Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Arhiepiscopul de Canterbury, Sarah Mullally, a prezentat scuze pentru rolul pe care Biserica Anglicană l-a avut în practica adopţiilor forţate în deceniile de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când circa 185.000 de copii au fost despărţiţi de mamele lor necăsătorite în Anglia şi Ţara Galilor, informează joi agenția de știri Reuters.
”Regretăm profund durerea, trauma şi stigma trăite – şi resimţite încă – de mulţi oameni din cauza practicilor istorice de adopţie din centrele afiliate Bisericii Anglicane”, a spus Mullally într-un comunicat.
De asemenea, este preconizat ca guvernul să-şi prezinte scuze în numele statului pentru această practică. Alte ţări, printre care Irlanda şi Australia, au prezentat scuze similare în ultimii ani.
Biserica a pus la dispoziţie numeroase centre pentru mame şi nou-născuţi, posibil peste 200 de-a lungul timpului, se arată într-o cercetare realizată de Biserică pentru perioada 1940-1976 şi care a fost prezentată joi.
Din cauza sistemelor şi structurilor sociale din acele vremuri ”era foarte dificil pentru femeile nemăritate cu copii să poată trăi independent”, se mai spune în raportul Bisericii.
”Azi vă spunem fiecăreia dintre voi: ruşinea pe care a trebuit să o simţiţi a fost greşită. Nu aveţi nimic de care să vă ruşinaţi. Mai degrabă noi suntem cei profund ruşinaţi de ceea ce li s-a întâmplat unor oameni aflaţi în grija comunităţilor creştine”, a spus Mullally.