G4Media.ro

Un tren pe ruta Iaşi – Braşov a lovit un excavator /…

Sursa foto: ISU Bacău

Un tren pe ruta Iaşi – Braşov a lovit un excavator / Șoferul utilajului a murit / Locomotiva şi infrastructura feroviară, avariate

Un tren care circula pe ruta Iaşi – Braşov a lovit luni, un excavator al cărui şofer nu s-a asigurat la trecerea cu nivel cu calea ferată, iar în urma accidentului pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi. De asemenea, locomotiva şi infrastructura feroviară au fost avariate în urma impactului, transmite News.ro.

Reprezentanţii CFR SA au anunţat că luni, în jurul orei 09.50, trenul IR 1541 a lovit un excavator al cărui conducător auto nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Urecheşti şi Căiuţi.

La fața locului intervin o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță a SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin pentru care, din nefericire, a fost declarat decesul.

“Din informaţiile transmise de la faţa locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1541 nu au fost răniţi, fiind însă înregistrate pagube materiale atât la elementele infrastructurii feroviare, dar şi la locomotiva trenului. Trenul IR 1541, care circulă în relaţia Iaşi – Braşov, este oprit la locul accidentului rutier până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate, dar şi intervenţiilor pentru remedierea deranjamentelor la elementele infrastructurii feroviare – stâlp LC avariat, fir de contact rupt”, au precizat reprezentanţii CFR SA.

Ei au menţionat că firul I de pe intervalul Urecheşti şi Căiuţi nu este tranzitat de alte trenuri, însă firul II fiind închis pentru lucrări, repunerea în circulaţie a trenului IR 1541 pe firul I, cu o altă locomotivă, se va realiza după finalizarea cercetărilor la locul accidentului şi a intervenţiilor de remediere a deranjamentelor la componentele infrastructurii feroviare avariate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...