Home » Articole » Un bărbat din Harghita, ucis de un excavator pe şantierul autostrăzii Transilvania / Șoferul excavatorului, un vrâncean, nu l-a văzut când a luat un viraj

Un bărbat din Harghita, ucis de un excavator pe şantierul autostrăzii Transilvania / Șoferul excavatorului, un vrâncean, nu l-a văzut când a luat un viraj

Un bărbat din Harghita, ucis de un excavator pe şantierul autostrăzii Transilvania / Șoferul excavatorului, un vrâncean, nu l-a văzut când a luat un viraj
Arhivă / Sursa foto: ISU București-Ilfov
Ascultă articolul

Un bărbat din judeţul Harghita a decedat, miercuri, într-un accident de muncă, pe tronsonul autostrăzii A3, în localitatea Bercea, după ce a fost acroşat de un autoexcavator, anunță Graiul Sălajului.

„La data de 16 iulie, la ora 16.02, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului au fost sesizaţi în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe tronsonul autostrăzii A3, în localitatea Bercea, s-a produs un accident de muncă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 48 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoexcavator, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, în momentul efectuării unui viraj pe o pantă a şantierului, a acroşat un bărbat din judeţul Harghita”, se arată, joi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale aflate la faţa locului, a fost constatat decesul bărbatului din judeţul Harghita.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea normelor legale de sănătate şi securitate în muncă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole