G4Media.ro

Un TIR care a luat foc în județul Sibiu a fost jefuit…

Sursa foto: ISU SIbiu

Un TIR care a luat foc în județul Sibiu a fost jefuit de către localnici / Au furat echipamentele industriale de 320.000 de lei / Polițiștii i-au prins după ce au urmărit anunțurile online

Polițiștii din Cisnădie, județul Sibiu, au descoperit o parte din autorii unui furt dintr-un camion care a rămas blocat pe autostradă în urmă cu aproape două săptămâni, relatează Turnul Sfatului.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Camionul a luat foc în noaptea de 21 mai, pe autostrada A1, în dreptul orașului Săliște. Ulterior, din remorcile TIR-ului au fost sustrase mai multe bunuri, iar hoții au fost descoperiți după ce s-au grăbit să scape de ”marfă„ folosind platformele de anunțuri online.

„Din cercetări a reieșit că o parte dintre produsele care ar fi făcut obiectul transportului ar fi fost oferite spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de profil, existând o corelare între aceste produse și documentele înaintate de societate privind proveniența bunurilor, respectiv identificarea unora dintre acestea prin intermediul unei serii unice”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu în atenția cititorilor Turnul Sfatului.

Principalul autor este considerat un bărbat de 32 de ani, din Săliște, la care, de altfel, au fost descoperite o parte din echipamentele industriale furate.

Din echipamentele industriale de 320.000 de lei, s-au recuperat aproape jumătate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.