Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat a murit, duminică dimineaţă, într-un accident rutier în oraşul Otopeni, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov. Potrivit surselor G4Media, ar fi vorba despre medicul care e implicat în dosarul de mitei de la spitalul Marius Nasta.
„La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 9:40, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN1, la km 18, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. La fata locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Otopeni și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, iar din primele verificări au constatat faptul că, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, în zona km 18, ar fi intrat în coliziune cu structura pasajului căii ferate, aflată de pe partea dreaptă a direcției de deplasare. Echipajul medical a declarat decesul bărbatului respectiv” se precizează în comunicatul IPJ Ilfov.
A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului, în vederea activităților din competență.
Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea situației de față de drept și luarea măsurilor legale care se impun.