ai…Asta e…

    • Dar de Garsoniera de handicapat a Imaculatului Stelică de ce nu vorbim ?
      Ca de la Imaculat a pornit scandalul…
      Nu era mai simplu pentru uSECUrici sa negocieze atunci si sa puna pe altul de-al lor la Justiție ????

  43. Aproape toti de pe forum mergeti dupa fenta. Au batut palma, dar nu au vrut sa anunte inca. Vezi Doamne ce lupta e, dar interesul national o sa primeze peste cateva zile.

    • aceeasi parere o am si eu: „bine fratilor, ma bucur ca ne-am inteles. acum ultimul punct pe agenda de zi: puneti-va lacrimile pe fata si haideti sa declaram ca au esuat negocierile. nicio vorba la nimeni despre ce am discutat azi aici.”|

  44. Pai, unde este președintele României JOHANNES cu celebrele replici „PSD sunt cei mai mari dușmani ai României ” ???, este un mare, mare, mare mincinos sau PSD a ajuns salvarea partidului lui de suflet mizeria numita PNL ???

  45. Daca nu declara mă Ciucă, personal, sursele sunt doar perdea de fum, a la Cîț si Rareș Bogdan si Flutur. Boc e deja mic-mic

  46. Hshahaha, Citu un escroc, Rareș Bogdan un pamblicar mincinos, restul cu tot cu Boc cel mic, niște nulități nulități dar care distrug ce a nsi rămas din România.

  47. Lipsa de interes a celor care merg la vot transpusa in Voința Politica => fac ce vor!
    Zero interes.
    Nimeni nu munceste gratis.
    Din datele publice: ce partid plateste specialiști externi? Ca doar nu se pricepe Cîțu la Drept!

  48. Votați PSD și PNL să rămâneți cu 1 dinte in gură. Popor spălat pe creier cu moaște și popi..

  49. PSD a facut propuneri inacceptabile, e clar ca nu vor sa se asocieze cu ratatii care conduc PNL azi. Atat de rau a ajuns PNL inca nici macar nu mai sunt interesanti pentru un USL nou. Penibili.

  50. Fu 2 10 gură, nea Klause!

  51. Noaptea, golanii…nu fac nani nani…ei fac combinatii…cand sforaie altii…la la la la la la la…Noapte buna, Romania!!

  52. Stop joc avem nevoie de UN ARMISTIȚIU să furăm 3.7 mld euro…

  53. Frati romani si oameni onesti psd si pnl sunt organizatii mafiote ce isi urmaresc doar interesele lor personale si ale gruparilor mafiote infractionale,nu au nimic in comun cu agenda cetatenilor si bunastarea poporului-interesul lor e sa se mentina la putere cu forta la furat si sa nu raspunda in fata legii facand tot posibilul sa subjuge justitia pt a-si proteja infractorii si hotii prin pioni plasati strategic in functiile cheie ale institutiilor anticoruptie-restul e circ,mascarada si cacealma ca sa traga cat mai mult de timp

  54. De 31 de ani, PSD-im, PNL-im, USL-im, vă fu…., și vă furăm de vă nenorocim, acum la rand sunt 30 de Miliarde de Euro.
    Corupem și Hoțim.
    Noi nimic nu pățim.
    Și Da, nici nu Pușcărim.
    DRAGNEA NU E DISPĂRUT DIN GUVERN, E CÂȚU ACUM CU ACELAȘI PIX CARE VREA MUSAI SĂ ÎMPARTĂ CUM VREA MUȘCHIUL LUI 30 DE MILIARDE.

  55. La toți le e frică de dl. Ciucă. O viață de militar nu-l poate să coboare la un nivel atît de josnic. Am impresia că le e frică de cei ar putea face pentruromâni.

  56. Ce dreaq nu înțelegeți? Iohannis făcuse de muuult timp jocurile de refacere a USL, dar scenariul îl știu doar putini din PNL și PSD! Acum, aia care nu știu scenariul din PSD cer mai mult, dar ciolacu nu le poate spune în fata baronilor ca imparteala a fost deja făcută! Armistițiul este necesar pentru ca iohannis sa aibă timp sa ii compatibilizeze!

  57. Rugăm Academia Română să opereze modificările lingvistice care se impun a fi efectuate urmare așa-ziselor „negocieri” de la Vila Lac1!
    Astfel: a fura=a pesediza=a peneliza;
    Exemple:
    „Cine pesedizează azi un ou, mâine va peneliza un b..ou !”

  58. Gras ciolanul, lipitorilor? Nu va nghesuiti asa la furat , curând vine sus acolo unul ca mine. Tribunale populare, pac pac. Cu familiile, sa nu va plictisiți singuri în iad😀. Trădătorii acolo ajung

  59. Lasă maică, se vor înțelege, împart prada și asta e! Și cum ne spunea anti-ciumistul pârțu despre necolaborarea cu ciuma roșie, și uite cum vine colaborarea și negocierea! Oare cine mai poate vota holera galbenă? „Geniile” sunt acontate deja de ciuma roșie, marja de manevră e limitată. În mod normal, fără aranjamente dictate de mafia din servicii, holera galbenă dispare. Am detestat și voi detesta din adâncul sufletului psd-ul, ăsta nu e partid, ci grup infracțional organizat, girat de „deștepți”, nu l-aș vota nici dacă ar sta cineva cu ghilotina la gâtul meu, dar, după cum se vede, holera galbenă e chiar mai șarlatană și decât ăștia, este de un cinism, josnicie și golănie rar întâlnite! Cu tot circul ăsta propus de holera galbenă, nu-i bai, îl suportăm, dacă asta aduce dispariția ei. DOAMNE AJUTĂ!

    • Nuțule, Nuțu Cămătaru s-ar rușina sa aibă vocabularul tău. Cei de la AUR par intelectuali rasați raportat la nivelul de inteligență al vostru. Voi nu puteți sa va expuneți argumentele decât prin adjective și porecle la adresa foștilor parteneri. De fapt, cum sunteți voi, susținătorii, asa sunt și reprezentanții la vârf ai partidului, doar și Drula l-a făcut pe Câțu, zombie. Ați apărut voi și speram ca discursul politic se va civiliza, dar din contră, s-a dus în tenebrele subculturii și mojiciei. Inclusiv AUR are un comportament mai elevat decât voi, drept dovada, chiar dacă au profitat de infantilismul vostru de a va trânti singuri propriul guvern, d-ra v-a întors spatele când ați vrut sa va asociați cu ei în vederea guvernarii.

  60. Toate actiunile si toate vorbele rostite de IohannisCitu au fost continuu in sensul draconizarii URS , chiar si atunci cand simulau ca cer sustinere !!
    A confirmat si Orban ca e ordinul Faraonului asa ca , ce a mai ramas din pnl , trebuie sa accepte orice conditii puse de psd ca au auzit si cered ca au si priceput pana si ei asta ………….
    Faraoane, simulai mai credibil ca fiintezi cu Guvernul Lor , cu dancileza si dancilezii de la Victoria . Vad ca Guvernul Tau iti cauzeaza leziuni grave……..

    • Apai, ce ai fi vrut sa facă? Sa mulțumească usr pentru ca l-a făcut zombie politic? Sa mulțumească pentru ca au dat guvernul de dreapta jos, oferind nesperat PSD-ului accederea la guvernare?

    • Pai faraonul a fost votat de 70% din romani. Ascultând vocea președintelui, liderii PNL asculta de fapt vocea poporului. Electoratul civilizat s-a saturat de discursul vostru bazat pe lozinci și etichete. Faptul ca menționezi premierul prin „Cuțu, Pârțu, Zombie” sau pe președinte prin „Iohanis” sau „Plavan”, va aduce pe un palier de educație inferior celor de la AUR,. Nu e de mirare ca foarte mulți susținători dintre ai vostri, au migrat înspre AUR. Limbajul vostru are caracteristica de a irita bunul simt și de a radicaliza pe cei care nu sunt de acord cu aceasta exprimare suburbană. Voi nici nu aveți capacitatea sa va ajustați discursul întrucât el va reprezinta și îl veți duce cu voi toată viata, fiind un element al educației precare. În loc sa dezbateri idei, voi folosiți adjective… Stat va duce capul.

  61. Cred ca ar trebui declansate alegeri anticipate !

  62. Vai de mine cum vorbesc USR-istii ăștia! Sunt cu mult sub nivelul AUR-iști lor la limbaj. Am citit fiecare comment și nu pot decât sa ma minunez de nivelul de incultura a susținătorilor acestui așa-zis partid. Adversarii lor politici nu au nume ci doar porecle și adjective. Am mai citit comentarii și pe contul lu’ Șosoaca, dar alea sunt, din punct de vedere al nivelului de civilizație, într-o liga la care USR-istii nici măcar nu speră. Asa sunt susținătorii, iar asta obliga liderii sa se manifeste pe același scebatmriu. ZOMBIE politici.

  63. Am o poza care reprezinta cel mai bine situatia de fapt https://shorturl.at/biHI8

  64. Usr isti doar trompetiști de cartier.