Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul USR al comunei Mănăstirea Humorului a anunțat că se alătură echipei liberale arătând că și-a dat seama cât de greu este să se realizeze lucrurile propuse pentru dezvoltarea comunei fără susținerea unui partid puternic și unit cum este PNL, relatează Suceava News.
”Sunt Viorel Croitoru, primarul comunei Mănăstirea Humorului, și acum la început de an vreau sa fac cunoscut opiniei publice și în special electoratului din comuna Mănăstirea Humorului a cărui primar sunt, că pentru alegerile viitoare doresc să mă alătur echipei liberale. Fiind la primul mandat, și unul dintre cei 3 primari aleși USR din județul Suceava, partid din care fac parte, am realizat că nu există sprijin și ajutor pentru nevoile comunei, sunt dezamăgit și mi-am dat seama cat de greu este să se realizeze lucrurile propuse pentru dezvoltarea comunei fără susținerea unui partid puternic și unit și de aceea socotesc că v-a trebui să mă alătur unei echipe care este implicată în dezvoltarea localității noastre si a județului Suceava, iar aceasta este echipa PNL”, a declarat Viorel Croitoru.
Cred ca stiti ca toti cei care migrati de la USR veti fi monitorizati constant si cum calcati pe bec veti fi dati exemple si evident vor cadea si cei care fac greseala sa stea prin preajma voastra.
Acuma suntem curiosi care dintre cei de la PSD-PNL-AUR vor mai face greseala sa stea prin preajma voastra si sa va ofere ce v-au promis dupa ce v-am spus asta.
Va asiguram ca toti astia ca voi veti ramane cu nimica si veti mai atrage ca musca la miere si pe cei care va recruteaza de o sa va lecuiti toti ca ati facut jocuri din-astea.
Ca fapt divers va anuntam ca toata lumea stie de ce ati migra spre PNL-PSD-AUR si nu trebuie decat sa astepte sa calcati pe bec si nu va trebui sa astepte mult.
ciudat .. alti primari de la USR au reusit .. dar se pare ca nu toti au intelect suficient, ca sa nu mai spunem de moralitate