G4Media.ro

Uniunea Scriitorilor se declară îngrijorată de politizarea şi controlul asupra Justiţiei și…

sursa foto: Facebook

Uniunea Scriitorilor se declară îngrijorată de politizarea şi controlul asupra Justiţiei și solicită majorităţii PSD-ALDE să renunţe la această tentativă

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la tentativele de politizare şi de control asupra Justiţiei şi solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la acest lucru şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european, transmite Agerpres.

„Uniunea Scriitorilor din România priveşte cu tot mai multă îngrijorare actele de legiferare în materie de Justiţie şi atrage atenţia asupra efectelor lor negative, atât în privinţa păcii sociale din ţară, cât şi în privinţa imaginii şi prestigiului României în arena internaţională”, precizează Uniunea, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Forul reaminteşte că „nu este o organizaţie partizană şi nu face altă politică decât cea a culturii române”, dar „prin natura ei, ca breaslă intelectuală, nu poate rămâne fără reacţie atunci când în societate sunt înregistrate disfuncţionalităţi care ameninţă echilibrul şi amanetează viitorul naţiunii”.

„În condiţiile în care România are probleme structurale grave – cum ar fi dezechilibrele macroeconomice, starea infrastructurii, nivelul scăzut al investiţiilor publice, deficienţe grave ale sistemului de sănătate, respectiv de învăţământ -, care pot şi trebuie rezolvate prin actul de guvernare, concentrarea asupra măsurilor de reorganizare a Justiţiei este de neînţeles din punctul de vedere al interesului naţional. Zeci de mii de români pleacă anual dintr-o ţară în care sunt atât de multe de făcut şi în care există atâtea şi atâtea posibilităţi pentru fiecare din cetăţenii ei”, atrage atenţia Uniunea Scriitorilor.

Organizaţia se declară de acord cu o reformă în justiţie, pe care o caracterizează drept „necesară, atât pentru a putea duce mai departe lupta contra corupţiei, cât şi pentru a pune capăt unor abuzuri”, dar apreciază că „suita de măsuri luate în ultimul timp, vizând reorganizarea Justiţiei, măsuri incoerente şi haotice, fără consultarea specialiştilor şi a corpului magistraţilor, nu doar că îngreunează lupta împotriva corupţiei, dar a scos în stradă mii de oameni din toate categoriile sociale şi profesionale” şi „a coalizat o largă neîncredere europeană faţă de ţara noastră”.

Uniunea Scriitorilor solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la tentativa de a controla Justiţia şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european.

„Uniunea Scriitorilor apreciază că există riscul ca repetatele măsuri în materie de Justiţie să ducă, simultan, la o fractură socială şi la o izolare internaţională a ţării noastre. Pentru a elimina acest risc, Uniunea Scriitorilor solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la tentativa de a controla Justiţia şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european. Ar fi un efort benefic atât pentru societate, cât şi pentru clasa politică românească, în ansamblul ei. Suntem dispuşi ca breaslă intelectuală cu un mare număr de membri şi în măsura competenţelor noastre în domeniul cultural să participăm instituţional la acest efort de regândire a României, fără de care, oricât s-ar extinde controlul politic asupra diferitelor domenii de activitate şi oricât s-ar recicla discursul patriotard de altădată, nu e de aşteptat niciun progres real”, se mai arată în comunicatul citat.

Foto: Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor / Sursa: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Câini latră caravana trece!

  2. Din ce in ce mai multe organizatii se coalizeaza impotriva PSD, ALDE si UDMR. Coalitia mafiei au reusit sa-si faca dusmani printre toate paturile societatii. Acum trbuie sa iesim masiv la vot pe 26 mai, la europarlamentare, sa le aratam ca nu mai vrem bolsevici in Romania.

    • De ce e ingrijorata Uniunea Scriitorilor? Cand vine Kovesi si baga mafia PSD la bulau, Uniunea capata sute de noi membri!

  3. Dragii de ei, marii scriitori contemporani romani…
    De „J’accuse” ati auzit precis, chiar si fara sa vreti.
    Nu pretinde nimeni ca un Zola se naste in fiecare tara, in fiecare generatie.
    Dar ce mama zmeilor ati facut voi, carturarii Romaniei, in ultimii 30 de ani?
    Ok, Cartarescu isi vinde bine romanele, e apreciat in plan international, e prezent si la proteste, dar restul ce faceti?
    Plesu abia mai pufaie, Liiceanu s-a ascuns in turnul lui de fildes, Patapievici nu mai face nici macar umbra…..iar restul gloatei anunta sobru si doct ca:
    „„Uniunea Scriitorilor din România priveşte ….” (cu asemenea introducere, textul devine caduc)

    • Orice cetățean român își poate exprima părerea despre țara lui, să spună dacă este de acord cu ce se întâmplă, să ceară socoteală politicienilor care ar trebui sa ii reprezinte

    • @cuochiipevoi

      Asa, si?
      Daca ai vrut sa-mi transmiti ceva anume, recunosc ca ai fost prea subtil pt nivelul meu de perceptie.

    • Vice-presedintele Uniunii, dl Vosganian, ce părere are? Ingrijorat si el? Dar suplimentul de 50% la pensie si pensiile suplimentare de merit nu iii ingrijoreaza pe distinsii membrii ai uniunii (vreo 3000, cred).

  4. Dragi români, țara este a noastră, a copiilor și nepoților noștri! Nu o lăsați pe mana bandelor de interlopi care se bazează pe frica noastră, a celor care muncim și ne dorim o țară mai buna pentru toți românii! Nu le plătiți taxa de protecție
    Ei nu au nicio putere fără tăcerea noastră, sunt niște potăi care latră amenințător daca stai departe de ei… puterea stă în noi, nu ii lăsați să își bată joc de țara asta! O grevă generală le poate arata cine deține puterea

  5. Scriitorii sunt totdeauna în fruntea luptei pentru Libertate. Şi din motive profesionale, şi pentru că multă literatură se naşte din exasperarea omului onest dinaintea corupţiei, incompetenţei şi nesimţirii.

  6. Referendum CU PUTERE DE LEGEA pe orice lege CONTESTATA de un numar REZONABIL de cetateni…musai prevazut in constitutie …Unica modalitate de a BLOCA ABUZURILE LEGISLSTIVE ale oricarei majoritati …vremelnic ajunsa la putere…indiferent de culoarea politica.

    • Alo, aici e Romania, nu Elvetia!

  7. si vozganian ? sclavul lui tericeanu ?

    • Probabil a intrat in dilema lui Ponta de acum cativa ani: „ca prim-ministru am o parere, ca deputat, alta.” Asa si Vosganian, ca politician o parere, ca scriitor, alta. Schizofrenia salveaza Romania! Sau, vorba unui amic, or fi dat comunicatul cand s-o fi dus asta la baie. Ar fi si asta o explicatie.

    • Cred ca in ce priveste cuplul Vosganian-Tariceanu, fac cu schimbul (master – slave)

    • Apropo de V. Vosganian, i-am scris acum cateva zile, ca n-am mai suportat:
      „Nu-ti mai zic „Domnule”!

      Pentru ca nu mai meriti!
      In 29 de ani te-ai transformat in asa hal („hal”se potriveste mai bine in cazul unei evolutii negative) ca nu te mai recunoaste nimeni.
      Asemenea amplitudine a transformarii n-am mai observat-o la niciun politician din Romania care si-a inceput cariera politica in 1990!
      De la tanarul acela educat, pregatit, cult, manierat, cu simt critic, foarte talentat, orator excelent si cu idei liberale, foarte promitator om politic, ai ajuns rusinea politicianului roman.
      E mare pacat cum o serie de calitati si talente ale unui om sunt anulate in timp de uratimea caracterului lui. O singura calitate ti-a lipsit, CARACTERUL si a fost suficient ca sa devii neom din om.
      In acest moment nu mai e nicio diferenta de imagine intre tine si madam Grapini. Aceeasi greata provocati amandoi in egala masura.
      Si cand mi-aduc aminte ca puteai fi chiar un model! Dar praful s-a ales!”

  8. Pentru Lana: Am ajuns, cu multi ani in urma, ca principala calitate a poporului roman este lasitatea. Gasisem insa o scuza. Consideram ca din acel numit popor roman nu fac parte cei din cercul meu de cunostinte si multi alti pe care nu-i cunosteam dar eram sigur ca exista. Constat insa ca si aceasta Uniune a Scriitorilor (oameni destepti si luminati) sunt stapaniti de aceleasi insusiri ca cei multi. Ei, cei care de multe ori vorbesc in dodii, ar fi trebuit sa fie primi care sa trezeasca si sa indrume oamenii.

    • Are dreptate si Lana si are si Divo.
      Si mai intreb si eu: Academia Romana cat de vocala vi s-a parut ca a fost?!
      Eu nu am vazut nicio diferenta intre intelectualitatea de dupa anul 1990 fata de cea din timpul comunismului in privinta atitudinii fata de putere si fata de abuzuri.
      Actorii ce mai salveaza imaginea intelectualitatii romane. Interesul ingust si egoist si lasitatea au dominat si oamenii de cultura sau asa-zisa cultura. Nu te poti baza pe aceasta categorie sociala.

  9. Erata: Am ajuns, cu multi ani in urma, LA CONCLUZIA …………………..

  10. Erata: A……………………. ani in urma, LA CONCLUZIA …………………..

    • @divo
      Lasa naibii „eratele” ca mai mult te-ncurca.

      Nu, romanii nu sunt mai lasi decat alte popoare.
      Problema e ca romanii inca n-au apucat sa-si ia „avant”. Inca n-au apucat sa guste, sa se obisnuiasca si sa profite decent de adevarata democratie.
      Dupa era Ceausista, romanii s-au trezit dintr-o data in paradisul (vorba vine) occidental, fara a avea nici macar cele mai elementare notiuni despre ce inseamna piata libera, libertatea de exprimare, adevarata democratie, etc.
      Daca tii un caine legat in lant, 10 ani de zile, dupa ce ii scoti zgarda el ramane in fata custii 2-3 zile si apoi o ia razna si fuge ca prostu’ pana-i crapa plamanii sau il calca vreo masina.
      Cam asta s-a intamplat cu generatiile care, la ora asta, au drept de vot.
      Batranii inca stau intepeniti in fata custii si asteapta pensia, iar aia tineri nu sunt in stare de nimic pt ca n-a avut cine sa-i invete cum sa treaca „strada”

    • Foarte simpatica Lana! Si cata dreptate are! Ideea e ca cei care aveau habar de democratie si erau in posturi cheie si ne-ar fi putut invata din prima zi a anului 1990 cu ce si cum se mananca democratia n-au vrut sa o faca. Strategia politicii romanesti a fost de a se intarzia cat mai mult posibil educarea populatiei in spirit democratic pentru a o putea manipula si supune cat mai mult in schimbul imbogatirii personale prin furt si abuz. Noroc cu internetul care n-a putut fi oprit. Cel mai mare merit pentru atata educatie cata este in acest moment in ce priveste democratia si statul de drept in tara nostra eu consider ca-l are internetul, nu politicienii, nu ONG- urile, nu institutiile statului, care de fapt au involuat, nu televiziunile, nu radioul.

  11. Telectualii astia au fost foarte ocupati cu scrisul pana acum de au iesit ultimii sa-si exprime ingrijorarea.

  12. CARE ESTE CONTROLUL ASUPRA JUSTITIEI DOMNILOR SCRIITORI ? CIND BASESCU SI MACOVEI AU SCHIMBAT ILEGAL TOTI SEFI DE PARCHETE INTR-O NOAPTE,SAU CIND KOVESI, LAZAR COLDEA AU SEMNAT PROTOCOALE ILEGALE UNDE A PUS JUSTITIA LA DISPOZITIA MAFIEI SRI-DNA, SAU CIND STANCIU A FALSIFICAT ALEGERILE LA COMPLETURILE DE JUDECAT NU ATI FOST INGRIJORATI DOMNILOR SCRIITOR SA VA FIE RUSINE CA VA LASATI MANIPULATI SI MAI ZICETI CA NU FACETI POLITICA. M.J TOADER VREA SA ADUCA JUSTITIA LA NORMALITATEA EI, DAR MAFIA SRI-DNA ARE INLUENTE IN RINDUL POLITICIENILOR.