Home » Orașul meu » Timișoara » Un pod rutier, o pasarelă pietonală-velo și un bulevard cu patru benzi, din fonduri europene la Timișoara. 78 de milioane de lei prin Programul Regional Vest

Un pod rutier, o pasarelă pietonală-velo și un bulevard cu patru benzi, din fonduri europene la Timișoara. 78 de milioane de lei prin Programul Regional Vest

960
Podul și pasarela ISHO
Ascultă articolul

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană pentru completarea Inelului 2 (a doua bretea de trafic în jurul centrului istoric) în zona de est a Timișoarei. Investiția creează o nouă alternativă de deplasare între nordul și sudul orașului și redistribuie traficul care tranzitează în prezent cartierul Fabric.

Primăria Timișoara pregătește documentația pentru lansarea licitației lucrărilor, care includ construirea unui pod pietonal-velo, a unui pod rutier (în zona ISHO) și realizarea unui bulevard cu patru benzi care va lega Strada Enric Baader de intersecția J.H. Pestalozzi – Corneliu Coposu.

- articolul continuă mai jos -

Podul și pasarela ISHO

Proiectul finanțat de un privat

Mulberry Development, dezvoltatorul cartierului ISHO,  fondat de antreprenorul Ovidiu Şandor, a realizat proiectul podului auto şi pasarelei pietonale. Proiectul a fost donat Primăriei Timişoara, care şi-a asumat construcția.

Proiectarea podului auto a fost făcută de biroul de arhitectură Gaivoronschi & Andreescu din Timişoara. Pasarela pietonală a oferit ocazia realizării unei lucrări deosebite din punct de vedere architectural, incluzând un amfiteatru spectaculos ce coboară la Bega şi punând un accent deosebit pe iluminatul pe timp de noapte. Proiectul pasarelei este semnat de arhitectul timişorean Bogdan Zaha, care în prezent profesează în Viena.

Pasarela pietonală-velo ISHO

Se așteaptă și deschiderea bulevardului cu patru benzi construit pe cheltuiala celor de la ISHO. Drumul are marcajele rutiere, semne de circulaţie, semafoare și se aşteaptă să fie preluat de către Primăria Timişoara.

Inelul 2 Timișoara

Se închide Inelul 2

Investiția Primăriei Timișoara creează o nouă alternativă prin completarea Inelului 2 în zona ILSA/ISHO pe ruta Michelangelo–Strada Enric Baader. Totodată, proiectul municipalității va fi completat de realizarea unui pasaj peste liniile de cale ferată, care va lega Strada Enric Baader de Strada Aristide Demetriade.

Pe lângă tronsonul principal, proiectul municipalității prevede reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. De asemenea, sunt incluse modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete.

Inelul 2 Timișoara

În total, Municipiul Timișoara accesează 78 de milioane de lei prin Programul Regional Vest 2021–2027, coordonat de ADR Vest. Valoarea investiției este de 136,2 milioane lei, iar municipalitatea contribuie cu 58,2 milioane lei din bugetul local. Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la momentul demarării acestora.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

„Eroii coeziunii: bune practici și perspective din România”

Finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate sunt însă exclusiv ale autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.

Top Articole