Home » Articole » Un elicopter militar s-a prăbuşit într-un râu în estul Germaniei

Un elicopter militar s-a prăbuşit într-un râu în estul Germaniei

Un elicopter militar s-a prăbuşit într-un râu în estul Germaniei
Sursa foto: Mariusz Burcz / Alamy / Profimedia)
Ascultă articolul

Un elicopter militar german s-a prăbuşit într-un râu în apropiere de oraşul Grimma, în estul ţării, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Leipzig pentru agenţia de știri dpa, citată de Agerpres.

Soarta pilotului sau a piloţilor nu este cunoscută deocamdată, a indicat un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din districtul Leipzig.

- articolul continuă mai jos -

Elicopterul a dispărut de pe radare între orele 10.00 şi 10.30 (08.00-08.30 GMT), a comunicat purtătorul de cuvânt, citând controlul de trafic aerian.

În jurul prânzului, canotori au găsit resturi ale aparatului în râul Mulde.

Conform purtătoarei de cuvânt a poliţiei, Bundeswehr (armata germană) a instituit o zonă militară de excludere la locul prăbuşirii.

Ministerul Apărării a confirmat că elicopterul era operat de armată, şi a informat că la faţa locului au fost trimişi militari pentru a contribui la eforturile de salvare.

Ministerul nu a precizat câţi oameni se aflau la bordul elicopterului.

La locul prăbuşirii s-a scurs o mare cantitate de kerosen. Epava se află în mijlocul râului şi este dificil de ajuns la ea, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor pentru dpa.

Potrivit acestuia, în jur de 50 de membri ai echipelor de urgenţă acţionează mai întâi pentru a curăţa kerosenul, după care vor începe recuperarea aparatului.

Oraşul Grimma este situat la circa 25 km de Leipzig.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole