Home » Articole » Un pompier din Botoșani a câștigat un ultramaraton în Anzii Cordilieri, Bolivia / A alergat 220 de kilometri în șapte zile la o altitudine de până la 4.200 de metri

Un pompier din Botoșani a câștigat un ultramaraton în Anzii Cordilieri, Bolivia / A alergat 220 de kilometri în șapte zile la o altitudine de până la 4.200 de metri

Un pompier din Botoșani a câștigat un ultramaraton în Anzii Cordilieri, Bolivia / A alergat 220 de kilometri în șapte zile la o altitudine de până la 4.200 de metri
Sursa foto: Facebook / ISU Botoșani
Ascultă articolul

Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, a câştigat ultra-maratonul organizat în Anzii Cordilieri, Bolivia, desfăşurat în perioada 20 – 26 septembrie, anunţă organizatorul evenimentului, Canal Adventure, citat de Agerpres.

Iulian Rotariu, singurul român din competiţie, s-a impus în toate cele şapte etape ale „Ultra Bolivia Race”, depăşindu-l în clasamentul general pe germanul Sascha Gramm.

- articolul continuă mai jos -

„Colegul nostru, plt. adj. Iulian Rotariu a câştigat şi ultima etapă la ultramatatonul Ultra Bolivia Race şi a devenit campion mondial pentru a patra oară. El a reuşit să îşi domine adversarii pe tot parcursul celor şapte etape. Iulian Rotariu s-a impus şi în a şaptea etapă, având un avans de patru minute faţă de ocupantul poziţiei a doua, germanul Sascha Gramm”, informează şi ISU Botoşani, pe pagina de Facebook.

Competiţia din America de Sud a presupus alergarea a 220 de kilometri în şapte zile, la o altitudine de până la 4.200 de metri pe platoul Altiplano din Anzii Cordilieri. Cursa a fost auto-susţinută, participanţii asigurându-şi în cele şapte zile de concurs atât hrana, cât şi echipamentele obligatorii şi cele personale.

Iulian Rotariu nu este sportiv de performanţă şi aleargă pentru a susţine cauza copiilor cu autism. Anul trecut, acesta a câştigat ultra-maratonul „The Ultra Asia Race” desfăşurat în Vietnam. De asemenea, în noiembrie 2019, el a câştigat şi ultra-maratonul „Ultra Africa Race”, desfăşurat în Mozambic, după ce a alergat 200 de kilometri în cinci zile.

Sursa foto: Facebook / ISU Botoșani

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.