Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Roman, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, după ce a comis patru infracţiuni rutiere în decurs de două zile, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, transmite Agerpres.
Pe 2 octombrie, bărbatul a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea permisul suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, acesta a fost prins din nou de poliţişti conducând în aceleaşi condiţii.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,67 mg/l alcool pur în aer expirat”, a precizat IPJ Neamţ.
Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES / (AS – redactor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)