G4Media.ro

Un general american însărcinat cu problemele Orientului Mijlociu se află în Israel,…

sursa foto: Pexels/ Karolina Grabowska

Un general american însărcinat cu problemele Orientului Mijlociu se află în Israel, în contextul amenințărilor Iranului, anunță Pentagonul

Un general american însărcinat cu problemele Orientului Mijlociu se află în Israel pentru a discuta cu înalţi responsabili militari la faţa locului despre „ameninţările la adresa securităţii în regiune” într-un context de escaladare cu Iranul, a anunţat joi Departamentul Apărării al Statelor Unite, notează AFP, citată de Agerpres.

Teheranul a ameninţat din nou miercuri că va „pedepsi” Israelul după un atac la 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, care a făcut 16 morţi, printre care şapte membri ai corpului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, potrivit unui ONG.

Generalul Michael Erik Kurilla urmează să se întâlnească în Israel cu „lideri importanţi ai armatei israeliene şi să discute despre ameninţările actuale la adresa securităţii în regiune”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

Potrivit acestuia, această vizită prevăzută înaintea ameninţărilor iraniene a fost devansată „din cauza recentelor evoluţii”.

Preşedintele american, Joe Biden, a promis sprijin „neclintit” partenerului său israelian, în timp ce liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că Israelul „trebuie să fie pedepsit şi va fi pedepsit”.

„Dacă Iranul lansează un atac de pe teritoriul său, Israelul va răspunde şi va ataca Iranul”, a afirmat la rândul său ministrul israelian de externe, Israel Katz.

De la începutul războiului devastator din Fâşia Gaza în urmă cu şase luni, Statele Unite şi comunitatea internaţională continuă să se teamă de o extindere majoră a conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...