Un italian primește aproape un milion de euro pentru un teren expropriat în 1975 și pentru care se judecă de 50 de ani / A ajuns la o înțelegere cu administrația locală, după ce inițial a cerut 4,4 milioane de euro

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un italian din Arezzo primește după o jumătate de secol 880 de mii de euro de la administrația locală, după ce pe terenul deținut de el a fost construită o școală, în 1975.

Este un șoc pentru bugetul municipal, dar exista riscul unei găuri mult mai mari, și anume cele 4,4 milioane pe care proprietarii le cereau în fața tribunalului și pe care administrația a trebuit să le pună deoparte, așa cum prevede legea, relatează Corriere della Sera.

În 1975, Arezzo atingea pragul de 100.000 de locuitori. Ne aflăm în epoca urbanizării masive, în epoca în care zonele rurale se golesc și fabricile se umplu. Orașul avea nevoie de noi cartiere, drumuri, servicii și chiar școli.

Unul dintre cartierele rezidențiale care au luat ființă a fost Tortaia, în mijlocul căruia s-a decis în 1975 construirea unei școli, „Curina”, după numele primului primar de după eliberarea de sub regimul fascist.

Proprietarii nu au primit însă niciodată plata aferentă, o sumă semnificativă chiar și la acea vreme, dar care a fost apoi recuperată datorită reevaluării monetare și dobânzilor acumulate.

Pe legea italiană, exproprierea s-a prescris după numai 10 ani, însă proprietarul a profitat de faptul că la începutul anilor 1990, o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a redeschis bătălia juridică: drepturile persoanelor expropriate nu sunt supuse prescripției atunci când derivă dintr-un act omisiv al administrației publice. De atunci, drumul a fost din ce în ce mai anevoios pentru municipalitate: pierde la toate nivelurile instanțelor civile, până la casare. Rămâne ultimul drum, Tribunalul Administrativ Regional (TAR), dar acolo foștii proprietari revendică tocmai cele 4,4 milioane rezultate din reevaluările ulterioare.

Administrația decidă să facă o înțelegere cu proprietarul. „Am ales calea pragmatismului”, explică un consilier local.