Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ana Maria Gavrilă a sunat, marți, la 112 pentru ca Poliția să evacueze jurnaliștii din Parlament pentru că ”se simte hărțuită”, conform surselor G4Media. Informația a fost anunțată inițial de reporterii Antena 3.
UPDATE 16:20 Poliția a anunțat printr-un comunicat că în urma verificărilor Gavrilă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, pentru că jurnaliștii nu au încălcat prevederile legale, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și se aflau într-o zonă care le permitea să își desfășoare activitatea.
UPDATE 16:25 Ana Maria Gavrilă a vorbit ulterior pe un live pe Facebook despre ”așa-zisa presă”, spunând că cei de la POT preferă să vorbească pe live-urile de pe rețelele de socializare, nu să facă declarații jurnaliștilor.
știrea inițială
Jurnaliștii așteptau să îi ceară declarații și să îi pună întrebări despre candidatura la alegerile prezidențiale Ana Mariei Gavrilă care a cerut pazei Parlamentului să evacueze presa. Paza i-ar fi spus, conform Antena 3, că jurnaliștii sunt acreditați pe Parlament și nu pot fi evacuați.
Articolul continuă mai jos
Ana Maria Gavrilă le-a spus jurnaliștilor că sunt agasanți și se simte hărțuită, conform relatărilor Antena 3 care se afla la fața locului, și a fost apelat serviciul de urgență.
știre în curs de actualizare
…asta e monstenirea grea de la PSD, pardon, ciuma rosie: le-a dat o mana la presa… ca e un loc de munca caldut si ei au luat tot degetul… POT-ului… ce ar putea sa ne spuna altceva „doar” circ
Nu prea inteleg ce vrei sa spui cu presa si locul de munca caldut (sic!)
Viorica Dancila e un geniu pe langa asta.
Izolationist = om sarac cu duhul
Cum Doamne, cum a putut poporul român să voteze o asemenea creatură?
@Tele – Pur si simplu ca asa le-a spus guru georgescu… ce crezi ca votantii stiau cine sunt indivizii de pe listele pot, crezi ca auzisera vreodata de ei?
Sa ne aducem aminte ca SENS era sa ajungă în parlament in urma unui trolling asupra votanților lui guru.
Ea are voie să facă scandal, sa dramatizeze …dar nu vrea să dea socoteala pentru comportamentul său.
Aviz bărbaților …
Si cand ma fandesc ca 30% dintre romani (pe sondaje, nu pe impresiile mele) ar vota-o fara sa ezite! In mod evident, probabil cam in toate popoarele, in jur de 30% sunt… hai sa folosesc o exprimare decenta, mai putin mobilati intelectual.
@CristiM – Scenariul in care gavrila ar avea 30% este doar in situatia in care s-ar retrage georgica hauristul si nici in situatia asta nu sunt convins ca votanti aur ar fi dispusi sa-si dea votul ei. Dar deocamdata nu sunt semne ca georgica ar avea intentia sa se retraga.
Iț anfeir, uatevăr, itiz uat itiz. Uatevăr, iț gon.
Laif is laif, ta na nanana
😂
@Tzeli – 😂 Ar trebui sa-i spuna cineva lui gavrila ca „laif iz anfeer”.
Sa tina post negru si o iertam.