Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Drumul comunal care leagă comunele Rodna şi Măgura Ilvei din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a surpat, duminică, pe o lungime de 30 de metri, circulaţia fiind oprită, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către primarul din Rodna, Valentin Grapini, transmite Agerpres.ro.
Zona se află sub cod portocaliu de ploi, iar precipitaţiile căzute în ultimele zile au dus la alunecarea unei porţiuni din acest drum comunal.
Primarul Grapini a precizat că a anunţat Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Poliţia despre situaţia creată şi a dispus oprirea circulaţiei pe acest tronson.
Drumul comunal Rodna – Măgura Ilvei a fost modernizat cu fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro, recepţia lucrărilor având loc în anul 2020.
sursa: Agerpres.ro
Calitate dom’ne!
Au dat americanii cu HAARP!
Făcut tot de MISGRUP așa-i?
😡