Un nou raport israelian susține că actele de violență sexuală din 7 octombrie 2023 comise de Hamas au avut un caracter sistematic, au fost documentate și pot face obiectul unor urmăriri penale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Comisia civilă pentru delictele comise de Hamas împotriva femeilor și copiilor la 7 octombrie, condusă de laureata Premiului Israel și expertă în drept internațional, dr. Cochav Elkayam-Levy, a publicat marți raportul său, „Terorismul sexual dezvăluit: atrocitățile nespuse din 7 octombrie și împotriva ostaticilor aflați în captivitate”, prezentând ceea ce descrie ca fiind cea mai extinsă colecție de probe compilată până în prezent cu privire la atrocitățile sexuale din 7 octombrie 2023 și la captivitatea din Gaza, scrie Jerusalem Post.

Contribuția centrală a raportului nu este doar concluzia că violența sexuală și bazată pe gen a fost sistematică, răspândită și parte integrantă a atacului, ci și încercarea sa de a trece de la recunoaștere la urmărirea penală – o chestiune care a umbrit problema încă din primele zile după masacru, când multe victime au fost ucise, locurile faptei au fost arse sau distruse, documentația medico-legală a fost parțială, iar martorii supraviețuitori erau adesea traumatizați, au văzut doar fragmente sau nu au putut depune mărturie.

Răspunsul oferit de raport este un model probatoriu construit nu pe un singur martor, videoclip sau constatare medico-legală, ci pe dovezi cumulative: materiale păstrate, relatări corelate, tipare recurente și legătura juridică dintre crime specifice dovedite și mecanismul mai larg al evenimentelor din 7 octombrie.

Acest model se bazează pe ceea ce Comisia numește o arhivă dedicată crimelor de război, cuprinzând peste 10.000 de fotografii și segmente video, totalizând peste 1.800 de ore de analiză vizuală, alături de peste 430 de mărturii, interviuri și întâlniri cu supraviețuitori, martori, ostatici eliberați, experți și membri ai familiilor. Victimele reprezentate în analiza datelor, se arată în raport, includeau 52 de naționalități.

Materialul a fost înregistrat, codificat, corelat, cartografiat în timp și spațiu și integrat într-o bază de date axată în mod specific pe infracțiunile sexuale și bazate pe gen. Ancheta a utilizat, de asemenea, materiale din surse deschise, seturi de date bazate pe geo-localizare, vizite la fața locului, consultări cu experți și practici de documentare informate de traume.

Deoarece Comisia a început să colecteze probe imediat după atacuri, se arată în raport, aceasta a păstrat materialul timpuriu și perisabil, inclusiv imagini originale, comunicări și mărturii care au fost ulterior eliminate sau pierdute.

Problema procurorilor

În cazurile penale obișnuite, anchetatorii lucrează adesea în sens invers, pornind de la o victimă, o scenă a crimei, un suspect și un ansamblu de probe criminalistice, dar 7 octombrie nu a prezentat scene ale infracțiunii obișnuite: Multe victime nu au supraviețuit, unele cadavre au fost arse, echipele de prim ajutor au lucrat în condiții de victime în masă, martorii au văzut adesea doar fragmente din ceea ce s-a întâmplat, iar unele dintre cele mai directe probe au provenit din propriile înregistrări ale autorilor, telefoanele victimelor, mărturiile familiei, locurile de identificare a cadavrelor și relatările ostaticilor eliberați.

Analiza juridică susține că o astfel de fragmentare nu face imposibilă urmărirea penală, ci necesită o metodă diferită: păstrarea probelor disponibile, verificarea acestora în raport cu alte surse, identificarea comportamentelor repetate în diferite locații și faze ale atacului și determinarea dacă incidente specifice pot fi plasate în contextul penal mai larg.

Acest context mai larg este esențial, deoarece raportul susține că procurorii nu ar trebui neapărat să dovedească fiecare infracțiune sexuală comisă pe 7 octombrie sau să dovedească că violența sexuală, ca o categorie, a fost răspândită sau sistematică în mod independent. În conformitate cu dreptul penal internațional, chiar și un număr mai mic de incidente dovedite poate avea greutate juridică dacă acestea sunt legate de contextul penal mai larg: masacrul, răpirile, captivitatea în Gaza și atacul mai amplu asupra civililor.

Această distincție este cea care conferă arhivei semnificația sa juridică.

O singură probă poate ajuta la stabilirea unei infracțiuni, dar o arhivă cu referințe încrucișate arată cum se încadrează acea infracțiune într-un sistem mai amplu de violență.

Raportul identifică 13 tipare recurente de violență sexuală și bazată pe gen în toate locurile de atac. Acestea includ violul și violul în grup, tortura și mutilarea sexuală, nuditatea forțată, execuțiile legate de violența sexuală, abuzul sexual post-mortem, agresiunile sexuale comise în prezența membrilor familiei, filmarea și difuzarea digitală, amenințările cu căsătoria forțată și violența sexuală împotriva băieților și bărbaților.

Exemplele în sine servesc drept bază factuală pentru argumentul raportului conform căruia crimele nu au fost episoade izolate, ci comportamente care au apărut în mod repetat și sub forme recognoscibile în diferite contexte.

Raportul concluzionează, în conformitate cu poziția juridică a Comisiei, că aceste fapte constituie, în temeiul dreptului internațional, crime de război, crime împotriva umanității, acte de genocid, tortură, precum și violență sexuală și bazată pe gen legată de terorism.

Fostul președinte al Curții Supremea Israelului, Aharon Barak, a scris în prefața raportului că probele în cazurile de atrocități, în special cele care implică violență sexuală, sunt adesea fragmentate, că victimele sunt frecvent incapabile să depună mărturie și că mulți dintre cei care ar fi putut depune mărturie nu mai sunt în viață.

În astfel de condiții, a scris el, constituirea unei arhive probatorii fiabile devine indispensabilă. Funcția acesteia, a spus el, „nu este judiciară în sensul formal”, dar păstrează fundamentul factual de care depinde judecata juridică, istorică și morală.

Vizarea familiilor

Unul dintre cele mai dificile argumente ale raportului se referă la vizarea familiilor. Acesta afirmă că o parte din violența sexuală nu a fost îndreptată doar împotriva victimei directe, ci și împotriva familiei din jurul acelei victime. În cazurile documentate, victimele au fost molestate sexual în fața rudelor. În cel puțin un caz, se arată în raport, membrii familiei au fost constrânși să comită acte de abuz sexual unul împotriva celuilalt.

Raportul numește acest fenomen „violență sexuală kinocidă”, referindu-se la violența sexuală care exploatează legăturile familiale – între părinți și copii, soți, frați și rude – ca parte a prejudiciului în sine, astfel încât agresiunea nu vizează doar corpul victimei, ci și relațiile familiale transformate într-un alt instrument de teroare.

Raportul tratează, de asemenea, diseminarea digitală ca parte a infracțiunii. Agresorii au filmat, au transmis în direct, au distribuit imagini și videoclipuri și au folosit conturile digitale ale victimelor pentru a ajunge la familii și comunități. Vizibilitatea nu a fost o documentare întâmplătoare, susține raportul, ci o metodă de umilire, intimidare și război psihologic care a extins prejudiciul dincolo de actul inițial.

Constatările factuale menționează, de asemenea, dilema etică legată de documentarea unui astfel de material: păstrarea probelor fără a difuza în continuare imagini create pentru a umili victimele și a traumatiza familiile. Din acest motiv, se arată în raport, majoritatea materialelor arhivate sunt păstrate confidențiale pentru a proteja viața privată a victimelor.

Raportul extinde în continuare sfera factuală a violenței sexuale dincolo de ziua masacrului, documentând agresiuni sexuale, umiliri sexuale, tortură sexualizată și amenințări în timpul răpirii, transferului și captivității prelungite. Ancheta arată că astfel de abuzuri au afectat atât femei, cât și bărbați, iar în unele cazuri au continuat luni de zile.

Acest lucru are importanță juridică, deoarece transformă ancheta privind 7 octombrie dintr-o singură zi de atrocități într-un continuum de crime: atacul, răpirile, transferul în Gaza, condițiile de captivitate, filmarea ostaticilor și expunerea publică a suferinței lor.

Captivitatea – continuarea aceleiași violențe coercitive

Raportul susține, de asemenea, că dovezile privind violența sexuală împotriva băieților și bărbaților nu diminuează caracterul de gen al crimelor. Dimpotrivă, ele reflectă modul în care violența sexuală poate fi utilizată pentru a domina, degrada și umili victimele, indiferent de gen.

Calea de urmărire penală propusă nu se limitează, așadar, la acuzații penale obișnuite, ci solicită un cadru specializat pentru crimele sexuale și bazate pe gen din 7 octombrie: anchetatori și procurori instruiți în violența sexuală legată de conflict, judecători sau completuri de judecată echipate să gestioneze astfel de cazuri, proceduri adaptate traumelor pentru supraviețuitori și martori, precum și cooperare internațională pentru urmărirea suspecților și a probelor dincolo de granițele Israelului.

Cadrul nu vizează doar persoanele care au comis fizic infracțiunile sexuale. Raportul identifică potențiala responsabilitate la mai multe niveluri: autorii direcți; cei care au planificat, ordonat, facilitat sau ajutat la comiterea infracțiunilor; Hamas și conducerea afiliată din Gaza și din străinătate; suspecții care s-au întors în Gaza sau au fugit în țări terțe; și cei care ar fi fost implicați prin incitare, finanțare, facilitare, amplificare sau alte forme de sprijin material.

Un astfel de cadru, sugerează raportul, ar permite Israelului să-și folosească proximitatea față de victime, martori, familii și probe, bazându-se în același timp pe experiența juridică acumulată în cadrul proceselor internaționale privind violența sexuală din Rwanda, fosta Iugoslavie și alte cazuri de atrocități în masă.

De asemenea, raportul solicită ca victimele să fie tratate nu doar ca surse de probe, ci ca participante la proces, cu acces la informații, reprezentare, protecție și posibilitatea de a fi ascultate în etapele cheie, inclusiv la pronunțarea sentinței și acordarea despăgubirilor.

Dincolo de procese, raportul recomandă sancțiuni țintite, înghețarea activelor, interdicții de călătorie, restricții financiare, schimbul internațional de probe, asistență juridică, sprijin psihosocial, programe de recuperare comunitară și măsuri active împotriva negării sau minimizării crimelor.

Hamas respinge acuzațiile

Hamas a negat acuzațiile de violență sexuală aduse membrilor săi în timpul atacului din 7 octombrie, în ciuda documentației citate sau menționate în raport de către oficiali israelieni, organisme internaționale, jurnaliști, anchetatori din societatea civilă, supraviețuitori și martori.

Pentru autorii raportului, însă, întrebarea nu mai este doar dacă lumea va recunoaște aceste crime. Ci dacă arhiva poate deveni o bază juridică.

„Timp de doi ani, am ascultat supraviețuitorii, am examinat cu atenție probele și ne-am confruntat cu materiale care adesea depășesc limitele înțelegerii”, a spus Elkayam-Levy. „Acest raport este rezultatul acelei munci. El stabilește că violența sexuală nu a fost întâmplătoare; a fost sistematică, deliberată și integrată în atacul în sine.”

Raportul nu înlocuiește un proces penal și nici nu pretinde să formuleze concluzii judiciare definitive. Acesta se prezintă ca o punte între documentare și urmărirea penală: o înregistrare menită să păstreze probele, să reziste negării și să ofere instanțelor un cadru pentru a urmări tragerea la răspundere.