G4Media.ro

Uniunea Editorilor din România protestează față de modul în care se organizează…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Uniunea Editorilor din România protestează față de modul în care se organizează licitaţiile pentru manualele școlare: etapa în care profesorii ar trebui să opteze pentru manuale este programată de zece ani în vacanţa de vară

Uniunea Editorilor din România (UER) protestează față de modul în care se organizează licitaţiile publice pentru manualele şcolare, pe care l-a calificat drept „total neadecvat”.

Conform unui comunicat de presă al UER transmis Agerpres, de peste 10 ani, consecutiv, etapa licitaţiei în care cadrele didactice ar trebui să îşi manifeste opţiunile pentru manuale este programată în vacanţa de vară.

Reprezentanţii editorilor susţin că au solicitat Ministerului Educaţiei, în repetate rânduri, să ajusteze calendarul licitaţiei de manuale, astfel încât cadrele didactice să aibă timpul necesar selectării în cursul anului şcolar.

Potrivit UER, toate demersurile făcute au rămas fără ecou, situaţia fiind neschimbată din anul 2013.

„După perioada recent încheiată, cu greve, întârzieri în parcurgerea materiei şi încheierea situaţiilor şcolare de sfârşit de an, examene şi evaluări, cadrele didactice sunt supuse la o nouă presiune: parcurgerea unui număr semnificativ de pagini pentru a putea face selecţia manualelor, în timpul concediului de odihnă. În aceste condiţii, un număr semnificativ de profesori şi-au declinat această responsabilitate. Iar procesul, în loc să fie unul normal, în care profesorii conlucrează şi aleg manualele adecvate la clasă, devine unul discreţionar, în care directorul (sau altcineva!) alege manualele după criterii subiective şi nu pedagogice”, a explicat UER.

Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) în teritoriu, luni, 10 iulie, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro.

Ministerul Educației a încheiat licitația pentru o parte dintre manualele pentru anul școlar următor și urmează să fie și altele anunțate. Profesorii trebuie să anunțe opțiunile responsabililor din școlile în care lucrează, potrivit procedurii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...