Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin. În urma incidentului, unul dintre ei a murit, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital cu răni grave, relatează News.ro.
„Ieri, 23.05.2025, în jurul orei 20.05, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Turnu Ruieni, către Ruine, doi bărbaţi au fost loviţi de fulger. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 25 de ani împreună cu prietenul său în vârstă de 26 de ani au plecat la plimbare, iar când au ajuns în locul numit Piatra Turnului au fost loviţi de fulger”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Echipajele ajunse la locul indicat au constatat decesul tânărului în vârstă de 26 de ani, celălalt fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.