Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O femeie de 33 de ani, din Iași, și-a lăsat copilul în vârstă de 4 ani la grădiniță și a fost găsit la piață, nesupravegheat. Mama a sesizat Poliția, anunță Mediafax.
Secția nr. 4 Poliție Iași a fost sesizată, marți, în scris, de către o femeie, de 33 de ani, cu privire la faptul că fiul ei, de 4 ani, a fost identificat nesupravegheat în zona Pieței Chirilă, din municipiul Iași.
Din verificările preliminare a rezultat că cel mic a părăsit incinta grădiniței, în timpul cursurilor.
Acesta a fost găsit de lucrători ai Poliției Locale. Nu prezenta urme de violență și se afla într-o stare fizică bună.
Copilul a fost dus în siguranță la domiciliu și încredințat familiei.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.