G4Media.ro

Un nou convoi militar rusesc avansează spre Kiev din nord-est (Pentagon)

Sursa: Maxar Tehnologies

Un nou convoi militar rusesc avansează spre Kiev din nord-est (Pentagon)

Statele Unite au anunțat marți că un nou convoi rusesc avansează spre Kiev din nord-estul capitalei Ucrainei, în condițiile în care principala coloană a forțelor Moscovei care a plecat dinspre nord nu reușește să avanseze de mai multe zile, potrivit Le Figaro.

„Aș dori să atrag atenția asupra faptului că ei (rușii) încearcă să avanseze spre Kiev din nord-est”, a afirmat un înalt responsabil al departamentului american al Apărării. „Estimăm că sunt la circa 60 km de oraș”, a spus el, fără a putea spune de câte vehicule este vorba.

Potrivit acestui responsabil al Pentagonului, rușii „sunt frustrați” în ceea ce privește convoiul din nord, care nu a reușit să facă prea mari progrese de mai multe zile, din cauza rezistenței ucrainene și a problemelor logistice și de aprovizionare. Acesta a reamintit că principala coloană de vehicule rusești „nu s-a putut apropia mai mult de aeroportul Gostomel”, la circa 20 de kilometri de Kiev, în timp ce o altă coloană este „blocată la Cernihiv”, la 150 km de capitală.

Această al treilea convoi care vine din nord-est face parte din „efortul” Moscovei de a „încercui Kievul și a-l forța să capituleze”, a continuat oficialul american. „Deoarece nu au realizat progresele geografice pe care credem că se așteptau să le facă, au crescut numărul de bombardamente asupra orașelor cu rachete, artilerie și lovituri aeriene”, a adăugat el, iar rezultatul este că tot mai mulți civili sunt afectați.

„Întăresc presiunea asupra Kievului”, „considerăm în continuare că acesta este unul dintre principalele lor obiective”, a mai spus acesta.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Doua convoaie se legănau pe o pânză de păianjen…

    • sunt 2 optiuni pt Ucraina

      1. opun rezistenta si Kievul e facut ZOB
      2. predau orasul rusiei si nu moare nimeni, orasul ramane intact

      ce optiune credeti ucrainean?

    • Numa’ să nu dea vreo babă cu borcanul de murături 😂😂😂

    • @Marius varianta 3 se împotmolește convoiul în noroi. Ucraina nu va fi în NATO, iar în UE o să intre împreună cu Rusia după ce Putin o sa fie istorie

    • @marius: Ești în urmă cu 12 zile, stimabile! Dacă nu mai mult.. „și nu moare nimeni, orasul ramane intact”. Asta cu predarea – că doar Putin nu e prost; orice, dar nu prost – ar fi funcționat acum 12 zile înainte de invazie. Sau și mai corect, că sigur Ucraina știa ce urmează, înainte să maseze trupele, da. Ar fi avut sens (predarea, cum spui) .. acum însă după ce-au murit ce rost are? oricum îi toacă.

    • Da Marius, si tu ai doua optiuni daca-ti intra cineva in casa sa te jefuiasca:
      1. Pleci frumos si-l lasi sa-si faca damblaua, nu cumva sa-ti sparga vreun bibelou
      2. Te iei cu el de gat

    • marius e slugoi rus, sclavete putinist.

  2. Are mama o fetita,
    Cat un ghemotoc!
    Are mama o fetita,
    Frumusica foc!
    Vesela si harnicuta,
    Unde s-ar afla,
    Parca e o furnicuta!
    Asa este ea!

    Si la scoala si acasa
    E mereu in zor!
    Fata mamii e voioasa
    Si de ajutor!

  3. Marius, cate ruble primești per articol comentat?

    • Maxim o rubla! Se vand ieftin postacii! Vai de capul lor, fara scoala, ii invata sa benganeasca la o tastatura si primesc si ei niste muraturi!

    • Armata rusă a rămas fără motorină. Au băgat de 30 de lei, ca niște inteligenți ce sunt.

  4. E la fel ca la noi cu orice firma de transport pe intracomunitar.
    Sper ca mâine dimineata convoiul sa ajunga la destinaţie pentru barajul de artilerie de la ora 5:00.

  5. Mi se pare rau de tot ca in urmatoarele zile vor fi temperaturi sub 0, pana la -20 de grade. Asa ca tancurile vor putea parasi coloanele in care sunt blocate acum (tinte relativ usoare) si se vor rasfira in teritoriu, capatand o alta mobilitate. Pe urma se incalzeste si vor ramane innamolite.
    Deci au o fereastra mica, in care pot actiona cu toata forta de distrugere si probabil or s-o si faca. Nu e bine.
    Avioanele alea, sistemele de rachete si antirachete trebuie sa vina si sa fie deplin operabile in urmatoarele ore. Dar Vestul inca se gandeste si se rasgandeste… ca doar i-a zis Putin sa steie cuminte, in banca lui.

  6. Dronele turcești sint pregătite…

    • Azi-mâine tătarii se mută înapoi ín Siberia….
      Experimentul Piteşti a fost un succes neaşteptat de mare pentru acele vremuri. Cred că de atunci metoda a fost perfecționată. Apoi se poate merge xi pe modelul Xinjang.

  7. Ha ,ha,ha iar vin ăștia cu vechiturile,pe final bombele barice îi mănâncă,tot ce e vechi Rusu scoate pe traseu că știe că îi văd sateliții,Putin nu e așa prost

  8. La ce le-au trebuit drumuri bune in nord cand vecin e baubau? Cand vecinu e un cacacios nu faci poteca la el.

  9. Il stergi de pe facebook, si gata! Nu mai exista. Sau, daca exista, cele 4 mii de focoase nucleare pot fi contracarate de cele 10 drone turcesti.

  10. E probabil convoiul cu gaz pentru convoiul dinaintea lui…