Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jurnalistul turc Fatih Altayli, unul dintre cei mai populari comentatori politici ai ţării, a fost condamnat miercuri la patru ani şi două luni de închisoare pentru „ameninţare” la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a relatat organizaţia de apărare a mass-media MLSA, conform agenției de știri AFP, citate de Agerpres.
Altayli a fost arestat şi încarcerat la sfârşitul lunii iunie după ce a declarat, cu privire la un sondaj care indica faptul că o mare majoritate a turcilor s-ar opune unei potenţiale preşedinţii pe viaţă a lui Recep Tayyip Erdogan, că mai mulţi sultani otomani au sfârşit prin a fi „asasinaţi” sau „strangulaţi”.
Jurnalistul, care este deţinut de cinci luni în închisoarea Silivri din Istanbul, are 2,8 milioane de urmăritori pe X şi aproape 1,7 milioane de abonaţi pe YouTube, unde a găzduit până în iunie o emisiune zilnică populară.
„Această ţară şi-a strangulat deja sultanii în trecut. Când nu i-a plăcut, când nu i-a vrut… mulţi sultani otomani au fost strangulaţi, asasinaţi sau se pare că s-au sinucis”, a explicat Altayli pe canalul său de YouTube pe 20 iunie.
Un procuror a solicitat arestarea sa preventivă două zile mai târziu, susţinând că prin comentariul său l-a ameninţat pe preşedintele turc.
Articolul continuă mai jos
În timpul detenţiei, jurnalistul a declarat că a oferit doar „context istoric”, fără nicio intenţie de a ameninţa pe cineva, conform mai multor instituţii media de opoziţie care citează procesul-verbal al unuia dintre interogatoriile sale.
Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) clasează Turcia pe locul 159 din 180 în Indicele Mondial al Libertăţii Presei, între Pakistan şi Venezuela.
M**E TURCIA