
Uniunea Europeană regretă că Mongolia nu l-a arestat pe Vladimir Putin / La sosirea luni seara în capitala Mongolei, liderul rus a fost întâmpinat de garda de onoare, fără a fi arestat la coborârea din avion
Uniunea Europeană a deplâns marţi că Mongolia nu l-a arestat pe preşedintele rus Vladimir Putin în timpul vizitei sale oficiale la Ulaanbaatar, în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„UE regretă că Mongolia”, în calitate de stat membru al Curţii Penale Internaţionale (CPI), „nu şi-a respectat obligaţiile prin executarea mandatului de arestare” emis de CPI împotriva preşedintelui rus, a precizat un purtător de cuvânt al UE într-un comunicat.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit marţi, la Ulaanbaatar, cu omologul său mongol Ukhnaa Khurelsukh, în prima vizita oficială a liderului de la Kremlin într-o ţară membră a CPI după emiterea unui mandat de arestare pe numele său.
La sosirea luni seara în capitala Mongolei, liderul rus a fost întâmpinat de garda de onoare, fără a fi arestat la coborârea din avion. Aceasta este prima călătorie a lui Putin în Mongolia în cinci ani.
Vizita sa pare a fi un act de sfidare la adresa CPI, a Ucrainei aflată în război, precum şi a numeroase ţări occidentale şi organizaţii pentru drepturile omului care au cerut arestarea lui.
Curtea Penală Internaţională şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l aresteze pe Vladimir Putin, vizat de acest mandat emis de CPI în martie 2023 pentru suspiciune de deportare ilegală a unor copii ucraineni în Rusia.
Atunci când o ţară membră nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de CPI, aceasta din urmă poate sesiza Adunarea statelor părţi care se reuneşte o dată pe an, dar ale căror eventuale sancţiuni se limitează strict la un avertisment verbal.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu