Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat a murit şi doi au fost răniţi în urma unui accident rutier, produs în cursul nopţii în localitatea Davideşti, în care au fost implicate două autoturisme, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, transmite Agerpres.
„Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câmpulung, iar în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul depăşirii neregulamentare şi al vitezei excesive, în urma coliziunii cu autoturismul pe care îl depăşea, condus, în acelaşi sens, de un tânăr de 22 de ani, din Hârtieşti, ambele autovehicule au ieşit în afara părţii carosabile”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Şoferul de 22 de ani a fost găsit decedat în maşină. Două dintre cele trei persoane aflate în celălalt autoturism au suferit leziuni, respectiv şoferul de 18 ani şi un pasager de 39 de ani, ambii fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.
Şoferul de 18 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.