Home » Articole » Un afgan care a crescut la Centrul de Azil de la Rădăuți și-a deschis propria afacere, un fast-food / El a ajuns singur în România când era minor / ”A avut curajul să spere, să învețe, să muncească și să reușească”

Un afgan care a crescut la Centrul de Azil de la Rădăuți și-a deschis propria afacere, un fast-food / El a ajuns singur în România când era minor / ”A avut curajul să spere, să învețe, să muncească și să reușească”

Un afgan care a crescut la Centrul de Azil de la Rădăuți și-a deschis propria afacere, un fast-food / El a ajuns singur în România când era minor / ”A avut curajul să spere, să învețe, să muncească și să reușească”
Sursa foto: Monitorul de Suceava
Ascultă articolul

Un tânăr afgan care a ajuns singur în România, când era minor, după un drum lung și periculos, străbătând mai multe țări pe jos, a reușit să-și deschidă propria afacere, anunță Monitorul de Suceava.

El a fost preluat de autoritățile române și primit la Centrul de Azilanți Rădăuți.

Tânărul a fost cazat într-o casă de tip familial și, pas cu pas, a învățat să aibă încredere, să-și construiască un viitor. El a învățat limba, a participat la activități educative și recreative și a fost încurajat să-și urmeze visul.

- articolul continuă mai jos -

La 18 ani, după ce a ieșit din sistemul de protecție, a reușit să se angajeze. El a învățat o meserie în domeniul fost-food, iar acum a reușit să își deschidă propria mică afacere.

Este vorba de un fast-food, la Gura Humorului, un loc de muncă în care, astăzi, are la rândul său angajați.

”Este un exemplu emoționant de perseverență și reușită. O poveste despre un copil care, în ciuda greutăților, a avut curajul să spere, să învețe, să muncească și să reușească.

Această experiență ne întărește convingerea că migrația, dacă este gestionată cu grijă și umanitate, poate oferi nu doar o șansă la siguranță, ci și o reală oportunitate pentru o viață mai bună. De aceea, rămâne să oferim sprijin copiilor și tinerilor care ajung în grija noastră, de la acces la educație și consiliere, până la susținerea integrării în comunitate”, se arată într-un comunicat al Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți, structură condusă de câțiva ani buni de către comisarul-șef Ionuț Calenciuc.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole