Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un alpinist român în vârstă de 35 de ani a murit luni dimineaţă pe traseul din masivul Mont Blanc după ce a căzut în coridorul Goûter, au informat serviciile de urgenţă, conform AFP.
Bărbatul, al cărui nume nu este precizat, a alunecat în urma unei erori tehnice. Martorii l-au văzut căzând aproximativ 200 de metri, a declarat brigada de jandarmerie specializată (PGHM) din Chamonix, relatează News.ro.
Un alt alpinist a semnalat căderea sa salvatorilor, care au intervenit la ora locală 8.00 cu ajutorul unui elicopter Dragon 74. Trupul victimei a fost transportat la firma de pompe funebre din Sallanches
Mai multe decese au avut loc în cursul verii în masivul Mont Blanc, în special în defileul Goûter, considerat periculos şi situat pe traseul normal către vârful alpin. La sfârşitul lunii august, un alpinist în vârstă de 52 de ani a fost ucis de o cădere de pietre în acelaşi coridor.