Home » Articole » Un tânăr de 17 ani din Oradea a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a violat și bătut un băiat / Acum e judecat într-un alt dosar pentru furt calificat

Un tânăr de 17 ani din Oradea a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a violat și bătut un băiat / Acum e judecat într-un alt dosar pentru furt calificat

Un tânăr de 17 ani din Oradea a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a violat și bătut un băiat / Acum e judecat într-un alt dosar pentru furt calificat
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Un tânăr de 17 ani din Oradea, condamnat pentru viol asupra unui minor şi loviri, a fost depus în Penitenciarul Oradea de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, după ce a fost condamnat definitiv la măsura educativă a privării de libertate pentru o perioadă de 3 ani, anunță Bihoreanul.

Adolescentul a fost condamnat de Judecătoria Lugoj la sfârșitul anului trecut, pe 29 decembrie, iar, pentru că nu a formulat apel, hotărârea a rămas definitivă la 27 ianuarie.

- articolul continuă mai jos -

Tânărul a fost trimis în judecată pentru că a violat și bătut un băiat, în vara lui 2024. Antal, care avea la acea vreme doar 16 ani, era internat împreună cu victima într-un centru de detenție din Timiș, agresorul fiind atunci condamnat definitiv la o măsură educativă de 1 an și 6 luni, în două dosare penale pentru tâlhărie și tentativă de tâlhărie.

În primul caz, în care a fost acuzat de tentativă, a comis fapta pe 17 mai 2023, la doar 15 ani. Într-un alt caz ar fi încercat, alături de un prieten să tâlhărească un copil. Acesta a fugit și s-a refugiat într-un tramvai.

Ulterior, pe 24 noiembrie 2023, adolescentul a comis o nouă faptă violentă. Aflat în locuința unei persoane, a agresat-o, i-a smuls din mână telefonul mobil, i-a luat cartea de identitate și, la plecarea din apartament, a amenințat victima cu acte de violență pentru a-și asigura scăparea.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole