Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat care a tras într-o parcare cu un pistol letal a fost identificat şi condus la audieri, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Potrivit unui comunicat al IPJ Argeş, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu, în urma unei filmări în care un bărbat face uz de armă, executând un foc spre asfalt şi proferând ameninţări.
„Din cercetări s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 29 aprilie a.c., în timp ce se afla în parcarea unui club din localitatea Bascov, un bărbat a făcut uz de o armă, executând un foc în asfalt, în timp ce profera injurii şi ameninţări. Astfel, în urma activităţilor specifice, desfăşurate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş şi Secţiei Rurale Bascov, persoana a fost identificată ca fiind un bărbat de 31 de ani, din Iaşi, care locuieşte, fără forme legale, în Piteşti”, se precizează în comunicat.
În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii, în baza unui mandat de aducere, s-au deplasat la locuinţa bărbatului, unde au identificat şi ridicat un pistol letal, supus autorizării. Ulterior, bărbatul a fost condus la audieri.
„În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie luate măsurile legale care se impun”, a mai transmis IPJ Argeş.
sursa: Agerpres.ro, Sursa Foto: Pexels.com
„Bărbatul locuiește fără forme legale în Pitești ”
pe bune? 1/3 din Bucuresti locuieste ILEGAL (fara forme legale) in Bucuresti
cum adica fara forme legale? adica nu are viza de flotant, de resedinta. Cine are?
Ieri răpiri, azi împușcături… E ceva putred în Danemarca… Asta, Dan Armean… Asta, Bascov… :-)))
Ca cetatean roman sa traiesti intr-un oras din Romania iti trebuie forme legale ?
Cristi! Bă, Cristi, te-ai adunat cu creierii capului?
Ca tine sunt mulți, din ce în ce mai mulți, din nefericire! Și asta ne costă pe NOI, BĂ, cristi!
Auzi la eI, nu locuieste cu forme legale. Il vor amenda ca nu are viza de flotant?????