Home » Analize » Un tren cu ajutoare umanitare pentru refugiații ucraineni a plecat din Franța spre România

Un tren cu ajutoare umanitare pentru refugiații ucraineni a plecat din Franța spre România

Un tren cu ajutoare umanitare pentru refugiații ucraineni a plecat din Franța spre România
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Un tren cu ajutoare umanitare pentru ucrainenii refugiați în România a plecat miercuri din Strasbourg, cu destinația Tulcea, potrivit Protecției civile, care gestionează operațiunea, transmite Le Figaro.

Trenul marfar este format din 11 vagoane. Strasbourg găzduiește platforma logistică națională de ajutorare a Ucrainei. De aici au plecat deja spre Polonia „1.171 tone cu donații provenite din toată Franța”, potrivit unei purtătoare de cuvânt.

- articolul continuă mai jos -

Trenul urmează să ajungă în câteva zile la Tulcea, fiind tractat în primă etapă de locomotive ale căilor ferate franceze și ulterior de Deutsche Bahn. Ajutoarele umanitare – produse de igienă, medicamente, hrană, jucării etc – vor fi ulterior distribuite taberelor de refugiați ucraineni din România, unde se află, potrivit datelor ONU, 543.308 persoane care au fugit din calea invaziei ruse.

„Imensa majoritate a convoaielor pleacă spre Polonia. România are de asemenea graniță cu Ucraina și acolo sunt trimise puține donații”, a afirmat François-Xavier Delaunay, director în cadrul Protecției civile franceze.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole